Patimi si pasiuni

Proiectul "Psihologia pentru toti" are marele avantaj că păstrează spontaneitatea si autenticitatea interventiilor.  În prezent, 115 persoane private de libertate sunt înscrise în proiect. Fiecare activitate are câte trei faze: creativitatea, analiza si decizia/concluzia. Astfel, participantii sunt invitati să propună teme, apoi să sustină de ce ar fi utilă dezbaterea pe temele respective si să ia o decizie cu privire la tema care urmează să fie adusă în arenă. După ce este aleasă tema, sunt invitati să exprime opinii cu privire la ea. Părerile sunt analizate, dezbătute, iar finalul presupune luarea unor decizii, conturarea unor concluzii ale grupului. Pe lângă acestea, fiecare poate merge la cameră cu propriile concluzii. 

Ideea centrală este că în viată fiecare problemă are cel putin o rezolvare. Pentru a se ajunge acolo, e important ca mintea fiecăruia să emită cât mai multe idei, să producă alternative, apoi să le analizeze si să se ia decizia cea mai bună. Problema multor infractori este aceea că, aflati în fata unei probleme de viată, nu pot produce decât o idee si aceea criminală. Fiind singulară, renuntă să o mai analizeze si trec direct la decizie. Uneori, chiar dacă produc mai multe idei, sub impulsul obisnuintei, al unor emotii puternice, al influentei anturajului, poate pe fondul consumului de alcool, oamenii iau decizii proaste. Fiecare idee infractională este, inevitabil, proastă, căci pune în pericol sănătatea, viata, familia, libertatea unuia sau mai multor oameni. 

Astăzi, ideea aleasă spre dezbatere a fost aceea de a pune în paralel pasiunile si patimile. Hmmm... Ce stiu oamenii de după gratii despre pasiuni si despre patimi? Mai multe decât ne-am imagina. Ce or fi patimile? Cineva ne-a amintit despre patimile lui Hristos, altcineva ne-a spus că sunt niste păcate care contribuie la învârtirea în cercuri vicioase, iar un alt participant ne-a vorbit despre dependente. Ce or avea în comun patimile lui Hristos cu păcatele si cu dependentele? Păi...patimile Mântuitorului sunt suferinte, răni venite din păcatele omenirii, iar păcatele sunt patimi care se termină cu suferinte. Elementul comun este, prin urmare, suferinta, fie că ea vine către Salvator, fie că îl prinde în chingi pe cel care greseste. Nu am insistat pe suferinte, ci pe împătimire. Patima, deci, este o consecintă a însiruirii de păcate sau a repetării unuia până la dependentă. Împătimitul este egoist, vrea totul pentru sine, este gelos, posesiv. El poate deveni promotor al suferintei altora si, neîndoielnic, al propriei suferinte. 

Dacă patimile sunt rele, ce or fi pasiunile? Cineva le-a definit ca fiind trăiri extrem de puternice, care duc fiinta omului spre dăruire extremă. Psihologic, din punct de vedere afectiv, vorbim despre emotii, trăirile acelea puternice, asemănătoare focului de paie, intense, dar de durată scurtă. În timp, se formează sentimentele, focuri de lemne, călduroase, puternice si de durată. Unii oameni ajung la pasiuni, care sunt de durată si călăuzesc întreaga viată a omului. Avem pasiunile artistilor, ale sportivilor, pasiuni în dragoste (nu dragostea pasională, ci aceea jertfitoare), pasiuni generatoare de sacrificiul de sine, atât pentru tară, pentru persoane, cât si pentru idei sau credinte. Pasionatii sunt capabili să meargă până la capăt în pasiunea lor, în ciuda dificultătilor si a pericolelor. Ideea centrală e sacrificiul de sine, asta însemnând viată si nu neaparat sacrificiul suprem. S-a spus în timpul discutiei chiar o glumă desprinsă dintr-un film: "-Iubito, mi-as da si viata pentru tine!; -Da, dragule? Adu-mi si mie o cană de apă, te rog!; -Da', ce? Tu nu poti să-ti aduci?" Vedeti? Uneori spunem vorbe mari, dar nu suntem în stare de sacrificii minore. Pasiunea nu cere, ci oferă. Multi pictori talentati au murit săraci pentru că, pasionati fiind, s-au dăruit artei...fără să-i ceară ceva. Asa si pasionatii în iubire: dăruiesc, fără să ceară, nu sunt posesivi, nici gelosi si iubesc neconditionat. Pasionati sunt si oamenii care au păstrat iubirea fată de semeni chiar si atunci când ceilalti i-au trădat, lovit, dispretuit. Sfântul Stefan, în timp ce era ucis cu pietre, spunea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" La fel, cei care s-au jertfit în temnitele comuniste si care si-au iertat si iubit tortionarii. Pasionatii îsi trăiesc misiunea si o duc la capăt. 

