Teatrul... Abia ne-a trecut bucuria prilejuită de Festivalul de Teatru pentru Detinuti si de turneul care i-a urmat... După câteva luni de pauză...încep pregătirile pentru editia viitoare. De luni, trupa de teatru a Penitenciarului Codlea se reuneste pentru prima repetitie...
Dincolo de actul artistic, am încercat să văd rolul teatrului în pregătirea pentru viată a actorilor amatori. Îi priveam pe detinuti punând foarte mult suflet în prepararea fiecărei scene si aveam senzatia că, pentru unii dintre ei, era pentru prima dată când încercau să se îngrijească de ceea ce aveau să dăruiască.
Să începi cu seriozitate să realizezi ceva, să-ti faci un plan pe care să-l urmezi cu rigurozitate, să-l duci la bun sfârsit si să te bucuri de succes... Fiecare om are nevoie de o astfel de experientă în viată.
Întorcându-ne de la festivalul de anul trecut, i-am întrebat pe detinutii actori cu ce simt ei că îi ajută teatrul pentru reintegrarea lor socială. S-au uitat la mine putin mirati. Nu simteau că se mai pune problema pregătirii pentru reintegrare. Erau deja parte din societate. Tocmai simtiseră gustul plăcut al succesului si nu-si mai puneau problema neintegrării. După câteva momente de gândire, mi-au răspuns, totusi. Era satisfactia muncii în echipă... Într-adevăr, după atâtea repetitii si după multe spectacole, reuseau să se completeze foarte bine, să-si acopere unii altora greselile, să improvizeze împreună si, cu adevărat, să facă spectacol.
Mi-a plăcut să văd că nu sufereau de "sindromul artistilor detinuti", adică nu erau tentati să santajeze înainte de spectacol. De asemenea, treceau foarte usor de pe scenă în camera de detinere. Întotdeauna mi se părea cea mai dură experientă revenirea la statutul de detinut, după coborârea de pe scenă. Stiti... A doua zi după revenirea de la Nottara, unul dintre actorii-detinuti foarte apreciati freca scările pe care treceau sute de colegi de-ai lui. Avea aceeasi tragere de inimă ca si la repetitii. M-a impresionat să-l văd atât de implicat.
Nu pot să nu mă gândesc, totusi, că unul dintre cei care au participat la piesa de acum doi ani s-a liberat si a recidivat infractional. Pe el participarea la spectacol nu l-a ajutat. Nici pe bietul Papan nu l-a ajutat, desi a păsit pe covorul rosu de la Berlin, după ce a jucat în "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Serban.
Fenomenul infractional este mult mai complex, salvarea celor care au alunecat pe această pantă nu e simplă si nici nu există o retetă universal valabilă, dar calea deschisă de teatru e un bun început, căci oamenii învată care este pretul reusitei, au sansa să si guste din ea, muncesc împreună, dăruiesc si primesc, respectă un program, se simt valorizati... Dacă reusesc să-si managerieze stima de sine, să o transforme în energie si nu în supraestimare, dacă retin sensul pozitiv al reusitei, se pot elibera si prin teatru.
E drept, multe sunt de spus despre teatru... Cine ne opreste? O nouă aventură începe. Festivalul va reuni mai multe trupe... Zeci de detinuti vor porni la drum si tot atâtia vor putea câstiga cursa spre viată. Teatrul îi eliberează pe cei care vor cu adevărat să redevină liberi.
P.S.: Îi multumim lui Gabriel Costea, actorul brasovean alături de care începem a treia aventură consecutivă. El aduce libertatea mai aproape de Penitenciarul Codlea.
