Beneficiarii Fundatiei Rafael pregătesc un nou dar teatral

Fundatia Rafael, specializată în asistarea persoanelor cu dizabilităti, a sustinut o serie de spectacole de teatru inspirate din vietile si preocupările beneficiarilor săi. “Primăvara sufletelor”, ultima piesă pregătită până în prezent, a încoltit odată cu primii ghiocei de anul acesta, sub forma unei idei, a crescut lin, a înflorit în miezul primăverii, în toată splendoarea actorilor săi si a dat roade în lunile mai-iunie, când, de pe diverse scene, spectatorii au fost invitati să simtă savoarea trudei de zi cu zi a actorilor, care au stiut să-si descopere abilităti, dincolo de dizabilitati, acolo unde este Omul, în toată splendoarea lui.

Ceea ce mi s-a părut, însă, fascinant, a fost că, desi roadele artistice au fost culese pe îndestulate de toti cei care au trecut pragul sălilor în care au avut loc spectacolele, unele dintre fructe au hrănit seminte. Astfel, ultima zi a spectacolelor a fost impregnată, pe lângă emotiile firesti ale dăruirii către public, de întrebarea: “Când începem o nouă piesă?” Ca o briza învăluitoare s-a răspândit si se auzea aceasta întrebare venind de pe buzele fiecărui actor.

Era începutul lunii iunie… Freamătul pregătirii unui nou spectacol începuse… Semintele n-au mai fost răspândite de mâinile celor care se îngrijeau, căci singure au coborat din fructele coapte si s-au asezat, noi plante să aducă la suprafată.

Astfel, încet-încet, o nouă piesă de teatru a început să prindă contur. Asezati stând la mese, ideile au început să curgă, să se deseneze frumos într-un peisaj comun impresionant, să se astearnă pe hartie și, în curând, să dea viată unei noi povesti despre perseverentă, prietenie si talent.

Noi am început… Primul gong îl veti auzi la toamna. J

OM

Acum doi ani am inceput un proiect de schimb de experientă cu un grup de specialişti din Olanda, care lucrau de mai bine de 20 de ani într-o organizaţie regională care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi. Atunci am cunoscut 4 oameni cu vârste apropiate de varsta părinţilor mei, cu experinţă în domeniul social mai mare decât vârsta mea chiar, pe care i-am descoperit mai apoi ca fiind nişte oameni minunaţi ,devotaţi muncii lor, dornici de a împărtăşi din experinţa lor şi care descopereau şi se bucurau împreună cu noi de fiecare nouă informaţie. Schimbul de experintă a constat în vizite de cate o săptămână efectuate de fiecare echipa, astfel că noi am fost in Olanda de 4 ori iar ei au venit în Codlea de tot atatea ori. Două doamne şi doi domni cu care am avut bucuria de a împătăşi clipe memorabile, la muncă dar şi mai apoi. Una dintre doamne nu a mai putut veni la ultima lor vizită în România deoarece a fost diagnosticată cu cancer şi trebuia să se trateze. În noiembrie am întâlnit-o, se simţea mai bine, dar o răceală o împiedica să meargă la serviciu. Cu toate acestea, a vrut să ne întâlnească şi chiar să participe la o ultimă evaluare a proiectului.

Acum, după o luptă de câteva luni, ea nu mai este printre noi, iar astăzi am primit un mail de la familia acesteia în care erau scrise câteva rânduri de ramas bun ŞI una dintre ultimele ei dorinţe; aceea ca la ceremonie să nu îi fie aduse flori, ci donaţii pentru o fundaţie care se ocupă de problemele cancerului din Olanda şi pentru fundaţia la care lucrez.......