Asa cum emotiile pot fi pozitive sau negative, sentimentele asijderea, pasiunile sunt si ele de două feluri, dar cele negative au fost denumite diferit, si anume "patimi", definind cu acelasi cuvânt atât dependenta de rău, cât si suferinta cu care plăteste omul pentru propriul comportament.

A întrebat cineva cum de iubirea se termină uneori atât de rău, cum de oamenii pot deveni atât de gelosi si de agresivi? Păi..depinde pe cine iubeste omul, pe cine se concentrează în primul rând în iubire. Dacă se concentrează doar pe dorintele lui, dacă iubeste egoist, se află pe drumul patimii. Dacă iubirea lui e neconditionată, dacă, neuitându-si trăirile, se dăruieste, e pe calea pasiunii.

Calea emotiilor si a sentimentelor pozitive, drumul pasiunilor, împlinesc omul si îl păstrează liber, aproape de ceilalti si de destinul său, în timp ce emotiile si sentimentele negative, ori patimile îl îndepărtează pe om de ceilalti si de sine, de sănătate, viată si familie.

Precum spunea cineva, profesorul este cel care gândeste cel mai bine când predă, conceptualizarea pasiunii si a patimii m-a ajutat si pe mine, asa cum fiecare dezbatere aduce ceva nou, pe care îl poti folosi spre zidire. Dezbaterea pe această temă, în penitenciar, a luat o pauză. Oamenii îsi reasază gândurile. E timpul să începem noi dezbaterea. Vă astept cu păreri. Multe ne-au scăpat, unele ne vor scăpa în continuare, dar nu strică un schimb de idei. :) 

Un mic exercițiu de autocunoaștere

"Psihologia pentru toti" a continuat cu vizionarea filmului "Validation" si cu disecarea lui.

 

Mi-a plăcut filmulețul de fiecare dată când l-am vizionat și eram foarte curios să văd care sunt părerile deținuților.  Am colecționat o întreaga gamă de reacții. Astfel, în timp ce unii credeau că omul e un oportunist care, fie încerca să scape de plictiseală, fie atrăgea clienți pentru afacere, alții îl considerau un altruist care, în același timp, primea bucuria zâmbetelor pe care le genera.

A fost, întreaga dezbatere, un exercițiu de autocunoaștere, căci fiecare e tentat să-i judece pe ceilalți prin prisma propriului sistem de valori. Ceea ce s-a întâmplat mi-a amintit o pildă...

Cică un preot mergea la braț cu o blondă, iar în spatele lor un om ducea o geantă. Ce gândeau oamenii despre asta? 

Cel de moravuri ușoare: "Ce gagică și-a tras popa!" 

Avarul: "Cred că are geanta doldora de bani." 

Omul mândru: "Uite că popa nu-și poate duce singur geanta. Are nevoie de slugă." 

Creștinul: "Poate că fata e sora părintelui, în geantă sunt hainele preotești și ce bine de omul acela că stă pe lângă părintele și poate învăța cât mai multe de la el." 

Noi nu știm care e adevărul, dar modul în care îl percepem ne spune ceva despre noi. O mică provocare spre autocunoaștere...

