Experimentarea altruismului: calea spre eliberare

Festivalul MultiArt pentru Detinuti prilejuieste si în acest an pregătirea unor piese de teatru în mai multe penitenciare din tară. Îndrumati de actorul brasovean Gabriel Costea, pentru al patrulea an consecutiv, detinutii din Penitenciarul Codlea vor pune în scenă, de data aceasta, piesa "D'ale Caragialelui". După două  reprezentatii la Centrul Cultural "Reduta" Brasov si una la Casa de Cultură Codlea, dacă vor performa din nou, se vor califica la faza finală, care va avea loc la Teatrul Nottara, în Bucuresti. 

În acest an, Serviciile de Educație si de Asistentă Psihosocială ale Penitenciarului Codlea, în colaborare cu Fundația Rafael din Codlea si cu institutiile de cultură mai sus mentionate, au reunit, în acelasi spectacol, două piese de teatru: una susținută de persoanele cu dizabilități si una de detinuti. Ideea centrală este aceea de îmbinare a carității cu teatrul. Astfel, spectacolul va fi si un prilej pentru strângerea de fonduri necesare asistării persoanelor cu dizabilităti, atât prin donatii directe către Fundatia Rafael, cât si prin vânzarea de produse realizate de beneficiarii fundatiei.

În paralel, detinutii vor avea si ei propria expozitie cu vânzare, în principal de pictură. Fondurile obtinute din vânzarea picturilor realizate de detinuti vor fi utilizate pentru cumpărarea de materiale necesare continuării activitătilor artistice în penitenciar. 

Dacă la baza actului infractional stă impulsul egoist, pasii spre reintegrare socială se fac prin gesturi responsabile si, uneori măcar, altruiste. Arta si caritatea sunt, prin urmare, cele mai bune vehicule spre libertate. Nimeni nu simte mai bine asta decât cei care au experimentat si nelibertatea, dar care sunt capabili să-si trăiască si eliberarea.

Un pas al eliberării de egoism are loc odată cu premiera piesei "D'ale Caragialelui", care va avea loc în 22 octombrie 2012, ora 17, la Centrul Cultural "Reduta". 

Intrarea este liberă.

Cine a câstigat?

      “În 1968, în timpul întrecerilor de atletism la Jocurile Olimpice Speciale, am asistat la un minunat gest de bunătate. Unul dintre participanti era Kim Peek, un tânăr cu un serios handicap – o afectiune la creier, care alerga în cursa de 50 m.
      Kim era în cursa cu alti doi atleti cu paralizie cerebrală. Cei doi erau în scaune cu rotile; Kim era singurul cu picioarele valide. Când s-a dat startul, Kim a luat-o repede la fuga înaintea celorlalti. Cu 20 m în fata lor si 10 m până la linia de sosire, a întors capul să vadă unde sunt ceilalti. Fata avea scaunul întors si proptit în perete. Celălalt băiat, cu spatele spre linia de sosire, împingea scaunul cu picioarele. Kim s-a oprit, s-a întors si a împins-o pe fetită dincolo de linia de sosire. Băiatul în scaunul cu rotile, care mergea cu spatele, a câstigat cursa. Fetita a luat locul doi. Kim a pierdut.

       A pierdut? Multimea de pe stadion, care l-a ovationat în picioare pe Kim, n-a gandit asa.”

 Dan Clark

 Supă de pui pentru suflet 

pentru mai multe detalii, am găsit un site tare interesant cu privire la acest subiect: 

http://www.specialolympics.ro/

Un mic exercițiu de autocunoaștere

"Psihologia pentru toti" a continuat cu vizionarea filmului "Validation" si cu disecarea lui.

 

Mi-a plăcut filmulețul de fiecare dată când l-am vizionat și eram foarte curios să văd care sunt părerile deținuților.  Am colecționat o întreaga gamă de reacții. Astfel, în timp ce unii credeau că omul e un oportunist care, fie încerca să scape de plictiseală, fie atrăgea clienți pentru afacere, alții îl considerau un altruist care, în același timp, primea bucuria zâmbetelor pe care le genera.

A fost, întreaga dezbatere, un exercițiu de autocunoaștere, căci fiecare e tentat să-i judece pe ceilalți prin prisma propriului sistem de valori. Ceea ce s-a întâmplat mi-a amintit o pildă...

Cică un preot mergea la braț cu o blondă, iar în spatele lor un om ducea o geantă. Ce gândeau oamenii despre asta? 

