Patimi si pasiuni

Proiectul "Psihologia pentru toti" are marele avantaj că păstrează spontaneitatea si autenticitatea interventiilor.  În prezent, 115 persoane private de libertate sunt înscrise în proiect. Fiecare activitate are câte trei faze: creativitatea, analiza si decizia/concluzia. Astfel, participantii sunt invitati să propună teme, apoi să sustină de ce ar fi utilă dezbaterea pe temele respective si să ia o decizie cu privire la tema care urmează să fie adusă în arenă. După ce este aleasă tema, sunt invitati să exprime opinii cu privire la ea. Părerile sunt analizate, dezbătute, iar finalul presupune luarea unor decizii, conturarea unor concluzii ale grupului. Pe lângă acestea, fiecare poate merge la cameră cu propriile concluzii. 

Ideea centrală este că în viată fiecare problemă are cel putin o rezolvare. Pentru a se ajunge acolo, e important ca mintea fiecăruia să emită cât mai multe idei, să producă alternative, apoi să le analizeze si să se ia decizia cea mai bună. Problema multor infractori este aceea că, aflati în fata unei probleme de viată, nu pot produce decât o idee si aceea criminală. Fiind singulară, renuntă să o mai analizeze si trec direct la decizie. Uneori, chiar dacă produc mai multe idei, sub impulsul obisnuintei, al unor emotii puternice, al influentei anturajului, poate pe fondul consumului de alcool, oamenii iau decizii proaste. Fiecare idee infractională este, inevitabil, proastă, căci pune în pericol sănătatea, viata, familia, libertatea unuia sau mai multor oameni. 

Astăzi, ideea aleasă spre dezbatere a fost aceea de a pune în paralel pasiunile si patimile. Hmmm... Ce stiu oamenii de după gratii despre pasiuni si despre patimi? Mai multe decât ne-am imagina. Ce or fi patimile? Cineva ne-a amintit despre patimile lui Hristos, altcineva ne-a spus că sunt niste păcate care contribuie la învârtirea în cercuri vicioase, iar un alt participant ne-a vorbit despre dependente. Ce or avea în comun patimile lui Hristos cu păcatele si cu dependentele? Păi...patimile Mântuitorului sunt suferinte, răni venite din păcatele omenirii, iar păcatele sunt patimi care se termină cu suferinte. Elementul comun este, prin urmare, suferinta, fie că ea vine către Salvator, fie că îl prinde în chingi pe cel care greseste. Nu am insistat pe suferinte, ci pe împătimire. Patima, deci, este o consecintă a însiruirii de păcate sau a repetării unuia până la dependentă. Împătimitul este egoist, vrea totul pentru sine, este gelos, posesiv. El poate deveni promotor al suferintei altora si, neîndoielnic, al propriei suferinte. 

Dacă patimile sunt rele, ce or fi pasiunile? Cineva le-a definit ca fiind trăiri extrem de puternice, care duc fiinta omului spre dăruire extremă. Psihologic, din punct de vedere afectiv, vorbim despre emotii, trăirile acelea puternice, asemănătoare focului de paie, intense, dar de durată scurtă. În timp, se formează sentimentele, focuri de lemne, călduroase, puternice si de durată. Unii oameni ajung la pasiuni, care sunt de durată si călăuzesc întreaga viată a omului. Avem pasiunile artistilor, ale sportivilor, pasiuni în dragoste (nu dragostea pasională, ci aceea jertfitoare), pasiuni generatoare de sacrificiul de sine, atât pentru tară, pentru persoane, cât si pentru idei sau credinte. Pasionatii sunt capabili să meargă până la capăt în pasiunea lor, în ciuda dificultătilor si a pericolelor. Ideea centrală e sacrificiul de sine, asta însemnând viată si nu neaparat sacrificiul suprem. S-a spus în timpul discutiei chiar o glumă desprinsă dintr-un film: "-Iubito, mi-as da si viata pentru tine!; -Da, dragule? Adu-mi si mie o cană de apă, te rog!; -Da', ce? Tu nu poti să-ti aduci?" Vedeti? Uneori spunem vorbe mari, dar nu suntem în stare de sacrificii minore. Pasiunea nu cere, ci oferă. Multi pictori talentati au murit săraci pentru că, pasionati fiind, s-au dăruit artei...fără să-i ceară ceva. Asa si pasionatii în iubire: dăruiesc, fără să ceară, nu sunt posesivi, nici gelosi si iubesc neconditionat. Pasionati sunt si oamenii care au păstrat iubirea fată de semeni chiar si atunci când ceilalti i-au trădat, lovit, dispretuit. Sfântul Stefan, în timp ce era ucis cu pietre, spunea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" La fel, cei care s-au jertfit în temnitele comuniste si care si-au iertat si iubit tortionarii. Pasionatii îsi trăiesc misiunea si o duc la capăt. 

