Relatiile existente între părinti si copii sunt întotdeauna importante, indiferent ce se întâmplă în viata unora sau altora... Un copil poate gresi, un părinte la fel... Esential este ceea ce rămâne...Constienti fiind de importanta acestei relatii, am organizat întâlniri cu părintii minorilor si tinerilor, ca în majoritatea penitenciarelor, de altfel... Încercam să vorbim cu ei despre comunicare, despre depăsirea obstacolelor existente între părinti si copii. Părea, însă, atât de teoretic... Atunci...am încercat să prezentăm totul sub forma unei piese de teatru. L-am rugat pe un detinut să scrie piesa în mai multe acte, fiecare act reprezentând câte o situatie diferită în care poate ajunge un tânăr liberat din detentie. Astfel, în prima parte era prezentat cazul unui tânăr care se întorcea într-o familie cu tată alcoolic, în cea de-a doua cazul unei familii dezinteresate, apoi cel al unei mame hiperprotectoare, iar la final era descrisă relationarea dintr-o familie în care exista o bună comunicare între părinti si copii. Desigur, nu am surprins toate tipurile de familii, dar aveam o bază de discutie si un model.
Ei bine, detinutul nostru, un tip foarte talentat în ale scrisului, a pus pe hârtie în mod extraordinar primele trei acte, dar nu a reusit nicidecum să scrie ultimul act, acela în care era prezentată familia armonioasă... I-am explicat ceea ce-mi doream, a încercat din nou, dar iesea fals... A trebuit să scriu eu ultima parte a piesei, căci detinutul nu reusea să identifice în experienta sa, ori în a celorlalti, o familie în care să existe o bună comunicare între părinti si copii.
Mereu folosesc acest exemplu când vreau să scot în evidentă anumite cauze ale pătrunderii într-un mediu infractional sau chiar ale recidivei...
Familia... Când ceva se rupe între copii si părinti, când distorsiunile de comunicare, apărute inevitabil în procesul dezvoltării, al înaintării copilului spre adolescentă si maturitate, nu sunt gestionate eficient de părinti, se poate întâmpla ca tinerii să fie atrasi spre medii infractionale.
E drept, am întâlnit între cei care au copii în detentie si familii în care comunicarea si iubirea sunt vii si garantează buna primire a fiilor risipitori, dar trebuie să recunoastem cu totii că astfel de familii sunt exceptii.
Da, exceptii... Am cunoscut în urmă cu câtva timp o familie care suferea si trăia până la ultima fibră durerea detentiei copilului. Mai mult decât durerea, însă, m-a impresionat realismul si privirea critică asupra infractiunii pe care a comis-o fiul. Am reusit, după mult timp, să privesc drama detentiei prin ochii unei mame care-si iubeste atât de mult copilul, încât îl decojeste de orice falsă protectie pe care i-ar oferi-o justificarea infractională. Orice mamă suferă când fiul ei e în detentie, dar cele mai multe nu reusesc să-si păstreze atitudinea aceea reparatorie care-l separă pe fiul ei de răul infractional.
Mi-am amintit principiul crestin: "Iubeste-l pe păcătos și urăste păcatul din el!" Cât de simplu si, totusi, cât de departe de noi!
