Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

duminică, 23 decembrie 2012

Corul capelei Penitenciarului Codlea a ieșit la colindat


La invitația părintelui paroh Ioan Cioacă, de la Biserica Înălțarea Domnului, corul capelei Penitenciarului Codlea, pregătit cu mare atenție de părintele capelan Laurențiu Nistor, a participat la Sfânta Liturghie și apoi i-a colindat atât pe enoriașii prezenți, cât și pe preoți, fiecare membru al corului fiind răsplătit cu câte un acatistier, cu aplauze și cu binecuvântări.

Calitatea cântărilor ne demonstrează că niciun om nu este pierdut, dacă găsește pe cineva care să-l îndrume atunci când rătăcește. Felicitări părintelui Laurențiu Nistor!


sâmbătă, 24 noiembrie 2012

"D'ale Caragialelui", înainte de finală


După trei spectacole caritabile, puse în scenă la Centrul Cultural "Reduta" Brasov si la Casa de Cultură Codlea, trupa de teatru a Penitenciarului Codlea va participa la faza finală a Festivalului MultiArt pentru Detinuti, cu piesa de teatru D'ale Caragialelui. 

Desi începutul a fost timid, cei câtiva actori amatori de dincolo de gratii adunându-se cu gândul să îsi ocupe în mod constructiv timpul petrecut în detentie, trupa a crescut frumos, sub îndrumarea actorului brasovean Gabriel Costea, ajungând să se comporte ca o echipă creativă, în care oamenii îsi exercită libertatea, păstrând, în acelasi timp, respectul fată de reguli si valori, teatrul devenind, astfel, un excelent exercitiu de dezvoltare personală.

Probabil că nu vor deveni actori profesionisti cei din trupă, desi unul dintre ei a fost remarcat si extrem de apreciat pentru calitătile artistice, dar sigur nu vor uita niciodată această experientă de viată, vor păstra amintirea efortului comun, a lucrului în echipă si a bucuriei pe care doar reusita cea meritată o aduce.

28.11.2012 este ziua finalei. Teatrul Nottara se deschide atunci pentru cei închisi, prilejuindu-le eliberarea din propriile paradigme de viată si explorarea unor noi orizonturi, omul cel de dincolo de fiecare regăsindu-se, mai autentic decât oricând, în spatele a ceea ce fiecare este dispus să dăruiască celorlalti. 

marți, 6 noiembrie 2012

Consideraţii personale asupra voluntariatului ca metodă de depăşire a unor obstacole în dezvoltarea carierei

   
        

Voluntariatul este munca depusă în folosul comunităţii sau a celor din jur fără a aştepta sau primi o recompensă materială.

Voluntariatul se practică în diverse domenii cum ar fi: asistenţa socială, domeniul sanitar, artistic sau filantropic etc.

Deşi voluntariatul te ajută să te dezvolţi în carieră, întrucât îţi dezvoltă abilităţiile de relaţionare şi comunicare, creativitatea şi spiritul civic, majoritatea tinerilor din ţara noastră nu se implică în activităţi de voluntariat sau în viaţa comunităţii. De ce oare ?

Consider  că majoritatea tinerilor îşi aleg cariera după criteriul financiar şi se ghidează după deviza : “de ce să depun o muncă pentru care nu sunt plătit ?” sau “de ce să nu îmi ocup într-un mod mai plăcut timpul liber?”

Trebuie să ştie însă că voluntariatul îţi oferă o multitudine de posibilităţi de dezvoltare,atât profesională, cât şi personală, ai posibilitatea de  a cunoaşte noi oameni, de a-ţi face noi prieteni,de a-ţi transforma hobbiul într-o activitate şi nu în ultimul rând posibilitatea de a ajuta persoanele mai puţin norocoase, persoane cu dizabilităţi, persoane defavorizate.

Cred cu tărie că posibilitatea de a-i ajuta pe cei din jur în diverse moduri te ajută să te descoperi pe tine însuţi, să-ţi descoperi punctele tari şi punctele slabe, să-ţi depăşeşti limitele. Pentru mine zâmbetul de pe faţa pesoanei asistate social sau care întâmpină orice fel de problemă valorează mai mult decăt orice recompensă materială, căci te ajută să te dezvolţi spiritual, sufleteşte. Îţi oferă o linişte şi o satisfacţie interioară. Atunci când cea ce faci oferă satisfacţie , atât ţie , cât şi celor din jur, criteriul financiar nu mai are nici o valoare.

Totodată, voluntariatul te ajută şă-ţi găseşti meseria potivită pentru tine, de aceea, consider că este indicat ca tinerii să facă voluntariat în timpul sau după terminarea liceului pentru a-şi descoperi abilităţile şi hobby-urile, urmând ca mai apoi să opteze spre facultatea şi meseria dorită. Au fost şi persoane care s-au  reprofilat după ce au desfăşurat o activitate de voluntariat, căci au descoperit că acea activitate le-a adus mai multă satisfacţie, le reflectă mai bine personalitatea şi, deci este mai potrivită pentu ei decât  meseria practicată anterior. Consider că niciodată nu este prea târziu să te reprofilezi atunci când descoperi meseria ideală pentru tine.

Nu în ultimul rând, dacă alegi să faci voluntariat într-o ţară straină şi poate chiar ţara preferată, ai posibilitatea de a vizita locurile la care ai visat încă din copilărie, de a cunoaşte o nouă cultură, noi obiceiuri, un nou stil de viaţă.

Deşi are multe avantaje aşa cum am enumerat mai sus, voluntariatul are şi dezavantaje, iar principalele ar fi că nu este o muncă plătită şi că nu ai prea mult timp pentru tine, întrucât îţi acoperi timpul liber făcând lucruri în folosul comunităţii şi a celor din jur.

Dacă ar fi să punem lucrurile într-o balanţă, consider că voluntariatul are mai multe avantaje decât dezavantaje.

Cum să îi determinăm  totuşi pe tineri să se implice în activităţi de voluntariat ?

Cred că cea mai bună soluţie ar fi introducerea voluntariatului ca materie în licee şi facultăţi, aşa cum se întâmplă în unele ţări din străinătate.

Sfătuiesc toţi tinerii să desfăşoare activităţi de voluntariat, întrucât li se oferă şansa de a se descoperi pe ei înşişi, de a depăşi anumite obstacole în dezvoltarea carierei şi nu în ultimul rând de a-i ajuta pe cei din jur şi de a-şi dezvolta spiritul civic.

Personal, intenţionez să desfăşor pe perioada vacanţei activităţi de voluntariat în domeniul ales pentru a-mi îmbunătăţi şi pune în practică cunoştinţele acumulate.

             
           

duminică, 4 noiembrie 2012

Pasi spre o lume specială: "Omul cel de dincolo de noi"

Suntem în noiembrie, în anul Caragiale... Prin urmare...se apropie faza finală a Festivalului MultiArt pentru Detinuti, iar trupa de teatru a Penitenciarului Codlea a pregătit o piesă în acord cu vremurile: "D'ale Caragialelui". Profitând de o veche si fructuoasă colaborare cu actorul brasovean Gabriel Costea, institutia penitenciară se va prezenta la Teatrul Nottara în 26-27 noiembrie cu un mozaic de momente din opera lui Caragiale, îmbinate cu un genial umor de actorul-regizor.  

Până la Nottara, însă, trei spectacole încântă publicul din Brasov si din Codlea. După succesul de la Reduta, din 22 octombrie, urmează spectacolul de la Casa de Cultură Codlea, în 7 noiembrie. Al treilea spectacol va fi anuntat în timp util.

Vă asteptăm, prin urmare, la Casa de Cultură Codlea, la ora 17, în 7 noiembrie, la spectacolul oferit de persoanele private de libertate în beneficiul persoanelor cu dizabilităti, ca o nevoie de altruism, de autoeliberare si de recunoastere a eroismului vesel al celor care, născându-se cu o dizabilitate sau dobândind-o în cursul vietii, aleg să lupte si să se integreze.