Asa cum emotiile pot fi pozitive sau negative, sentimentele asijderea, pasiunile sunt si ele de două feluri, dar cele negative au fost denumite diferit, si anume "patimi", definind cu acelasi cuvânt atât dependenta de rău, cât si suferinta cu care plăteste omul pentru propriul comportament.

A întrebat cineva cum de iubirea se termină uneori atât de rău, cum de oamenii pot deveni atât de gelosi si de agresivi? Păi..depinde pe cine iubeste omul, pe cine se concentrează în primul rând în iubire. Dacă se concentrează doar pe dorintele lui, dacă iubeste egoist, se află pe drumul patimii. Dacă iubirea lui e neconditionată, dacă, neuitându-si trăirile, se dăruieste, e pe calea pasiunii.

Calea emotiilor si a sentimentelor pozitive, drumul pasiunilor, împlinesc omul si îl păstrează liber, aproape de ceilalti si de destinul său, în timp ce emotiile si sentimentele negative, ori patimile îl îndepărtează pe om de ceilalti si de sine, de sănătate, viată si familie.

Precum spunea cineva, profesorul este cel care gândeste cel mai bine când predă, conceptualizarea pasiunii si a patimii m-a ajutat si pe mine, asa cum fiecare dezbatere aduce ceva nou, pe care îl poti folosi spre zidire. Dezbaterea pe această temă, în penitenciar, a luat o pauză. Oamenii îsi reasază gândurile. E timpul să începem noi dezbaterea. Vă astept cu păreri. Multe ne-au scăpat, unele ne vor scăpa în continuare, dar nu strică un schimb de idei. :) 

Curajul de a sta în fata...vietii

Astăzi am discutat cu detinutii despre ceea ce s-a întâmplat în episodul 5 al serialului "Lie to me", minutul 38.35. Un lider al lumii interlope tocmai a fost gratiat, întrucât guvernatorul si un specialist au considerat că el s-a schimbat cu adevărat. Sotia uneia dintre victimele acestuia si-a cumpărat un pistol si a decis să se răzbune. 

Priviti cum reactionează proaspătul gratiat! Manifestă empatie, responsabilitate, curaj, prezentă de spirit... Detinutii cu care am vorbit au văzut în primul rând curajul lui de a sta în fata pistolului si de a fi gata să moară întelegând că văduva din fata sa era îndreptătită să apese pe trăgaci... Curaj... Curajul de a sta în fata pistolului... De multe ori, însă, atât cei care au ajuns după gratii, cât si cei care au iesit sau cei care n-am fost niciodată...avem nevoie să stăm cu curaj în fata...vietii, asumându-ne cu adevărat greselile. În penitenciare sunt oameni care au ajuns acolo pentru diverse infractiuni: unele usoare, altele extrem de grave. Ei plătesc pentru ceea ce au făcut. Uneori învată din asta, alteori nu...Si noi, cei care suntem liberi, destule greseli am făcut, unele provocând mai multă durere decât anumite infractiuni. Avem noi curajul de a sta astfel în fata vietii, fără să aruncăm responsabilitătile în cârca altora?