Avort versus viată

În timpul discutiei despre eutanasie, unul dintre detinutii participanti la proiectul "Psihologia pentru toti", sustinând dreptul omului de a decide asupra vietii si a mortii, a adus ca argument dreptul femeii de a decide să avorteze. Astfel, s-a impus de la sine o nouă temă. Au participat la dezbatere 32 de persoane private de libertate. Initial, au urmărit filmul despre Gianna Jessen, o supravietuitoare a avortului, apoi subiectul a fost disecat si întors pe toate părtile. 

De ce avort? Pentru că unele femei sunt părăsite, sărace, marginalizate, dacă rămân însărcinate, pentru că unele familii sunt prea comode pentru a-si dori încă un copil, pentru că există riscul ca unii copii să se nască bolnavi, ori cu dizabilităti, pentru că uneori este pusă în pericol viata mamei ori pentru că uneori femeile pot rămâne însărcinate în urma unui viol. 

De ce nu? Pentru că avortul este o crimă timpurie, pentru că avortul ucide trupul fătului si mutilează grav sufletul mamei, pentru că nu are omul dreptul de a decide asupra vietii si mortii unui alt om. 

Sărăcia... O fi avortul o solutie împotriva sărăciei? Hmmm.... Cum ar fi să vedem familii care îsi ucid copiii pentru că nu stiu ce să le mai dea de mâncare? Pare usor să-i ucizi pe cei nevăzuti, dar nu e. De asemenea, dacă noi credem că ar fi nevoie de avort pentru ca un copil să nu se nască cu dizabilittăti grave, de ce ne cutremurăm de crimele îngrozitoare ale nazistilor? Si ei au făcut asta, dar la vârste diferite. 

O situatie aparte este cea în care viata mamei este pusă în pericol, iar fătul nu are nicio sansă să supravietuiască. Un medic chemat să facă un astfel de avort serveste vietii, spre deosebire de ceilalti avortatori, agenti ai mortii, călăi plătiti regeste. 

Foarte intens a fost discutată situatia în care o fată rămâne însărcinată în urma unui viol. Unul dintre detinuti a spus că probabil ea e traumatizată si că atunci când îl vede pe copil ar putea să-si amintească de viol si să se simtă din nou afectată de traume. Avortul, însă, nu ar însemna, oare, încă o traumă pentru mama respectivă? Pe de altă parte, cu putin ajutor, mama ar putea să-si iubească foarte mult copilul, el reusind chiar să închidă si să pună balsam pe rană. Dacă, însă, mama nu reuseste să-l iubească si nu poate să-l crească, există varianta ca el să intre în sistemul de protectie socială si de plasament, unde oameni special pregătiti pot să se îngrijească de el. 

Notabilă a fost remarca Giannei, care, făcând trimitere la asociatiile care, în numele apărării drepturilor femeii, sustin avortul, a spus că si ea e femeie si că nicio astfel de asociatie nu i-a apărat dreptul la viată.   

La sfârsitul discutiei, nici măcar unul dintre participanti nu era de acord cu avortul. Ceea ce mi s-a părut cel mai important, însă, este faptul că, dacă înainte de dezbatere erau exprimate păreri conform cărora această temă nu îi priveste pe bărbati, ulterior toti au simtit că e responsabilitatea fiecăruia ca vietile copiilor să nu fie curmate. Astfel, un bărbat poate proteja viata fiind acolo, lângă mama copilului, iubind si îngrijindu-se de siguranta materială si afectivă. Fără acestea, el o împinge spre mari dificultăti pe tânăra mamă si doar sacrificiul ei de sine duce la salvarea si la dezvoltarea copilului. 

Dincolo de decizii, dezbaterea a adus din nou în atentia noastră atitudinea fată de viată si moarte, credinta, iubirea, capacitatea de sprijini si de a nu judeca, libertatea de a lua decizii si grija fată de semeni.  A fost cea mai reusită dezbatere din cadrul proiectului si vă invit să o continuăm aici!