Fiti alături! Intrarea este liberă. Pe lângă teatru (o piesă sustinută de trupa Penitenciarului Codlea si o piesă a beneficiarilor Fundatiei Rafael), veti putea admira două expozitii: una cu produse realizate de persoanele cu dizabilităti si una cu picturi ale detinutilor. Produsele sunt oferite spre vânzare vizitatorilor. De asemenea, cine doreste poate să doneze (sau nu) pentru asistarea profesionistă a persoanelor cu dizabilităti din Codlea si din împrejurimi. Nu toti avem timp să fim voluntari, dar picăturile de bunătate din fiecare se pot acumula într-un lac generator de energie. 

Să nu uităm sloganul Fundatiei Rafael, cea care se îngrijeste de persoanele cu dizabilităti: "Împreună putem crea o lume specială"!

marți, 30 octombrie 2012

O zi la Fundaţia Rafael


Deşi sufăr de Tetrapareză spastică şi sunt imobilizată într-un scaun cu rotile, am urmat cursurile unei scoli normale, apoi liceul, iar acum sunt studentă la Comunicare şi Relaţii Publice în ultimul an, toate acestea cu sprijinul moral şi financiar al părinţilor.

Nu pot spune că am fost tratată diferit, profesorii m-au privit mereu ca pe un copil normal şi au a avut întodeuna răbdarea necesară pentru a evolua şi a scoate tot ce e mai bun din mine, eu fiind întotdeuna printre primii şi încercând mereu să dau un exemplu celor din jur.

 Cât despre colegi, trecând peste faptul că trebuia să le reamintesc că sunt diferită şi că am nevoie de ajutorul lor, m-au ajutat şi ei cum au putut, iar cel mai distractiv moment era acela în care ne îmbarcam cu toţii pentru a chiuli de la ore şi a petrece un timp înpreună, încercând să uităm de teze, examene si alte “griji specifice vârstei. Evident că nu puteam lipsi de la acele escapade, care acum se numără printre cele mai frumoase amintiri din perioada liceului, am colegii care mă mai aduceau acasă după ore si colegii care mă vizitează cu mult drag şi în ziua de astăzi, făcându-mi ziua mai frumoasă. Iar, de departe, cea mai frumoasa surpriză a fost majoratul organizat de colegii mei, care în acea zi au făcut tot posibilul pentru a mă simţi bine şi a uita de probleme şi pentru asta le sunt recunoscătoare. Şi totuşi...parcă ceva lipsea, parcă nu mă simţeam cu adevărat în largul meu.

Toate acestea s-au schimbat în momentul în care am devenit beneficiar al Centrului de zi “ Rafael “, fundaţie care se ocupă cu integrarea în societate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii a persoanelor cu dizabilităţi.

Trebuie să recunosc că la început mi-a fost foarte greu să mă integrez, majoritatea beneficiarilor având o deficienţă mentală. Dar, odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că fiecare dintre ei are ceva special şi că mă simt onorată să fiu înconjurată de astfel de oameni. Cu toţii mi-au demonstrat cât sunt de speciali, ei nu cer nimic în schimbul ajutorului necondiţionat pe care mi-l oferă de cele mai multe ori fără să cer asta. Singura răsplată pentru ei este zâmbetul candid al celui sau celei pe care au ajutat-o. Acolo toţi suntem egali şi toţi suntem trataţi de la egal la egal. Acolo nimeni nu îşi dă ochiade şi nici nu auzi expresii de genul: “vai săraca” sau “ce ai păţit?”. Toţi beneficiarii sunt  împăcaţi cu soarta care le-a fost hărăzită şi trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă. Nu cer decât afecţiune, iar specialiştii fundaţiei le-o oferă din plin. De aceea acolo m-am simţit cu adevărat integrată şi am simţit că pot fi de folos societăţii.

 Am fost plecată trei săptămâni şi deja am simţit lipsa celor de acolo: colegii, specialiştii şi toţi cei care se implică trup şi suflet pentru a ne face viaţa mai bună. Vestea bună este că ne vom revedea curând şi nu uitaţi:

“Împreună putem crea o lume specială!!!!!!.”

luni, 15 octombrie 2012

Experimentarea altruismului: calea spre eliberare

Festivalul MultiArt pentru Detinuti prilejuieste si în acest an pregătirea unor piese de teatru în mai multe penitenciare din tară. Îndrumati de actorul brasovean Gabriel Costea, pentru al patrulea an consecutiv, detinutii din Penitenciarul Codlea vor pune în scenă, de data aceasta, piesa "D'ale Caragialelui". După două  reprezentatii la Centrul Cultural "Reduta" Brasov si una la Casa de Cultură Codlea, dacă vor performa din nou, se vor califica la faza finală, care va avea loc la Teatrul Nottara, în Bucuresti. 

În acest an, Serviciile de Educație si de Asistentă Psihosocială ale Penitenciarului Codlea, în colaborare cu Fundația Rafael din Codlea si cu institutiile de cultură mai sus mentionate, au reunit, în acelasi spectacol, două piese de teatru: una susținută de persoanele cu dizabilități si una de detinuti. Ideea centrală este aceea de îmbinare a carității cu teatrul. Astfel, spectacolul va fi si un prilej pentru strângerea de fonduri necesare asistării persoanelor cu dizabilităti, atât prin donatii directe către Fundatia Rafael, cât si prin vânzarea de produse realizate de beneficiarii fundatiei.

În paralel, detinutii vor avea si ei propria expozitie cu vânzare, în principal de pictură. Fondurile obtinute din vânzarea picturilor realizate de detinuti vor fi utilizate pentru cumpărarea de materiale necesare continuării activitătilor artistice în penitenciar. 

Dacă la baza actului infractional stă impulsul egoist, pasii spre reintegrare socială se fac prin gesturi responsabile si, uneori măcar, altruiste. Arta si caritatea sunt, prin urmare, cele mai bune vehicule spre libertate. Nimeni nu simte mai bine asta decât cei care au experimentat si nelibertatea, dar care sunt capabili să-si trăiască si eliberarea.

Un pas al eliberării de egoism are loc odată cu premiera piesei "D'ale Caragialelui", care va avea loc în 22 octombrie 2012, ora 17, la Centrul Cultural "Reduta". 

Intrarea este liberă.

miercuri, 3 octombrie 2012

Fundatia Rafael si darul înmiit

De un an si câteva luni sunt voluntar la Fundatia Rafael... Obisnuit, timp de 15 ani, la locul de muncă, să lucrez pe feedback negativ, nu am asteptat să primesc... Voluntariatul, însă, îti dăruieste cât nu visezi... Cele mai frumoase daruri vin din gesturile copiilor, din inocenta si din firescul lor... 

În timpul unei activităti de ludoterapie, aflând că e ziua de nastere a unui băietel cu sindromul Down, l-am strigat pe nume si l-am întrebat câti ani a împlinit... Preocupat încă de joc, mi-a răspuns într-o doară... Când, însă, i-am urat "La multi ani!" a urmat transformarea: chipul lui rotunjor s-a umplut de zâmbet, piciorusele s-au arcuit, animate de o atât de sinceră veselie, mâinile lui s-au deschis ca bratele divine si s-a îndreptat cu pasi repezi spre mine...cuprinzându-mă într-o îmbrătisare care toată bucuria copilăriei o păstra, dăruind-o în acelasi timp... 

Nimic mai plin de vitalitate decât zâmbetul unui copilas... Din fericire, acesta este doar un exemplu... Fundatia Rafael e un izvor de viată, e entuziasmul si profesionalismul angajatilor, e dorinta persoanelor cu dizabilităti de a trăi firesc, e spatiul în care îsi duc lupta acesti oameni condamnati să fie eroi veseli si darnici, e locul în care, oricât ai dărui, rămâi dator. 