Beneficiarii Fundatiei Rafael pregătesc un nou dar teatral

Fundatia Rafael, specializată în asistarea persoanelor cu dizabilităti, a sustinut o serie de spectacole de teatru inspirate din vietile si preocupările beneficiarilor săi. “Primăvara sufletelor”, ultima piesă pregătită până în prezent, a încoltit odată cu primii ghiocei de anul acesta, sub forma unei idei, a crescut lin, a înflorit în miezul primăverii, în toată splendoarea actorilor săi si a dat roade în lunile mai-iunie, când, de pe diverse scene, spectatorii au fost invitati să simtă savoarea trudei de zi cu zi a actorilor, care au stiut să-si descopere abilităti, dincolo de dizabilitati, acolo unde este Omul, în toată splendoarea lui.

Ceea ce mi s-a părut, însă, fascinant, a fost că, desi roadele artistice au fost culese pe îndestulate de toti cei care au trecut pragul sălilor în care au avut loc spectacolele, unele dintre fructe au hrănit seminte. Astfel, ultima zi a spectacolelor a fost impregnată, pe lângă emotiile firesti ale dăruirii către public, de întrebarea: “Când începem o nouă piesă?” Ca o briza învăluitoare s-a răspândit si se auzea aceasta întrebare venind de pe buzele fiecărui actor.

Era începutul lunii iunie… Freamătul pregătirii unui nou spectacol începuse… Semintele n-au mai fost răspândite de mâinile celor care se îngrijeau, căci singure au coborat din fructele coapte si s-au asezat, noi plante să aducă la suprafată.

Astfel, încet-încet, o nouă piesă de teatru a început să prindă contur. Asezati stând la mese, ideile au început să curgă, să se deseneze frumos într-un peisaj comun impresionant, să se astearnă pe hartie și, în curând, să dea viată unei noi povesti despre perseverentă, prietenie si talent.

Noi am început… Primul gong îl veti auzi la toamna. J

Cine a câstigat?

      “În 1968, în timpul întrecerilor de atletism la Jocurile Olimpice Speciale, am asistat la un minunat gest de bunătate. Unul dintre participanti era Kim Peek, un tânăr cu un serios handicap – o afectiune la creier, care alerga în cursa de 50 m.
      Kim era în cursa cu alti doi atleti cu paralizie cerebrală. Cei doi erau în scaune cu rotile; Kim era singurul cu picioarele valide. Când s-a dat startul, Kim a luat-o repede la fuga înaintea celorlalti. Cu 20 m în fata lor si 10 m până la linia de sosire, a întors capul să vadă unde sunt ceilalti. Fata avea scaunul întors si proptit în perete. Celălalt băiat, cu spatele spre linia de sosire, împingea scaunul cu picioarele. Kim s-a oprit, s-a întors si a împins-o pe fetită dincolo de linia de sosire. Băiatul în scaunul cu rotile, care mergea cu spatele, a câstigat cursa. Fetita a luat locul doi. Kim a pierdut.

       A pierdut? Multimea de pe stadion, care l-a ovationat în picioare pe Kim, n-a gandit asa.”

 Dan Clark

 Supă de pui pentru suflet 

pentru mai multe detalii, am găsit un site tare interesant cu privire la acest subiect: 

http://www.specialolympics.ro/

Un mic exercițiu de autocunoaștere

"Psihologia pentru toti" a continuat cu vizionarea filmului "Validation" si cu disecarea lui.

 

Mi-a plăcut filmulețul de fiecare dată când l-am vizionat și eram foarte curios să văd care sunt părerile deținuților.  Am colecționat o întreaga gamă de reacții. Astfel, în timp ce unii credeau că omul e un oportunist care, fie încerca să scape de plictiseală, fie atrăgea clienți pentru afacere, alții îl considerau un altruist care, în același timp, primea bucuria zâmbetelor pe care le genera.

