Prevenirea infractionalitătii (1)

Prevenirea infractionalitătii este una dintre misiunile nobile ale oricărui adult implicat în formarea tinerilor. E posibil ca tinerii să perceapă oarecum superficial ideea de privare de libertate. Am întâlnit oameni care, păcăliti de faptul că detinutii au acces la televizor, au senzatia că detentia nu e atât de gravă.

Vă propun să faceti cu tinerii, în cazul în care nu aveti posibilitatea efectuării unor vizite la penitenciar, a unor discutii cu persoanele private de libertate si cu cei care se ocupă de ele, ori chiar si atunci, un mic exercitiu de imaginatie...

Spuneti-le asa:

"Să ne imaginăm că, pentru o greseală pe care ati făcut-o, părintii vostri au luat decizia de a vă interzice să iesiti din camera voastră o zi... Cum credeti că ar fi? Neplăcut, nu? Neplăcut, dar... trece...

Hmmm... Dar să ne imaginăm că pedeapsa nu ar fi de o zi, ci de o săptămână... Dar dacă...ei ar lua decizia de a vă interzice, pentru acea săptămână, accesul la calculator si la telefonul mobil?

Să ne imaginăm mai departe că pedeapsa nu ar fi de o săptămână, ci de o lună... Sau de un an...

Un an...petrecut în camera voastră, în care vă simtiti în sigurantă... Dar cum ar fi dacă...în loc de camera voastră...pedeapsa ar trebui să o faceti într-o cameră ostilă, cu gratii, cu o usă metalică...o usă care sună puternic...cu zăvoare... Iar acolo nu ati fi singuri...ci împreună cu alte persoane, care...au ajuns acolo pentru tot felul de infractiuni: violuri, vătămări corporale, omor etc."

Exercitiul de imaginatie se poate opri aici sau poate fi continuat... Efectul său este mereu puternic. Nimănui nu i sa va mai părea că detinutii o duc bine... Apoi...pot fi povestite diverse situatii în care au ajuns tinerii care au comis infractiuni. Pe liceeni i-a pus mereu pe gânduri cazul unui băiat care era în clasa a XI-a la un liceu foarte bun si care a comis, în urmă cu 12 ani, o infractiune pentru care a primit o pedeapsa pe care încă o mai execută...

De obicei, ei reactionează încă de la pedeapsa de o săptămână, mai ales când, în cadrul exercitiului de imaginatie, nu mai au acces la calculator si la telefon mobil. Pedeapsa de a sta un an în camera lor li se pare îngrozitoare, iar varianta unei camere ostile li se pare de neconceput, iar varianta ca în camera aceea să stea cineva 3, 5 sau 10 ani li se pare de-a dreptul de neimaginat. Cazul concret al celui care a executat 12 ani trezeste interesul total pentru mesajul preventiv. De atunci...le puteti spune orice. Nu mai aveti nicio sansă de a deveni plictisitori. Chiar si cei mai reticenti si mai putin atenti la început, vor fi aliatii vostri...

Am văzut si am auzit abordări diferite... Fiecare poate fi eficientă, dacă tinerii devin interesati si responsabilizati. Am atâtea să scriu despre prevenire... Cu greu...mă opresc aici. Stiu că si voi aveti multe idei. Oricum...voi mai reveni... :)

Prevenire si reintegrare

Am oprit azi la o benzinărie din Brasov si un angajat s-a grăbit să mă ajute să alimentez. Recunoscându-mă, însă, avântul lui s-a mai domolit. Totusi, s-a apropiat... L-am salutat si i-am zâmbit... I-am înteles ezitarea si i-am respectat atitudinea. Întelegând că n-am să-l dau de gol în fata celor de la benzinărie, a redevenit el însusi si zâmbetul i-a reapărut pe fată. Apoi...a intrat în vorbă cu mine. Am înteles că a găsit acest loc de muncă, plătit binisor, că îsi continuă studiile liceale începute în perioada detentiei, că patronul nu stie nimic despre cazierul său si că e convins că nu ar fi fost angajat, dacă s-ar fi aflat că a fost în penitenciar.