Dacă nu credeti, veniti si voluntariati! Veti deveni dependenti de asta. Dacă timpul nu vă permite, legati-vă gestul altruist de sustinerea financiară a Fundatiei Rafael sau a altei fundatii care se preocupă de persoanele cu dizabilităti si el se va transforma în cea mai firească nevoie de a rămâne alături de acesti oameni! 

Încercati! Din egoism, din pur egoism... Veti primi înmiit. :)


marți, 25 septembrie 2012

Calea prieteniei

Proiectul "Psihologia pentru toti" a prilejuit o dezbatere despre prietenie, amicitie, camaraderie, parteneriat/tovărăsie... După o initială infectare cu virusul "tovărăsie", mintile s-au destelenit si păreri foarte nuantate au început să răsară...

Dacă prietenia presupune dăruire de sine, prezentă de calitate în viata cuiva, autodezvăluire, încredere, loialitate, a fi tu însuti, chiar si atunci când pari penibil, implicare profundă, personală, caldă si binefăcătoare, amicitia este relaxată, veselă, iar asteptările sunt mai degrabă acelea de a te simti bine în preajma cuiva, de a te molipsi de bună dispozitie si de a socializa cu niste persoane plăcute. Camaraderia implică aderarea la un tel comun, încredere, devotament, curaj, iar "tovărăsia", atât de des invocată în mediile infractionale (comunistii, precum se stie, au fost tovarăsi în comiterea unei sume de infractiuni), se raportează în general la interese comune, ca si parteneriatul. Dacă telurile si împreună trăirile sunt trainice în prietenie si în camaraderie, cele mai puternice dintre trăiri, centrarea pe interese face ca relatia de parteneriat/tovărăsie să fie dependentă de păstrarea caracterului comun al intereselor. Cineva poate porni la drum cu o altă persoană, mânati amândoi de interese comune, dar pe cale interesele lor pot să se despartă, odată cu fărâmitarea parteneriatului informal...

Nu putem fi prieteni cu multi oameni, nici amici nu putem avea foarte multi, camarazi vreo câtiva, parteneri/colegi/tovarăsi destul de multi... De fiecare dintre aceste relatii avem nevoie. Uneori migrăm dinspre parteneriat spre prietenie si, dacă găsim oameni alături de care să vibrăm, ajungem si rămânem în aceasta, alteori rămânem la stadii de simple cunostinte, parteneri/tovarăsi/colegi, amici... Esential e să definim cu claritate tipul de relatie. Dacă unei relatii bazate pe interese pragmatice, uneori utile si comune, îi spunem prietenie, nu e de vină cel ale cărui interese se despart apoi de cele pe care noi le urmărim, ci e responsabilitatea noastră să limpezim apele. Fiecare relatie poate evolua, dar nu ajută cu nimic să o botezăm cu un nume care nu e al ei. "Tovărăsia", atât de des pomenită ca fiind sinonimă cu prietenia, mai ales în medii infractionale sau în proximitatea acestora, aduce cu ea o confuzie si prea mult interes personal într-o relatie în care devotamentul e esential.  

Ceea ce în mediul social firesc se numeste parteneriat si presupune o relatie în care oamenii sunt corecti cu ceilalti si corecti unul fată de celălalt, în mediul infrational se numeste "tovărăsie" si, adeseori, presupune o relatie în care interesele partenerilor sunt incorecte fată de ceilalti, dar cu pretentia că interesele lor reciproce sunt corecte, ceea ce e foarte putin probabil, căci devotamentul răsare acolo unde există si un caracter sănătos. E aproape de necrezut ca un partener care obisnuieste să fie necinstit cu ceilalti să înceapă să fie cinstit chiar cu un tovarăs alături de care face ceva necinstit.  

Prin urmare, pentru relatii precum camaraderia si prietenia, avem nevoie să începem prin a ne clădi singuri si a căuta frumosul din ceilalti. Nu e întotdeauna usor, dar bucuria presărată pe drum e o suficientă pentru a ne îndemna să (re)începem de acum. 

luni, 24 septembrie 2012

Sfat si dor de libertate

Piata Sfatului din Brasov este un simbol al libertătii... Arta, în orice formă a ei, este un dor de libertate si nicăieri acest dor nu e mai intens decât dincolo de gratii... De aceea, încă de când primele atingeri ale pensulei au înfrumusetat pânza pregătită cu migală, detinutii au stiut că îsi vor etala lucrările în centrul Brasovului, printre porumbei îndrăzneti, copilasi arătând cu naturaletea frumoasei inocente chipurile pictate, bătrâni sfătosi, uneori hâtri, trecători grăbiti, interesati ori gură cască, cunoscători sau profani în ale artei... Este piata libertătii tocmai pentru că este atât de eterogenă si, mai ales, pentru că este a sfatului. 

Sfatul... Da, prea putin a lipsit sfatul... Sfatul oamenilor buni, sfatul cu si către sine... Câtă nevoie a fost de el, câtă nevoie e în continuare! De sfat si de...creativitate... Câtiva ziaristi întrebau dacă această actiune, prin care Serviciile de Educatie si Asistentă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Codlea au încurajat si au prilejuit aparitia expozitiei de pictură, grafică si origami, contribuie în mod direct la reintegrarea socială a artistilor... Ce-i drept, nimeni nu poate aduce garantii, căci omul e atât de complex si de imprevizibil, iar situatiile postdetentie sunt atât de diferite, dar stimularea creativitătii, valorizarea talentului, a efortului si a frumosului nu pot avea decât efecte benefice... În plus...o experientă pozitivă poate fi încă un pas înainte.


https://www.facebook.com/media/set/?set=a.429866403738295.99179.100001448180515&type=1

marți, 11 septembrie 2012

Patimi si pasiuni

Proiectul "Psihologia pentru toti" are marele avantaj că păstrează spontaneitatea si autenticitatea interventiilor.  În prezent, 115 persoane private de libertate sunt înscrise în proiect. Fiecare activitate are câte trei faze: creativitatea, analiza si decizia/concluzia. Astfel, participantii sunt invitati să propună teme, apoi să sustină de ce ar fi utilă dezbaterea pe temele respective si să ia o decizie cu privire la tema care urmează să fie adusă în arenă. După ce este aleasă tema, sunt invitati să exprime opinii cu privire la ea. Părerile sunt analizate, dezbătute, iar finalul presupune luarea unor decizii, conturarea unor concluzii ale grupului. Pe lângă acestea, fiecare poate merge la cameră cu propriile concluzii. 

Ideea centrală este că în viată fiecare problemă are cel putin o rezolvare. Pentru a se ajunge acolo, e important ca mintea fiecăruia să emită cât mai multe idei, să producă alternative, apoi să le analizeze si să se ia decizia cea mai bună. Problema multor infractori este aceea că, aflati în fata unei probleme de viată, nu pot produce decât o idee si aceea criminală. Fiind singulară, renuntă să o mai analizeze si trec direct la decizie. Uneori, chiar dacă produc mai multe idei, sub impulsul obisnuintei, al unor emotii puternice, al influentei anturajului, poate pe fondul consumului de alcool, oamenii iau decizii proaste. Fiecare idee infractională este, inevitabil, proastă, căci pune în pericol sănătatea, viata, familia, libertatea unuia sau mai multor oameni. 

