Iubirea... Erich Fromm spunea că există două forme de a iubi: "te iubesc pentru că am nevoie de tine" si "am nevoie de tine pentru că te iubesc". Conform spuselor unui participant, Fromm a expus două extreme, iubirile noastre fiind amalgame între cele două tipuri de iubire, între iubirea egoistă si cea altruistă. O exista oare iubire egoistă? Complicată întrebare... Ce o însemna să iubesti pentru că ai nevoie de celălalt? Ce nevoi trebuie să-ti satisfacă celălalt pentru a-i acorda iubirea ta? Păi...hmmm...nevoi sexuale, de sigurantă, unele care tin de orgoliu, imagine, nevoia de afectiune, de asociere, nevoi materiale sau de autodezvoltare, ori alte si felurite nevoi. Proba este următoarea: ce faci dacă celălalt nu-ti mai satisface o parte dintre aceste nevoi? Păstrezi iubirea sau ea se stinge? Cu cât te îndepărtezi mai repede de cel care, din diverse motive, nu-ti mai satisface nevoile, cu atât ceea ce simteai fată de el era mai egoist si mai apropiat de extremul: "te iubesc pentru că am nevoie de tine". În aceste conditii, când atentia persoanei iubite se orientează spre altcineva, nevoile nu-ti mai sunt satisfăcute si apare gelozia... La polul opus, cel care iubeste altruist îsi păstrează iubirea si nu se teme că o va pierde. Are nevoie de persoana iubită, dar prezenta ei e continuă, indiferent dacă, fizic, aceasta este sau nu lângă el.
Cum o fi, însă, cu cele două tipuri de iubire? Sunt date, le câstigi, sunt dinamice? Se spune asa: că iubirea are dinamica ei si nu toti pot să ajungă la fazele superioare. Prima fază a iubirii este cea în care ea e Ileana Cosânzeana, iar el e Făt Frumos. Nimic imperfect nu tulbură perceptiile celor doi. Emotiile sunt puternice, iubirea e, în această fază, asemenea unui foc de paie: foarte intensă, dă o căldură mare, dar riscă să se stingă repede. Se numeste idealizare. Este acea îndrăgostire, atât de plăcută... Nu e loc pentru nimeni altcineva între cei doi si, la fel de violentă ca si emotia iubirii, e si gelozia...După ea...vine rândul unei perioade de...criză. Ea vede că Făt Frumos nu e perfect, iar calul lui nu este atât de alb, el, de asemenea, începe să-i observe si imperfectiunile... Apar primele certuri si multe scene de gelozie... După această piatră de încercare...iubirea... fie se rupe, fie se cristalizează... Focul de paie, fie se stinge, fie se transformă într-un foc de lemne. Emotia iubirii, fie se atenuează până la disparitie, iar omul caută o altă tintă a iubirii, fie se transformă în sentiment. Spre deosebire de emotie, alias focul de paie, sentimentul, adică focul de lemne, este mai statornic, chiar dacă nu la fel de învolburat. În timp, devine din ce în ce mai bine conturat si se transformă într-un foc de iască, de nestins. Cei care ajung să ardă asa, se iubesc unii pe altii, se cunosc, cu bune si cu rele, cu virtuti si cu slăbiciuni, au trecut prin multe împreună si nimic nu-i mai poate despărti. În mod firesc, sunt încrezători, iar gelozia e diminuată.
Desigur, pe drum, am putea avea nostalgia focului de paie si am putea încerca din nou emotiile de început. De obicei nu se întâmplă, si nici nu ar prea avea cum, cu aceeasi persoană cu care deja avem aprins un foc de lemne. Consecinta ar putea fi aceea că, nemaipunând lemne pe foc, acesta s-ar putea stinge...în timp ce noi ne concentrăm pe focul de paie. Astfel, focul de lemne va pieri, iar cel de paie, asijderea. Omul, deci, va rămâne singur si trist, după unul sau mai multe focuri de paie, dacă nu înaintează spre focul de lemne si, mai târziu, de iască.
Iubirea o simtim din start si, fără acel declic care apare din prima clipă, nu se naste, dar ea are nevoie să se si dezvolte, să crească, să treacă de la emotie la sentiment, de la egoism la altruism, la dăruire, de la "eu" la "noi", un "noi" în care există două "eu"-ri libere si capabile să aibă încredere.
Gelozia mai poate fi o incapacitate de a avea încredere, uneori patologică, răutăcioasă... Se poate transforma în ură si mult rău poate face. Singur îl lasă pe cel al cărui suflet îl muscă si până la capăl îl rontăie, dacă el nu se smulge din îmbrătisarea ucigasă. Gelozia este, deci, cea care însoteste inima egoistă în fazele primare si încă imature, instabile, ale emotiei de iubire. Cu cât se înaintează spre sentiment, spre pasiune, gelozia păleste si se manifestă foarte rar, ca simple pusee, din ce în ce mai rare, căci maturitatea iubirii nu mai lasă loc nici motivelor, dar nici gândurilor care duc spre gelozie.
Toate acestea: gelozia, iubirea, încrederea, au fost problematizate, întoarse pe o parte si pe alta, disecate, desfăcute si refăcute...într-un penitenciar, de 25 de persoane private de libertate, în două ore de dezbatere. Nu sunt singurele teme dezbătute.
Vă invit să cititi în fiecare sâmbătă ceea ce s-a dezbătut vineri în cadrul proiectului "Psihologia pentru toti".