Din păcate, omul a fost nevoit să-si reînceapă viata în libertate mintind, chiar si prin omisiune, iar eu i-am fost complice... E putină ipocrizie în toată această idee de reintegrare într-o societate tot mai tepoasă si mă bucur să văd că mai sunt tineri care încă mai reusesc.

Tot astăzi...am întâlnit câtiva tineri de la un liceu... Prevenirea e, întotdeauna, mai eficientă decât recuperarea... Cel putin...asa pare... Nu stiu de ce îmi trec prin minte versurile lui Eminescu: "Alte măsti, aceeasi piesă,/Alte guri, aceeasi gamă". Dintre ei sau dintre altii, unii vor aluneca pe nesimtite, fără să se poată agăta de ceva stabil. Păcat că vor fi nevoiti să simtă duritatea căzăturii si apoi, cu greu, se vor strădui să se ridice... O societate cu modele discutabile, nesigure, cu un sistem de învătământ trist, incapabilă să-i sprijine pe cei aflati în dificultate, se grăbeste să-i respingă pe cei care vor să se întoarcă. Societatea... Hmmm... Societatea suntem noi...

Revista se bazează pe voi...

Remuscări vitale

Într-o zi...a venit la consiliere un detinut care avea o problemă deosebită de a celorlalti... Mai avea câteva luni până la liberare, era condamnat pentru o vătămare corporală gravă, iar victima lui era imobilizată în cărucior... Omul stia că se va libera si că, întorcându-se în sat, va da ochii cu fosta lui victimă, cu sotia si cu copiii celui pe care l-a mutilat... Îi era rusine... Nu îl ajuta decât gândul că a fost pedepsit si că si-a ispăsit pedeapsa pentru ceea ce a făcut. Cu toate acestea...avea încă remuscări...

Uitându-mă la el...mă gândeam că durerea îi subliniază umanitatea si că sistemul său axiologic functionează. Niciun om nu poate să-i ia această durere, dar ea l-a păstrat viu din punct de vedere moral. Fiecare om care-l ascultă si care empatizează cu el îl mai ajută, iar timpul va mai estompa din intensitatea suferintei, dar semnificatia ei rămâne. Dacă vreodată mă voi mai întâlni cu acest om, sunt sigur că-l voi vedea întorcându-se de la muncă si voi afla despre el că s-a străduit să mai repare...atât cât a fost posibil...

Poate că vi se pare un fapt normal cel pe care vi l-am povestit, dar...în contextul penitenciar... este, totusi, una dintre exceptii....

Iubirea si reintegrarea socială

Când cineva ajunge după gratii, senzatia stranie de singurătate îl cotropeste... Este în cameră cu încă 5, 6, 8, 10 persoane, întâlneste alte câteva sute, dar tot singur se simte...

Indiferent cât de mult a gresit, omul tot în libertate îsi caută persoanele care-i pot oferi o oarecare securitate afectivă. Părintii, bunicii, fratii, sotia/iubita, eventual copiii, apoi prietenii ori alte cunostinte formează edificiul afectiv de care oricine are nevoie... Acesta e puternic zguduit când omul comite o infractiune si ajunge după gratii.

De obicei, nu doar gratiile îi despart pe oameni, ci multiplele obiceiuri rele, egocentrismul, afundarea într-un stil de viată hedonic... Fierul rece schimbă raporturile, cel putin temporar. Astfel, un fiu care nu prea dădea pe acasă devine brusc dornic să fie lângă ai lui, un sot neglijent începe să-si facă griji pentru sotia sa, un părinte putin interesat de copii ajunge să plângă si să le ducă dorul acestora, manifestând o preocupare crescută fată de ei... Paradoxal, ceea ce părea că îndepărtează, apropie uneori. Desigur, sunt si oameni care au ajuns accidental să comită infractiuni si care au avut si îsi păstrează sentimentele intacte. De fapt, în detentie omul are, din punct de vedere afectiv, cam ceea ce a cultivat. Rareori se întâmplă ca el să primească mai mult sau mai putin decât el însusi a sădit, ori a întretinut în libertate.