Astăzi, ideea aleasă spre dezbatere a fost aceea de a pune în paralel pasiunile si patimile. Hmmm... Ce stiu oamenii de după gratii despre pasiuni si despre patimi? Mai multe decât ne-am imagina. Ce or fi patimile? Cineva ne-a amintit despre patimile lui Hristos, altcineva ne-a spus că sunt niste păcate care contribuie la învârtirea în cercuri vicioase, iar un alt participant ne-a vorbit despre dependente. Ce or avea în comun patimile lui Hristos cu păcatele si cu dependentele? Păi...patimile Mântuitorului sunt suferinte, răni venite din păcatele omenirii, iar păcatele sunt patimi care se termină cu suferinte. Elementul comun este, prin urmare, suferinta, fie că ea vine către Salvator, fie că îl prinde în chingi pe cel care greseste. Nu am insistat pe suferinte, ci pe împătimire. Patima, deci, este o consecintă a însiruirii de păcate sau a repetării unuia până la dependentă. Împătimitul este egoist, vrea totul pentru sine, este gelos, posesiv. El poate deveni promotor al suferintei altora si, neîndoielnic, al propriei suferinte. 

Dacă patimile sunt rele, ce or fi pasiunile? Cineva le-a definit ca fiind trăiri extrem de puternice, care duc fiinta omului spre dăruire extremă. Psihologic, din punct de vedere afectiv, vorbim despre emotii, trăirile acelea puternice, asemănătoare focului de paie, intense, dar de durată scurtă. În timp, se formează sentimentele, focuri de lemne, călduroase, puternice si de durată. Unii oameni ajung la pasiuni, care sunt de durată si călăuzesc întreaga viată a omului. Avem pasiunile artistilor, ale sportivilor, pasiuni în dragoste (nu dragostea pasională, ci aceea jertfitoare), pasiuni generatoare de sacrificiul de sine, atât pentru tară, pentru persoane, cât si pentru idei sau credinte. Pasionatii sunt capabili să meargă până la capăt în pasiunea lor, în ciuda dificultătilor si a pericolelor. Ideea centrală e sacrificiul de sine, asta însemnând viată si nu neaparat sacrificiul suprem. S-a spus în timpul discutiei chiar o glumă desprinsă dintr-un film: "-Iubito, mi-as da si viata pentru tine!; -Da, dragule? Adu-mi si mie o cană de apă, te rog!; -Da', ce? Tu nu poti să-ti aduci?" Vedeti? Uneori spunem vorbe mari, dar nu suntem în stare de sacrificii minore. Pasiunea nu cere, ci oferă. Multi pictori talentati au murit săraci pentru că, pasionati fiind, s-au dăruit artei...fără să-i ceară ceva. Asa si pasionatii în iubire: dăruiesc, fără să ceară, nu sunt posesivi, nici gelosi si iubesc neconditionat. Pasionati sunt si oamenii care au păstrat iubirea fată de semeni chiar si atunci când ceilalti i-au trădat, lovit, dispretuit. Sfântul Stefan, în timp ce era ucis cu pietre, spunea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" La fel, cei care s-au jertfit în temnitele comuniste si care si-au iertat si iubit tortionarii. Pasionatii îsi trăiesc misiunea si o duc la capăt. 

Asa cum emotiile pot fi pozitive sau negative, sentimentele asijderea, pasiunile sunt si ele de două feluri, dar cele negative au fost denumite diferit, si anume "patimi", definind cu acelasi cuvânt atât dependenta de rău, cât si suferinta cu care plăteste omul pentru propriul comportament.

A întrebat cineva cum de iubirea se termină uneori atât de rău, cum de oamenii pot deveni atât de gelosi si de agresivi? Păi..depinde pe cine iubeste omul, pe cine se concentrează în primul rând în iubire. Dacă se concentrează doar pe dorintele lui, dacă iubeste egoist, se află pe drumul patimii. Dacă iubirea lui e neconditionată, dacă, neuitându-si trăirile, se dăruieste, e pe calea pasiunii.

Calea emotiilor si a sentimentelor pozitive, drumul pasiunilor, împlinesc omul si îl păstrează liber, aproape de ceilalti si de destinul său, în timp ce emotiile si sentimentele negative, ori patimile îl îndepărtează pe om de ceilalti si de sine, de sănătate, viată si familie.

Precum spunea cineva, profesorul este cel care gândeste cel mai bine când predă, conceptualizarea pasiunii si a patimii m-a ajutat si pe mine, asa cum fiecare dezbatere aduce ceva nou, pe care îl poti folosi spre zidire. Dezbaterea pe această temă, în penitenciar, a luat o pauză. Oamenii îsi reasază gândurile. E timpul să începem noi dezbaterea. Vă astept cu păreri. Multe ne-au scăpat, unele ne vor scăpa în continuare, dar nu strică un schimb de idei. :) 

luni, 13 august 2012

Curajul de a sta în fata...vietii

Astăzi am discutat cu detinutii despre ceea ce s-a întâmplat în episodul 5 al serialului "Lie to me", minutul 38.35. Un lider al lumii interlope tocmai a fost gratiat, întrucât guvernatorul si un specialist au considerat că el s-a schimbat cu adevărat. Sotia uneia dintre victimele acestuia si-a cumpărat un pistol si a decis să se răzbune. 

Priviti cum reactionează proaspătul gratiat! Manifestă empatie, responsabilitate, curaj, prezentă de spirit... Detinutii cu care am vorbit au văzut în primul rând curajul lui de a sta în fata pistolului si de a fi gata să moară întelegând că văduva din fata sa era îndreptătită să apese pe trăgaci... Curaj... Curajul de a sta în fata pistolului... De multe ori, însă, atât cei care au ajuns după gratii, cât si cei care au iesit sau cei care n-am fost niciodată...avem nevoie să stăm cu curaj în fata...vietii, asumându-ne cu adevărat greselile. În penitenciare sunt oameni care au ajuns acolo pentru diverse infractiuni: unele usoare, altele extrem de grave. Ei plătesc pentru ceea ce au făcut. Uneori învată din asta, alteori nu...Si noi, cei care suntem liberi, destule greseli am făcut, unele provocând mai multă durere decât anumite infractiuni. Avem noi curajul de a sta astfel în fata vietii, fără să aruncăm responsabilitătile în cârca altora?


sâmbătă, 4 august 2012

Beneficiarii Fundatiei Rafael pregătesc un nou dar teatral


Fundatia Rafael, specializată în asistarea persoanelor cu dizabilităti, a sustinut o serie de spectacole de teatru inspirate din vietile si preocupările beneficiarilor săi. “Primăvara sufletelor”, ultima piesă pregătită până în prezent, a încoltit odată cu primii ghiocei de anul acesta, sub forma unei idei, a crescut lin, a înflorit în miezul primăverii, în toată splendoarea actorilor săi si a dat roade în lunile mai-iunie, când, de pe diverse scene, spectatorii au fost invitati să simtă savoarea trudei de zi cu zi a actorilor, care au stiut să-si descopere abilităti, dincolo de dizabilitati, acolo unde este Omul, în toată splendoarea lui.

Ceea ce mi s-a părut, însă, fascinant, a fost că, desi roadele artistice au fost culese pe îndestulate de toti cei care au trecut pragul sălilor în care au avut loc spectacolele, unele dintre fructe au hrănit seminte. Astfel, ultima zi a spectacolelor a fost impregnată, pe lângă emotiile firesti ale dăruirii către public, de întrebarea: “Când începem o nouă piesă?” Ca o briza învăluitoare s-a răspândit si se auzea aceasta întrebare venind de pe buzele fiecărui actor.

Era începutul lunii iunie… Freamătul pregătirii unui nou spectacol începuse… Semintele n-au mai fost răspândite de mâinile celor care se îngrijeau, căci singure au coborat din fructele coapte si s-au asezat, noi plante să aducă la suprafată.

Astfel, încet-încet, o nouă piesă de teatru a început să prindă contur. Asezati stând la mese, ideile au început să curgă, să se deseneze frumos într-un peisaj comun impresionant, să se astearnă pe hartie și, în curând, să dea viată unei noi povesti despre perseverentă, prietenie si talent.

