Oameni frumosi

Am participat odată la un spectacol destinat persoanelor cu dizabilităti... Era organizat cică într-o institutie de prestigiu din capitala tării, doar că...nu a avut loc în sala de spectacole, ci în foaier, în conditii umilitoare. Din fericire, protagonistii, obisnuiti, probabil, să fie tratati asa, nu s-au lăsat apăsati si au oferit un show pe cinste. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb: unde este consideratia fată de acesti semeni ai nostri?

În timpul facultătii...o imagine construită în bibliotecă, despre persoanele cu dizabilităti mi-a marcat atitudinea fată de acestea. Într-o carte, al cărui autor nu mi-l amintesc acum, era descrisă situatia unui artist care trebuia să cânte la un instrument dezacordat si care, totusi, reusea să transmită emotia si frumosul către toti cei dispusi să-l asculte. Asa sunt si persoanele cu dizabilităti. Au o cruce mai grea de dus, iar eforturile pe care sunt nevoite să le facă pentru a obtine ceea ce noi primim fără să sesizăm, depăsesc puterea noastră de a ne imagina. Întrebarea care se pune e, însă: suntem noi dispusi si capabili să le sesizăm excelentza? Hmmm... N-as vrea să mă refer acum la traumele afective pe care multi le producem în sufletele lor în mod intentionat sau din indolentă, ci la atitudini pe care le-am observat în ultimul timp, chiar si la persoane care au studii în domeniu si o oarecare aplecare spre psihologie. Am văzut vizitatori apropiindu-se cu tristete de acesti oameni. O, dacă ar sti ce inimi luptătoare au, cât umor e în zâmbetele lor si câtă bucurie pentru fiecare pas câstigat! Tu, cel care te întristezi, să stii că ai venit într-un loc în care primesti mai mult decât dai. Si eu la fel am primit si sunt recunoscător.

Am mai auzit vorbindu-se despre normalitate... Oameni buni! Nu folositi acest termen, căci nimic nu este mai anormal decât normalitatea! Ati intrat vreodată într-o încăpere si ati simtit o explozie de bucurie sinceră coplesindu-vă? Nu? Atunci treceti pe la Fundatia Rafael si vorbiti cu acesti oameni frumosi. Vă veti lua plata înzecit. O fi normală sinceritatea? O fi normal să ne bucurăm când îi vedem pe semenii nostri, să avem bunăvointă, veselie, dorintă de a face ceva bun? O fi? Nu, din păcate nu mai e. Normal e să ne pizmuim, să ne zîmbim în fată, cu mâna pe cutitul din buzunar, să ne îngrijorăm pentru nimicuri si să  ne lăsăm apăsati de nevoi artificiale.

Acesti oameni nu sunt normali, ci sunt speciali...în toată spendoarea măretiei umane. Oricât ar părea de patetic ceea ce scriu, până nu veti gusta din apropierea de acesti luptători, nu veti întelege.  Cei care, zi de zi, lucrează cu ei stiu bine ce spun si ne-ar putea impartasi tuturor din bucuria care se revarsă asupra lor, chiar si atunci când sunt zile mai obositoare, ori când lupta pentru integrare devine mai grea, căci dizabilitatea nu este singura problemă cu care se confruntă, ci peste ea se pliază nepregătirea societătii, prejudecătile si ignoranta semenilor.

La Fundatia Rafael se dă lupta pentru supravietuire socială. Fiti alături!

Un strop de libertate

Pentru mine, ca psiholog în penitenciar, ziua profesională de vineri este cea mai frumoasă, căci se încheie cu o activitate numită “Psihologia pentru toţi”. Spre deosebire de celelalte activităţi, procedurate, standardizate, recompensate, aceasta e una foarte simplă, care permite mai multă spontaneitate, lasă discuţia să fie mai creativă şi mai relaxată. Nu suntem stresaţi de obiective foarte specifice şi fixe, ele putând să se transforme, uneori, chiar în decursul activităţii, în altele mai adaptate şi mai centrate pe nevoile imediate de asistenţă.

Ştiu că, fără celelalte programe, centrate pe probleme şi nevoi specifice şi structurate corespunzător, “Psihologia pentru toţi” ar fi insuficientă, dar aşa, în condiţiile în care sunt implementate şi acestea, se simte şi nevoia unei abordări mai relaxate. Ceea ce dă savoare discuţiei este faptul că, păstrându-se orientarea spre obiective, este, totuşi, permisă flexibilizarea, discuţia pornind de la explorarea nevoilor comunicaţionale ale participanţilor, de la dorinţele lor de lămurire asupra unor teme psihologice şi curgând în mod firesc spre clarificări integratoare.

Relaxarea porneşte încă de la înscrierea la activitate. Fiind una periodică, oricine se poate înscrie, dacă doreşte să participe chiar în acea săptămână. Dacă, pentru a participa la celelalte programe, e nevoie să aştepte finalizarea acestora, în cazul în care sunt déjà începute, la “Psihologia pentru toţi” oamenii se pot înscrie oricând şi pot participa, cel puţin până intră într-un program structurat.  

Fiecare întâlnire este concepută în aşa fel încât să fie relativ independentă de celelalte, astfel încât, şi dacă cineva participă doar la aceea, să aibă senzaţia că a câştigat ceva în plan personal şi să simtă nevoia continuării. Bineînţeles, temele se înlănţuie, dar apar în mod spontan, ca o continuare naturală, neplanificată, izvorâtă din dinamica discuţiilor de grup.

Şi ştiţi ce mi se pare mai interesant? Oamenii nu primesc nicio altă recompensă pentru ceea ce fac. Spre deosebire de programele structurate, aici primesc doar bucuria comunicării. Prezenţa lor la activităţi e un feedback pe care-l primesc în fiecare săptămână. Încercăm să căutăm motivaţia aceea interioară şi uneori o găsim.

Prin urmare, ca o completare la tot ceea ce e, în mod util şi pe deplin justificat, strict planificat, nu ne strică o mică bucurie neplanificată, căci libertatea şi spontaneitatea sunt cele care eliberează energiile noastre profesionale şi pe cele prosociale, existente şi încă insuficient provocate, ale celor care au comis infracţiuni şi se află în executarea unor pedepse privative de libertate.