Bineînteles, iubirea părintească e neconditionată...sau...asa se spune. Totusi, uneori ea păleste. Se produce un cerc vicios...în care nu se mai distinge începutul neiubirii. Alteori, această iubire devine salvatoare, precum cea a tatălui fiului risipitor.

Cu totul diferită este, însă, iubirea din familia constituită sau pe cale de constituire. Iubirea eternă, cântată si versificată deseori, nu e mereu asa. De multe ori, cei care sunt obisnuiti să comită infractiuni au prea putină poezie în relatiile lor, se simt atrasi de persoane fără consistentă si, la primul hop, rămân singuri. Chiar dacă emotiile sunt reale si puternice, iubirea aceea de început se transformă cu greu în sentiment, căci oamenii nu prea au timp să se cunoască si să-si primească partenerii, cu toate ale lor.

Am întâlnit si detinuti care aveau o familie închegată, care erau deja căsătoriti de câtiva ani buni si care au trecut deja prin încercări împreună. Ceea ce au investit a rămas, sotiile i-au sustinut, i-au asteptat, grea le-a fost pedeapsa, dar au avut locsorul lor pregătit în familie si au rezistat. Altii, descurajati de pedeapsa mare si temându-se de trădare, au preferat să fie ei cei care renuntă si s-au despărtit. Multi si-au supraevaluat relatiile, s-au mintit singuri, chiar si când nimic din realitate nu le sustinea versiunea. Au fost si unii care s-au simtit terminati, altii care au luptat ca pentru o proprietate care li se cuvenea, nu întotdeauna cu mijloacele cele mai oneste si mai pline de iubire... S-a întâmplat si ca detinutii să manipuleze, astfel încât să convingă de iubirea lor persoane naive si să profite până la liberare, ori chiar după, de confortul afectiv si material pe care astfel de relatii îl aduc. Nu am epuizat varietatea situatiilor si vă invit să aduceti completări, nu înainte, însă, de a spune că persoanele din peniteciar si cele din libertate, cu care detinutii interactionează, fac parte dintr-o lume complexă, în care orice se poate întâmpla, chiar si înfiriparea si mentinerea iubirii.

De aceea, închei cu întrebarea: credeti că, dacă se îndrăgosteste, o persoană care a fost în detentie...are mai mari sanse să rămână liberă?

P.S.: Recitind textul, mi-am dat seama că si pentru persoanele care nu au fost în detentie sunt valabile multe dintre situatiile descrise mai sus. Sau nu... Ce ziceti?

1-8 martie: săptămâna de aur a reintegrării femeilor, minorilor si tinerilor privati de libertate

Perioada 1-8 martie este una foarte prielnică reintegrării sociale. Mamele din detentie sunt mult mai sensibile... De asemenea, fiii privati de libertate...simt si ei mai puternic legăturile de neînlăturat pe care le au cu mamele. Părintele Bastovoi spunea că, ori de câte ori vrei să îmbunezi pe cineva, e bine să-i vorbesti blând si să-l aduci cu gândul si cu sufletul spre părinti. În copilărie, cel putin în cea mică, toti am fost drăgălasi si buni. În timp, am devenit cei ce suntem, dar niciodată nu vom fi mai inocenti decât atunci când eram micuti.