Noi am început… Primul gong îl veti auzi la toamna. J

duminică, 22 iulie 2012

Cine a câstigat?

      “În 1968, în timpul întrecerilor de atletism la Jocurile Olimpice Speciale, am asistat la un minunat gest de bunătate. Unul dintre participanti era Kim Peek, un tânăr cu un serios handicap – o afectiune la creier, care alerga în cursa de 50 m.
      Kim era în cursa cu alti doi atleti cu paralizie cerebrală. Cei doi erau în scaune cu rotile; Kim era singurul cu picioarele valide. Când s-a dat startul, Kim a luat-o repede la fuga înaintea celorlalti. Cu 20 m în fata lor si 10 m până la linia de sosire, a întors capul să vadă unde sunt ceilalti. Fata avea scaunul întors si proptit în perete. Celălalt băiat, cu spatele spre linia de sosire, împingea scaunul cu picioarele. Kim s-a oprit, s-a întors si a împins-o pe fetită dincolo de linia de sosire. Băiatul în scaunul cu rotile, care mergea cu spatele, a câstigat cursa. Fetita a luat locul doi. Kim a pierdut.
       A pierdut? Multimea de pe stadion, care l-a ovationat în picioare pe Kim, n-a gandit asa.”
 Dan Clark
 Supă de pui pentru suflet 

pentru mai multe detalii, am găsit un site tare interesant cu privire la acest subiect: 



duminică, 3 iunie 2012

Un mic exercițiu de autocunoaștere

"Psihologia pentru toti" a continuat cu vizionarea filmului "Validation" si cu disecarea lui.

 

Mi-a plăcut filmulețul de fiecare dată când l-am vizionat și eram foarte curios să văd care sunt părerile deținuților.  Am colecționat o întreaga gamă de reacții. Astfel, în timp ce unii credeau că omul e un oportunist care, fie încerca să scape de plictiseală, fie atrăgea clienți pentru afacere, alții îl considerau un altruist care, în același timp, primea bucuria zâmbetelor pe care le genera.

A fost, întreaga dezbatere, un exercițiu de autocunoaștere, căci fiecare e tentat să-i judece pe ceilalți prin prisma propriului sistem de valori. Ceea ce s-a întâmplat mi-a amintit o pildă...

Cică un preot mergea la braț cu o blondă, iar în spatele lor un om ducea o geantă. Ce gândeau oamenii despre asta? 
Cel de moravuri ușoare: "Ce gagică și-a tras popa!" 
Avarul: "Cred că are geanta doldora de bani." 
Omul mândru: "Uite că popa nu-și poate duce singur geanta. Are nevoie de slugă." 
Creștinul: "Poate că fata e sora părintelui, în geantă sunt hainele preotești și ce bine de omul acela că stă pe lângă părintele și poate învăța cât mai multe de la el." 

Noi nu știm care e adevărul, dar modul în care îl percepem ne spune ceva despre noi. O mică provocare spre autocunoaștere...

duminică, 13 mai 2012

Avort versus viată

În timpul discutiei despre eutanasie, unul dintre detinutii participanti la proiectul "Psihologia pentru toti", sustinând dreptul omului de a decide asupra vietii si a mortii, a adus ca argument dreptul femeii de a decide să avorteze. Astfel, s-a impus de la sine o nouă temă. Au participat la dezbatere 32 de persoane private de libertate. Initial, au urmărit filmul despre Gianna Jessen, o supravietuitoare a avortului, apoi subiectul a fost disecat si întors pe toate părtile. 

De ce avort? Pentru că unele femei sunt părăsite, sărace, marginalizate, dacă rămân însărcinate, pentru că unele familii sunt prea comode pentru a-si dori încă un copil, pentru că există riscul ca unii copii să se nască bolnavi, ori cu dizabilităti, pentru că uneori este pusă în pericol viata mamei ori pentru că uneori femeile pot rămâne însărcinate în urma unui viol. 

De ce nu? Pentru că avortul este o crimă timpurie, pentru că avortul ucide trupul fătului si mutilează grav sufletul mamei, pentru că nu are omul dreptul de a decide asupra vietii si mortii unui alt om. 

Sărăcia... O fi avortul o solutie împotriva sărăciei? Hmmm.... Cum ar fi să vedem familii care îsi ucid copiii pentru că nu stiu ce să le mai dea de mâncare? Pare usor să-i ucizi pe cei nevăzuti, dar nu e. De asemenea, dacă noi credem că ar fi nevoie de avort pentru ca un copil să nu se nască cu dizabilittăti grave, de ce ne cutremurăm de crimele îngrozitoare ale nazistilor? Si ei au făcut asta, dar la vârste diferite. 

O situatie aparte este cea în care viata mamei este pusă în pericol, iar fătul nu are nicio sansă să supravietuiască. Un medic chemat să facă un astfel de avort serveste vietii, spre deosebire de ceilalti avortatori, agenti ai mortii, călăi plătiti regeste. 

Foarte intens a fost discutată situatia în care o fată rămâne însărcinată în urma unui viol. Unul dintre detinuti a spus că probabil ea e traumatizată si că atunci când îl vede pe copil ar putea să-si amintească de viol si să se simtă din nou afectată de traume. Avortul, însă, nu ar însemna, oare, încă o traumă pentru mama respectivă? Pe de altă parte, cu putin ajutor, mama ar putea să-si iubească foarte mult copilul, el reusind chiar să închidă si să pună balsam pe rană. Dacă, însă, mama nu reuseste să-l iubească si nu poate să-l crească, există varianta ca el să intre în sistemul de protectie socială si de plasament, unde oameni special pregătiti pot să se îngrijească de el. 

Notabilă a fost remarca Giannei, care, făcând trimitere la asociatiile care, în numele apărării drepturilor femeii, sustin avortul, a spus că si ea e femeie si că nicio astfel de asociatie nu i-a apărat dreptul la viată.   

La sfârsitul discutiei, nici măcar unul dintre participanti nu era de acord cu avortul. Ceea ce mi s-a părut cel mai important, însă, este faptul că, dacă înainte de dezbatere erau exprimate păreri conform cărora această temă nu îi priveste pe bărbati, ulterior toti au simtit că e responsabilitatea fiecăruia ca vietile copiilor să nu fie curmate. Astfel, un bărbat poate proteja viata fiind acolo, lângă mama copilului, iubind si îngrijindu-se de siguranta materială si afectivă. Fără acestea, el o împinge spre mari dificultăti pe tânăra mamă si doar sacrificiul ei de sine duce la salvarea si la dezvoltarea copilului. 

Dincolo de decizii, dezbaterea a adus din nou în atentia noastră atitudinea fată de viată si moarte, credinta, iubirea, capacitatea de sprijini si de a nu judeca, libertatea de a lua decizii si grija fată de semeni.  A fost cea mai reusită dezbatere din cadrul proiectului si vă invit să o continuăm aici! 



Despre eutanasie...

Dacă în urmă cu o săptămână, în cadrul proiectului "Psihologia pentru toti", a fost abordată tema pedepsei cu moartea, o altă provocare spre dezbatere s-a impus oarecum de la sine. Astfel, cei 28 de detinuti participanti au fost invitati să se imagineze din  nou în locul unor parlamentari chemati, de data aceasta, să decidă legalizarea eutanasiei în cazul bolnavilor incurabili care îsi exprimă dorinta sinuciderii asistate. 

Hmmm... Dacă data trecută li s-a părut că pedeapsa cu moartea vine din timpuri de mult trecute si că reprezintă  niste reflexe nedemocratice, chiar dacă mai sunt si tări civilizate în care mai este legalizată, de data aceasta...e vorba despre o ideologie nouă, avangardistă, apărută în numele drepturilor omului... 