A fost, întreaga dezbatere, un exercițiu de autocunoaștere, căci fiecare e tentat să-i judece pe ceilalți prin prisma propriului sistem de valori. Ceea ce s-a întâmplat mi-a amintit o pildă...

Cică un preot mergea la braț cu o blondă, iar în spatele lor un om ducea o geantă. Ce gândeau oamenii despre asta? 

Cel de moravuri ușoare: "Ce gagică și-a tras popa!" 

Avarul: "Cred că are geanta doldora de bani." 

Omul mândru: "Uite că popa nu-și poate duce singur geanta. Are nevoie de slugă." 

Creștinul: "Poate că fata e sora părintelui, în geantă sunt hainele preotești și ce bine de omul acela că stă pe lângă părintele și poate învăța cât mai multe de la el." 

Noi nu știm care e adevărul, dar modul în care îl percepem ne spune ceva despre noi. O mică provocare spre autocunoaștere...

Avort versus viată

În timpul discutiei despre eutanasie, unul dintre detinutii participanti la proiectul "Psihologia pentru toti", sustinând dreptul omului de a decide asupra vietii si a mortii, a adus ca argument dreptul femeii de a decide să avorteze. Astfel, s-a impus de la sine o nouă temă. Au participat la dezbatere 32 de persoane private de libertate. Initial, au urmărit filmul despre Gianna Jessen, o supravietuitoare a avortului, apoi subiectul a fost disecat si întors pe toate părtile. 

De ce avort? Pentru că unele femei sunt părăsite, sărace, marginalizate, dacă rămân însărcinate, pentru că unele familii sunt prea comode pentru a-si dori încă un copil, pentru că există riscul ca unii copii să se nască bolnavi, ori cu dizabilităti, pentru că uneori este pusă în pericol viata mamei ori pentru că uneori femeile pot rămâne însărcinate în urma unui viol. 

De ce nu? Pentru că avortul este o crimă timpurie, pentru că avortul ucide trupul fătului si mutilează grav sufletul mamei, pentru că nu are omul dreptul de a decide asupra vietii si mortii unui alt om. 

Sărăcia... O fi avortul o solutie împotriva sărăciei? Hmmm.... Cum ar fi să vedem familii care îsi ucid copiii pentru că nu stiu ce să le mai dea de mâncare? Pare usor să-i ucizi pe cei nevăzuti, dar nu e. De asemenea, dacă noi credem că ar fi nevoie de avort pentru ca un copil să nu se nască cu dizabilittăti grave, de ce ne cutremurăm de crimele îngrozitoare ale nazistilor? Si ei au făcut asta, dar la vârste diferite. 

O situatie aparte este cea în care viata mamei este pusă în pericol, iar fătul nu are nicio sansă să supravietuiască. Un medic chemat să facă un astfel de avort serveste vietii, spre deosebire de ceilalti avortatori, agenti ai mortii, călăi plătiti regeste. 

Foarte intens a fost discutată situatia în care o fată rămâne însărcinată în urma unui viol. Unul dintre detinuti a spus că probabil ea e traumatizată si că atunci când îl vede pe copil ar putea să-si amintească de viol si să se simtă din nou afectată de traume. Avortul, însă, nu ar însemna, oare, încă o traumă pentru mama respectivă? Pe de altă parte, cu putin ajutor, mama ar putea să-si iubească foarte mult copilul, el reusind chiar să închidă si să pună balsam pe rană. Dacă, însă, mama nu reuseste să-l iubească si nu poate să-l crească, există varianta ca el să intre în sistemul de protectie socială si de plasament, unde oameni special pregătiti pot să se îngrijească de el. 

Notabilă a fost remarca Giannei, care, făcând trimitere la asociatiile care, în numele apărării drepturilor femeii, sustin avortul, a spus că si ea e femeie si că nicio astfel de asociatie nu i-a apărat dreptul la viată.   