În penitenciarele unde sunt femei, de obicei, în această săptămână, vin copilasi si cântă, spun poezii, aduc ghiocei... Nu am văzut detinută căreia lacrimile să nu-i scalde obrajii în aceste zile. Sufletele se deschid si receptivitatea creste. După un timp, ele se închid la loc, dar...ceea ce au primit rămâne. Îmi aduc aminte... Era o detinută la noi care era mereu sanctionată pentru că lua legătura cu detinutii pe căi ilegale. În timpul unei serbări de 8 Martie...a fost atât de impresionată, încât a izbucnit în plâns. Am consiliat-o si mi-a povestit despre copilasii ei, despre cât suferă de dorul lor... Am vorbit despre pasii ei spre libertate, despre ceea ce face ea ca să revină lângă copii. A doua zi...deasupra geamului pe care ea comunica ilegal cu detinutii era scris mare: "Îmi iubesc copiii!" Am privit afisul si mi-a spus că stie ce o îndepărtează de copii, că, pe de o parte, legăturile ilegale cu detinutii bărbati înseamnă sanctiuni, pe de altă parte, tot aceste legături înseamnă să se mentină în zona infractională, iar ea nu-si doreste asta. E drept, după un timp...afisul a dispărut, dar ceva s-a miscat...

În ceea ce-i priveste pe fiii privati de libertate, si pentru ei este o perioadă care le poate fi utilă. Într-un an, stiind că minorii si tinerii au tendinta de a-si zugrăvi chipuri diferite si de a se comporta oportunist, am pregătit o piesă de teatru inspirată din psihodramă. Astfel, stiind că într-un fel se purtau când erau doar ei între ei, cu totul altfel când eram noi de fată si într-un mod diferit fată de mamele lor, m-am gândit să imaginez scene din cameră si din afara camerei, chiar de la sectorul vizite, folosind măsti. În timpul discutiilor dintre ei, detinutii foloseau măstile "de smecheri", în relatia cu personalul penitenciarului îsi puneau măstile de "băieti buni", iar fată de mame aveau, bineînteles, măsti de "îngerasi". Toate bune si frumoase...când ei foloseau măstile consecutiv, dar...când se întâlneau toti... Mda... aveau doar două mâini si trei măsti... Conflictul interior crestea în timpul piesei, căci sentimentul inautenticitătii si aparitia unor stresori concomitenti (trei de afară si unul interior) tulbură echilibrul omului. În sală erau mame-actrite, adică detinute care jucau roluri de mame, si mamele reale. Rolul principal era jucat de un tânăr a cărui mamă stătea, "întâmplător", chiar în primul rând, alături de mama actrită, căci actritele erau răspândite prin sală. Ideea e că a crescut conflictul interior al personajului principal si, la un moment dat, luând toate cele trei măsti din carton, le-a rupt, le-a trântit, a călcat pe ele, s-a îndreptat spre mama lui si, cu lacrimi (reale) în ochi, a spus: "Mamă, de ziua ta...îti dăruiesc chipul meu, fără nicio mască, asa cum tu l-ai făcut...". După cum spuneam, mama stătea lângă mama-actrită, dar ultima scenă era a ei, asa că el s-a îndreptat spre mama lui. La rândul lor, toti ceilalti detinuti si-au rupt si aruncat măstile si si-au îmbrătisat mamele. Nu am văzut niciodată o scenă mai impresionantă si stiu că totul s-a asezat în inimile lor, ca liant al libertătii.

Tin să subliniez că măsti sunt mai multe, iar purtătorii lor nu sunt doar detinutii, dar atunci era vorba despre ei... :)

Prin urmare, stim că iubirea de mamă si gândul la copilărie ne sunt aliati de seamă... Ce ne-ar putea opri să ne asumăm total această aliantă?

Primăvara latentă

Mai ninge un pic, mai poposeste gerul... Primăvara, însă, se întoarce... Cu cât întârzie mai mult, cu atât freamătul asteptării este mai viu, iar bucuria revederii e mai mare. Să ne primenim sufletele, entuziasmul să picure din ele si veseli mugurii să ne plesnească-n rod...la vremea lor!