Dincolo de decizia cu privire la eutanasie, însă, e vorba despre atitudinea oamenilor. Astfel, cei care au fost împotriva eutanasiei au venit cu argumente ce tin de credintă ori de faptul că oricând un bolnav îsi poate reveni, destule exemple de acest gen fiind intens mediatizate. Viata este sfântă si merită să fie trăită până la capăt, Dumnezeu fiind singurul care decide sfârsitul ei în această lume, întrucât El ne-a si dăruit-o. Apoi, nimeni din familie nu îsi poate dori moartea unui bolnav, oricât de grea ar fi boala.

Totusi, când a venit vorba despre familie...părerile s-au împărtit. Dacă unii au spus că n-ar putea să rabde să vadă zi de zi suferinta celor dragi si că, dacă acestia si-ar dori, ar fi de acord cu eutanasia, ceilalti au contraargumentat spunând că, dacă iubesti pe cineva, nu-l lasi să moară, ci suferi alături de el până la sfârsit, încercând să-i diminuezi suferinta, dar ajutându-l să-si păstreze credinta, nădejdea si arătându-i toată dragostea. 

De asemenea, s-a discutat despre dilema morală a medicului, care s-a pregătit să protejeze viata, nu să aducă moartea. Dacă legea ar reglementa sinuciderea asistată, iar medicul n-ar dori să participe la sinucidere, ce sanse ar avea el să nu o facă? Va trebui să aleagă între respectarea legii si ceea ce îi spune sufletul lui. 

Eutanasia... O discutie despre viată si moarte, despre credintă, iubire, compasiune, despre libertatea omului de a decide si despre limitele acesteia. Nu e usoară decizia. Cred că ar fi ipocrită atitudinea în care noi, cei din afara suferintei celor aflati în acele situatii, le dăm lectii despre răbdare, credintă, despre puterea de a îndura... Cu toate acestea, o sinucidere este o sinucidere. Îmi amitesc acum...vorbele părintelui Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, care ne spunea să căutăm suferinta acolo unde e si să încercăm să o alinăm. 

Multe s-ar mai putea spune, dar vă las si pe voi...

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Despre pedeapsa cu moartea

În această săptămână, dezbaterea din cadrul proiectului "Psihologia pentru toti" începe cu o întrebare: "Dacă ati fi parlamentari si vi s-ar cere să decideti dacă introduceti sau nu pedepsa cu moartea în Codul Penal, ce ati decide?" La dezbatere participă 30 de detinuti... Hmmm... Cam ciudat, chiar si pentru un exercitiu de imaginatie, nu? Oamenii au ajuns în detentie pentru diverse infractiuni, unele foarte grave si, probabil, unii ar fi fost afectati direct de o astfel de lege. Cu atât mai interesantă este o astfel de discutie. Nu este atât de importantă decizia la care se ajunge. Greutate mai mare au motivele care stau la bazele opiniei fiecărui participant, pentru că, de fapt, ne interesează să vorbim despre valori ca dreptate, adevăr, libertate, viată, credintă... 

Argumente pro pedeapsă cu moartea sunt acelea că se face dreptate si că oamenii sunt descurajati să mai comită infractiuni grave, dacă se adoptă o astfel de decizie. Se merge chiar un pic dincolo de dreptate si anume la un fel de răzbunare a societătii, în numele victimelor.

Împotriva acestor argumente se găsesc, însă, repede, multe altele. Astfel, dreptatea si "răzbunarea" în numele victimelor s-ar obtine mult mai repede prin aplicarea unei pedepse cu detentia pe viată, căci aceasta ar însemna mult mai multă suferintă pentru cel care a comis o infractiune, decât dacă el ar fi condamnat la moarte. Apoi, nu e sigur că acei oameni care ajung să comită astfel de infractiuni se gândesc în acele momente la consecinte. Prin urmare...descurajarea nu ar functiona decât pentru ceilalti, care, oricum, nu ar fi tentati să devină infractori. Mai este apoi argumentul crestin, conform căruia viata este dăruită de Dumnezeu si doar El are dreptul să o ia. Porunca "Să nu ucizi!" se adresează tuturor oamenilor, indiferent dacă sunt potentiali infractori sau oameni care concep ori aplică legi. Condamnarea la moarte ar însemna uciderea unuia care a comis infractiuni foarte grave, e adevărat, dar porunca nu sună nicidecum: "Să nu ucizi pe altcineva, în afara unor infractori înrăiti!" În plus, o condamnare la pedeapsa cu detentia pe viată îi dă omului posibilitatea să se căiască. Până la urmă, legiuitorii ar trebui să adopte niste legi care să protejeze societatea de infractori si să le dea celor care au comis infractiuni posibilitatea să învete ceva din ceea ce au făcut si din pedeapsa pe care o execută. 

Pedeapsa pentru comiterea unei infractiuni, indiferent că e vorba despre o pedeapsă foarte dură sau mai usoară, este necesară si utilă, cu conditia să fie corectă si adaptată. Dacă, să spunem, un om în general moral comite o infractiune de omor sau de ucidere din culpă si nu îl vede nimeni, iar el nu este prins, constiinta lui îi va aplica o pedeapsă mai dură decât detentia, iar arestarea ar fi pentru el ca o eliberare. Ne referim aici la un om cu o structură axiologică sănătoasă, ajuns întâmplător într-o situatie în care comite o greseală fatală. Cu cât, însă, constiinta morală a omului este mai laxă, mai putin conturată, el are nevoie de o constrângere exterioară. Prin urmare, o pedeapsă e utilă, dacă este pe măsura vinei si a capacitătii morale a omului de a întelege si de a-si asuma responsabilitatea. 

Atitudinea fată de pedeapsă este foarte bine descrisă de cel care ne povesteste cum un infractor merge să fure si spune: "Doamne, ajută!" Ce face Dumnezeu? Îi ascultă rugăciunea si îl ajută. De ce are nevoie un hot care nu se poate opri din furat, pentru a pune stop infractiunilor? De o pedeapsă, bineînteles, si de o perioadă de reflectie, de educatie, de asistentă. Prin urmare, ajunge în penitenciar. Nu stie hotul că rugăciunea i-a fost ascultată...    

Respectul fată de viată, de adevăr, de dreptate, de libertate, în toate formele acestora, credinta în Dumnezeu si o atitudine constructivă fată de orice fel de pedeapsă ori încercare sunt cele care pun ordine atât în existentele celor care au comis infractiuni, cât si în ale noastre, ale tuturor, indiferent de rolurile pe care le jucăm în societate.

Apropo, din cei 30 de detinuti, 27 votează împotriva introducerii pedepsei cu moartea si 3 pentru. Voi ce părere aveti?

duminică, 22 aprilie 2012

Reflectii asupra vietii si mortii copiilor (încă) nenăscuti

Am văzut că se tot discută critic despre faptul că se încearcă reglementarea consilierii femeilor care vor să facă avorturi. O serie de apărători ai dreptului femeilor de a decide asupra vietii sau mortii fătului sunt în delir. Ei vor ca femeile acelea să nu aibă timp să reflecteze asupra acestui gest. Se stie că, într-o astfel de situatie, o fată este destul de confuză si are o serie de idei si de trăiri contradictorii. De ce nu ar discuta cu o persoană pregătită pentru asta? Le este teamă că nu va mai fi comisă crima?

Îmi amintesc că acum 14 ani am fost foarte impresionat de cazul unei tinere care a ales ca, după vreo 8 zile de la nastere, să-si lase copilul să moară. A primit o pedeapsă de 20 de ani pentru asta, exact atât cât îi era si vârsta. Probabil că multi sustinători ai avorturilor ar spune că nu s-ar fi ajuns la asta dacă fata ar fi făcut avort, cu alte cuvinte, dacă viata copilului ar fi fost suprimată mai devreme. Eu as spune, din contră, că, dacă nu era toată această propagandă criminală la ucidere, poate că fetei i s-ar fi părut foarte grav ceea ce făcea. Asa, e posibil ca ea să fi perceput totul ca pe un avort întârziat. Diferenta constă în pedeapsa pe care justitia o dă. Nimic mai mult. 