La sfârsitul discutiei, nici măcar unul dintre participanti nu era de acord cu avortul. Ceea ce mi s-a părut cel mai important, însă, este faptul că, dacă înainte de dezbatere erau exprimate păreri conform cărora această temă nu îi priveste pe bărbati, ulterior toti au simtit că e responsabilitatea fiecăruia ca vietile copiilor să nu fie curmate. Astfel, un bărbat poate proteja viata fiind acolo, lângă mama copilului, iubind si îngrijindu-se de siguranta materială si afectivă. Fără acestea, el o împinge spre mari dificultăti pe tânăra mamă si doar sacrificiul ei de sine duce la salvarea si la dezvoltarea copilului. 

Dincolo de decizii, dezbaterea a adus din nou în atentia noastră atitudinea fată de viată si moarte, credinta, iubirea, capacitatea de sprijini si de a nu judeca, libertatea de a lua decizii si grija fată de semeni.  A fost cea mai reusită dezbatere din cadrul proiectului si vă invit să o continuăm aici! 

Despre eutanasie...

Dacă în urmă cu o săptămână, în cadrul proiectului "Psihologia pentru toti", a fost abordată tema pedepsei cu moartea, o altă provocare spre dezbatere s-a impus oarecum de la sine. Astfel, cei 28 de detinuti participanti au fost invitati să se imagineze din  nou în locul unor parlamentari chemati, de data aceasta, să decidă legalizarea eutanasiei în cazul bolnavilor incurabili care îsi exprimă dorinta sinuciderii asistate. 

Hmmm... Dacă data trecută li s-a părut că pedeapsa cu moartea vine din timpuri de mult trecute si că reprezintă  niste reflexe nedemocratice, chiar dacă mai sunt si tări civilizate în care mai este legalizată, de data aceasta...e vorba despre o ideologie nouă, avangardistă, apărută în numele drepturilor omului... 

Dincolo de decizia cu privire la eutanasie, însă, e vorba despre atitudinea oamenilor. Astfel, cei care au fost împotriva eutanasiei au venit cu argumente ce tin de credintă ori de faptul că oricând un bolnav îsi poate reveni, destule exemple de acest gen fiind intens mediatizate. Viata este sfântă si merită să fie trăită până la capăt, Dumnezeu fiind singurul care decide sfârsitul ei în această lume, întrucât El ne-a si dăruit-o. Apoi, nimeni din familie nu îsi poate dori moartea unui bolnav, oricât de grea ar fi boala.

Totusi, când a venit vorba despre familie...părerile s-au împărtit. Dacă unii au spus că n-ar putea să rabde să vadă zi de zi suferinta celor dragi si că, dacă acestia si-ar dori, ar fi de acord cu eutanasia, ceilalti au contraargumentat spunând că, dacă iubesti pe cineva, nu-l lasi să moară, ci suferi alături de el până la sfârsit, încercând să-i diminuezi suferinta, dar ajutându-l să-si păstreze credinta, nădejdea si arătându-i toată dragostea. 

De asemenea, s-a discutat despre dilema morală a medicului, care s-a pregătit să protejeze viata, nu să aducă moartea. Dacă legea ar reglementa sinuciderea asistată, iar medicul n-ar dori să participe la sinucidere, ce sanse ar avea el să nu o facă? Va trebui să aleagă între respectarea legii si ceea ce îi spune sufletul lui. 

Eutanasia... O discutie despre viată si moarte, despre credintă, iubire, compasiune, despre libertatea omului de a decide si despre limitele acesteia. Nu e usoară decizia. Cred că ar fi ipocrită atitudinea în care noi, cei din afara suferintei celor aflati în acele situatii, le dăm lectii despre răbdare, credintă, despre puterea de a îndura... Cu toate acestea, o sinucidere este o sinucidere. Îmi amitesc acum...vorbele părintelui Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, care ne spunea să căutăm suferinta acolo unde e si să încercăm să o alinăm. 

Multe s-ar mai putea spune, dar vă las si pe voi...