Cel de moravuri ușoare: "Ce gagică și-a tras popa!" 

Avarul: "Cred că are geanta doldora de bani." 

Omul mândru: "Uite că popa nu-și poate duce singur geanta. Are nevoie de slugă." 

Creștinul: "Poate că fata e sora părintelui, în geantă sunt hainele preotești și ce bine de omul acela că stă pe lângă părintele și poate învăța cât mai multe de la el." 

Noi nu știm care e adevărul, dar modul în care îl percepem ne spune ceva despre noi. O mică provocare spre autocunoaștere...

Avort versus viată

În timpul discutiei despre eutanasie, unul dintre detinutii participanti la proiectul "Psihologia pentru toti", sustinând dreptul omului de a decide asupra vietii si a mortii, a adus ca argument dreptul femeii de a decide să avorteze. Astfel, s-a impus de la sine o nouă temă. Au participat la dezbatere 32 de persoane private de libertate. Initial, au urmărit filmul despre Gianna Jessen, o supravietuitoare a avortului, apoi subiectul a fost disecat si întors pe toate părtile. 

De ce avort? Pentru că unele femei sunt părăsite, sărace, marginalizate, dacă rămân însărcinate, pentru că unele familii sunt prea comode pentru a-si dori încă un copil, pentru că există riscul ca unii copii să se nască bolnavi, ori cu dizabilităti, pentru că uneori este pusă în pericol viata mamei ori pentru că uneori femeile pot rămâne însărcinate în urma unui viol. 

De ce nu? Pentru că avortul este o crimă timpurie, pentru că avortul ucide trupul fătului si mutilează grav sufletul mamei, pentru că nu are omul dreptul de a decide asupra vietii si mortii unui alt om. 

Sărăcia... O fi avortul o solutie împotriva sărăciei? Hmmm.... Cum ar fi să vedem familii care îsi ucid copiii pentru că nu stiu ce să le mai dea de mâncare? Pare usor să-i ucizi pe cei nevăzuti, dar nu e. De asemenea, dacă noi credem că ar fi nevoie de avort pentru ca un copil să nu se nască cu dizabilittăti grave, de ce ne cutremurăm de crimele îngrozitoare ale nazistilor? Si ei au făcut asta, dar la vârste diferite. 

O situatie aparte este cea în care viata mamei este pusă în pericol, iar fătul nu are nicio sansă să supravietuiască. Un medic chemat să facă un astfel de avort serveste vietii, spre deosebire de ceilalti avortatori, agenti ai mortii, călăi plătiti regeste. 

Foarte intens a fost discutată situatia în care o fată rămâne însărcinată în urma unui viol. Unul dintre detinuti a spus că probabil ea e traumatizată si că atunci când îl vede pe copil ar putea să-si amintească de viol si să se simtă din nou afectată de traume. Avortul, însă, nu ar însemna, oare, încă o traumă pentru mama respectivă? Pe de altă parte, cu putin ajutor, mama ar putea să-si iubească foarte mult copilul, el reusind chiar să închidă si să pună balsam pe rană. Dacă, însă, mama nu reuseste să-l iubească si nu poate să-l crească, există varianta ca el să intre în sistemul de protectie socială si de plasament, unde oameni special pregătiti pot să se îngrijească de el. 

Notabilă a fost remarca Giannei, care, făcând trimitere la asociatiile care, în numele apărării drepturilor femeii, sustin avortul, a spus că si ea e femeie si că nicio astfel de asociatie nu i-a apărat dreptul la viată.   

La sfârsitul discutiei, nici măcar unul dintre participanti nu era de acord cu avortul. Ceea ce mi s-a părut cel mai important, însă, este faptul că, dacă înainte de dezbatere erau exprimate păreri conform cărora această temă nu îi priveste pe bărbati, ulterior toti au simtit că e responsabilitatea fiecăruia ca vietile copiilor să nu fie curmate. Astfel, un bărbat poate proteja viata fiind acolo, lângă mama copilului, iubind si îngrijindu-se de siguranta materială si afectivă. Fără acestea, el o împinge spre mari dificultăti pe tânăra mamă si doar sacrificiul ei de sine duce la salvarea si la dezvoltarea copilului. 

Dincolo de decizii, dezbaterea a adus din nou în atentia noastră atitudinea fată de viată si moarte, credinta, iubirea, capacitatea de sprijini si de a nu judeca, libertatea de a lua decizii si grija fată de semeni.  A fost cea mai reusită dezbatere din cadrul proiectului si vă invit să o continuăm aici!