P.S.1: Vă invit pe toti să urmăriti filmul. E tulburător. Stiu că adversarii consilierii nu ar vrea să-l vedeti, dar încercati! 

P.S.2: Nu mi-ar plăcea să fiu consilierul oficial al unei femei care e pe cale să facă un avort. Stiu că ar trebui să accept si varianta uciderii copilului, dacă asta ar decide ea, ceea ce ar fi contra credintelor mele umane si profesionale. 

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Despre gelozie

Gelozia... Motivul atâtor frământări, nopti nedormite, tristeti ori depresii, divorturi, vătămări corporale, sinucideri ori crime... Ce o fi gelozia? De aici începe dezbaterea... 26 de minti se străduiesc să digere această temă... Hmmm... Apar două idei... Nu există iubire fără gelozie... Asta e una... Cea de a doua spune că gelozia e opusul iubirii... Argumente: "dacă nu esti un pic gelos, înseamnă că nu iubesti", dar "gelozia se poate transforma  în ură si poate genera manifestări care exprimă opusul iubirii"... Ihâm... Si ce o fi, totusi, gelozia? Da, gelozia e ceea ce simti atunci când ai impresia că iubirea care crezi că ti se cuvine pare că sau chiar este este îndreptată către altcineva si, uneori, către altceva... E o definitie... Toti participantii aderă la ea, probabil în lipsă de ceva mai bun... 

Iubirea... Erich Fromm spunea că există două forme de a iubi: "te iubesc pentru că am nevoie de tine" si "am nevoie de tine pentru că te iubesc". Conform spuselor unui participant, Fromm a expus două extreme, iubirile noastre fiind amalgame între cele două tipuri de iubire, între iubirea egoistă si cea altruistă. O exista oare iubire egoistă? Complicată întrebare... Ce o însemna să iubesti pentru că ai nevoie de celălalt? Ce nevoi trebuie să-ti satisfacă celălalt pentru a-i acorda iubirea ta? Păi...hmmm...nevoi sexuale, de sigurantă, unele care tin de orgoliu, imagine, nevoia de afectiune, de asociere, nevoi materiale sau de autodezvoltare, ori alte si felurite nevoi. Proba este următoarea: ce faci dacă celălalt nu-ti mai satisface o parte dintre aceste nevoi? Păstrezi iubirea sau ea se stinge? Cu cât te îndepărtezi mai repede de cel care, din diverse motive, nu-ti mai satisface nevoile, cu atât ceea ce simteai fată de el era mai egoist si mai apropiat de extremul: "te iubesc pentru că am nevoie de tine". În aceste conditii, când atentia persoanei iubite se orientează spre altcineva, nevoile nu-ti mai sunt satisfăcute si apare gelozia... La polul opus, cel care iubeste altruist îsi păstrează iubirea si nu se teme că o va pierde. Are nevoie de persoana iubită, dar prezenta ei e continuă, indiferent dacă, fizic, aceasta este sau nu lângă el. 

Cum o fi, însă, cu cele două tipuri de iubire? Sunt date, le câstigi, sunt dinamice? Se spune asa: că iubirea are dinamica ei si nu toti pot să ajungă la fazele superioare. Prima fază a iubirii este cea în care ea e Ileana Cosânzeana, iar el e Făt Frumos. Nimic imperfect nu tulbură perceptiile celor doi. Emotiile sunt puternice, iubirea e, în această fază, asemenea unui foc de paie: foarte intensă, dă o căldură mare, dar riscă să se stingă repede. Se numeste idealizare. Este acea îndrăgostire, atât de plăcută... Nu e loc pentru nimeni altcineva între cei doi si, la fel de violentă ca si emotia iubirii, e si gelozia...După ea...vine rândul unei perioade de...criză. Ea vede că Făt Frumos nu e perfect, iar calul lui nu este atât de alb, el, de asemenea, începe să-i observe si imperfectiunile... Apar primele certuri si multe scene de gelozie... După această piatră de încercare...iubirea... fie se rupe, fie se cristalizează... Focul de paie, fie se stinge, fie se transformă într-un foc de lemne. Emotia iubirii, fie se atenuează până la disparitie, iar omul caută o altă tintă a iubirii, fie se transformă în sentiment. Spre deosebire de emotie, alias focul de paie, sentimentul, adică focul de lemne, este mai statornic, chiar dacă nu la fel de învolburat. În timp, devine din ce în ce mai bine conturat si se transformă într-un foc de iască, de nestins. Cei care ajung să ardă asa, se iubesc unii pe altii, se cunosc, cu bune si cu rele, cu virtuti si cu slăbiciuni, au trecut prin multe împreună si nimic nu-i mai poate despărti. În mod firesc, sunt încrezători, iar gelozia e diminuată. 

Desigur, pe drum, am putea avea nostalgia focului de paie si am putea încerca din nou emotiile de început. De obicei nu se întâmplă, si nici nu ar prea avea cum, cu aceeasi persoană cu care deja avem aprins un foc de lemne. Consecinta ar putea fi aceea că, nemaipunând lemne pe foc, acesta s-ar putea stinge...în timp ce noi ne concentrăm pe focul de paie. Astfel, focul de lemne va pieri, iar cel de paie, asijderea. Omul, deci, va rămâne singur si trist, după unul sau mai multe focuri de paie, dacă nu înaintează spre focul de lemne si, mai târziu, de iască. 

Iubirea o simtim din start si, fără acel declic care apare din prima clipă, nu se naste, dar ea are nevoie să se si dezvolte, să crească, să treacă de la emotie la sentiment, de la egoism la altruism, la dăruire, de la "eu" la "noi", un "noi" în care există două "eu"-ri libere si capabile să aibă încredere. 

Gelozia mai poate fi o incapacitate de a avea încredere, uneori patologică, răutăcioasă... Se poate transforma în ură si mult rău poate face. Singur îl lasă pe cel al cărui suflet îl muscă si până la capăl îl rontăie, dacă el nu se smulge din îmbrătisarea ucigasă. Gelozia este, deci, cea care însoteste inima egoistă în fazele primare si încă imature, instabile, ale emotiei de iubire. Cu cât se înaintează spre sentiment, spre pasiune, gelozia păleste si se manifestă foarte rar, ca simple pusee, din ce în ce mai rare, căci maturitatea iubirii nu mai  lasă loc nici motivelor, dar nici gândurilor care duc spre gelozie.

Toate acestea: gelozia, iubirea, încrederea, au fost problematizate, întoarse pe o parte si pe alta, disecate, desfăcute si refăcute...într-un penitenciar, de 25 de persoane private de libertate, în două ore de dezbatere. Nu sunt singurele teme dezbătute. 

Vă invit să cititi în fiecare sâmbătă ceea ce s-a dezbătut vineri în cadrul proiectului "Psihologia pentru toti". 

miercuri, 18 aprilie 2012

Invitatie

Multi oameni, când se gândesc la detinuți, îsi imaginează niste brute gata să sfâsie si să întindă la uscat ceea ce a mai rămas din om. Apoi, dacă văd că acestia au două mâini, două picioare, ba chiar că si vorbesc, gândesc, simt, cei care până de curând îi priveau poate speriati sau cu dezgust trec în extrema cealaltă si uită că nu de cuminti ce au fost justitia umană i-a trimis în sistemul penitenciar. Dincolo de extreme, însă, cei arestati sunt si ei oameni si nu de putine ori sunt capabili de rationamente si de abordări cum nu întâlnesti în restul societătii. 

La limita între civilizatii, toate valorile se ascut, unele se pierd, altele devin mai intense. Oricât ar părea de greu de crezut, în penitenciar se dezbat si se problematizează valori, nonvalori, dileme, se analizează si se întorc pe toate părtile idei, trăiri, atitudini, gesturi, întâmplări, caracteristici, conduite... Încrederea si neîncrederea, gelozia, iubirea, ura, destinul, ghinionul, norocul, firea schimbătoare a omului, responsabilitatea, libertatea, reintegrarea socială... Am enumerat doar câteva dintre temele preferate ale persoanelor private de libertate participante la derularea proiectului "Psihologia pentru toti". 

Ecouri ale dezbaterilor se vor auzi si pe acest blog, asa că vă invităm să le primiti si, mult mai important, să intrăm într-o continuare a dezbaterii temelor într-un mediul liber, pentru că, dragi prieteni, adevărata libertate este cea a spiritului. Suntem aici, cu gândurile noastre, cu emotiile si cu tot ceea ce dorim să împărtăsim cu ceilalti cititori ai blogului. Să interactionăm, păstrându-ne gândul cel bun! Astfel, cele de folos ni le vom dărui!

Revenim. Fiti pe fază!

joi, 8 martie 2012

Mama


“Grădinar e mama-n lume,
Iar copiii zâmbitori
Sunt încântătoare flori.
Floarea, muguri dă şi creşte,
Inimi, ochi înveseleşte
Dupa cum în primăvară,
Grădinarul o-ngrijeşte.

Mama-i viţa cea de vie,
Struguri ce-o împodobesc
Iar copii, fruct ceresc
Viţa bună, fructe rele
Nu produce niciodată.
De-i soi prost, ori soi bun,
Viţa, dupa struguri se constată.

Un păstor e mama-n lume,
Iar băieţi şi copiliţe,
Sunt o turmă de oiţe.
Pe poteci greşite, turma,
Sau pe bune căi apucă,
După cum păstorul ştie
Cu-a lui minte s-o conducă.

Mama este o regină, iar copiii mărunţei,
Sunt supuşii scumpi ai ei.
Fericiţi supuşii care
Pe-a vieţii cale dreaptă,
Sunt conduşi cu-înţelepciune
De-o regină înţeleaptă!”

(“Antonel” Vasile Marcu)

Fii regină


“Fii regină. Ai curajul să fii altfel. Deschide drumuri. Fii în frunte. Fii tipul de femeie care în faţa vicisitudinilor îmbrăţişează viaţa în continuare şi păşeşte fără teamă spre noi provocări. Mergi mai departe! Caută adevărul şi condu-ţi regatul, oricare ar fi acesta – casa, serviciul, familia – cu inima plină de iubire.

Fii regină. Fii blândă. Mintea ta să nască idei novatoare şi bucură-te de feminitatea ta… Mă rog să încetăm să ne mai pierdem timpul în mediocrităţi şi lucruri moderne… Suntem copiii lui Dumnezeu – suntem aici să învăţăm lumea să iubească…

Nu contează prin ce-ai trecut, de unde vii sau ce sunt părinţii tăi – nici statutul tău social sau economic. Nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează este cum alegi să trăieşti, cum alegi să dai glas iubirii prin munca ta, prin familia ta, prin ceea ce ai de dăruit lumii…

Fii regină. Fii stăpâna forţei şi măreţiei tale!”

Oprah Winfrey

miercuri, 25 ianuarie 2012

ADDIP – Părinţii celor fără părinţi

 
Cunoscătorii de limba maghiară ştiu probabil că „Nagy” înseamnă mare. Aşa sunt inima şi dăruirea Evei NAGY (Asistent Social) şi a lui Constantin FILOTE (Director, Trainer, Conferenţiar, Coach, Mentor), adică echipa ADDIP.
 
ADDIP (Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă şi Integrare Profesională) este o organizaţie non profit înfiinţată în 2006 în parteneriat cu asociaţia La Gerbe - Franţa, care ajută la inserţia socio-profesională a tinerilor aflaţi în dificultate. Cu alte cuvinte, scopul acestora este de a sprijini şi ajuta tinerii  din centrele de plasament în ceea ce presupune dezvoltarea personală şi pregătirea pentru lor ceea ce înseamnă viaţa post – instituţionalizare. De ce este acest lucru atât de important?

În primul rând, categoria copiilor din centrele de plasament este deosebită prin natura dependenţei lor. Din momentul instituţionalizării statul încearcă să le ofere toate cele necesare traiului: cazare, hrană, educaţie. Faptul că acesta nu poate suplini acoperirea nevoilor emoţionale şi psihologice, precum afecţiunea, dragostea şi căldura părintească, este evident. La fel de evidentă este şi dependenţa acestor copii de sistem. De aceea, ceea ce încearcă cei de la ADDIP este să le creeze beneficiarilor săi cadrul şi bagajul de încurajare şi deprinderi necesare asumării unei independenţe responsabile. Pe principiul dacă vrei să ajuţi pe cineva dă-i o undiţă, nu peşte, Eva şi Costi (aşa cum le spun tinerii) lucrează cu aceşti adolescenţi pentru a putea face cât mai bine faţă momentului în care ies de sub umbrela mai mult sau mai puţin protectoare a centrelor de plasament, împreună cu susţinerea de după momentul părăsirii acestora.


"Noi nu vrem să creem un alt sistem de care ei să fie dependenţi."

În acest sens, activităţile ADDIP se desfăşoară pe două direcţii conexe. Activitatea principală orientată către tinerii din centrele de plasament care constă în programe concepute în funcţie de gradul de maturitate şi „vechimea” beneficiarilor (discuţii, evenimente sociale, activităţi informale, consiliere profesională, sesiuni de training pe teme de dezvoltare personală), secundată de activitatea de autofinanţare care constă în organizarea şi susţinerea de training-uri, coaching-uri şi workshop-uri la care poate participa oricine, contra unei taxe.
 
Cu ce rămân beneficiarii în urma experienţei ADDIP? În primul rând, legătura dintre tineri şi asociaţie nu se rupe odată cu ieşirea din program. Chiar dacă aceştia au parcurs paşii şi programele ce le sunt destinate, relaţia pe care o leagă cu oamenii din spatele activităţii dăinueşte în vreme, beneficiind în continuare de sprijinul şi ajutorul acestora. În al doilea rând, faptul că tinerii sunt implicaţi în organizarea şi susţinerea de training-uri le oferă un model de cadru profesional facilitându-le mai apoi încadrarea şi acomodarea cu piaţa muncii.
 
În ceea ce priveşte procesul de selecţie, acesta se face natural în funcţie de interesul arătat de către tineri la prezentările pe care cei de la ADDIP le-au susţinut în centrele de plasament.



 
"Nu-i alegem noi pe beneficiari , ci ei pe noi."
 
Ceea ce face ca activitatea celor de la ADDIP să fie deosebită este, pe lângă implicarea totală în ceea ce fac, relaţia de prietenie care se leagă între aceştia şi beneficiari. Eva reprezintă figura maternă, caldă şi susţinătoare, în timp ce Costi le insuflă figura paternă, fermă şi protectoare iar tinerii îi percep ca pe nişte modele de urmat, mentori şi adevăraţi prieteni.
 
De aceea, ADDIP  este un model în ceea ce priveşte combinaţia perfectă între profesionalism şi dedicare.

Una dintre activităţile ce urmează a fi susţinute în cadrul ADDIP este Workshop-ul de TIME MANAGEMENT, din data de 28, ianuarie, ora 09.00, un foarte bun prilej de a învăţa cum să ne gestionăm timpul cât mai bine. Detalii despre eveniment puteţi găsi aici.

Articol realizat de Flavia Boghiu,