Control psihosocial si libertate

Teoriile controlului psihosocial fac referire la tendinta constantă si generală a oamenilor de a devia de la norme, dacă nu sunt formati si sustinuti în a evita această tendintă. Se insistă, astfel, pe formarea unor structuri crimino-inhibitive care să prevină această tendintă deviantă. T. Hirschi consideră că mecanismul controlului social care actionează coercitiv asupra individului trebuie căutat în legăturile acestuia cu societatea. Astfel, dacă legăturile individului cu societatea sunt puternice, el se va conforma mai usor, iar dacă aceste legături slăbesc, probabilitatea violării normelor creste.

În "Psihologie judiciară", T. Butoi ne prezintă cele trei elemente care, în conceptia lui Hirschi, definesc legătura individului cu societatea. Acestea sunt:

1) Atasamentul fată de persoanele conventionale;

2) Obligatia fată de comportamentele conventionale;

3) Convingerea că trebuie să se subordoneze societătii.

Nu pot să nu fac legătura cu articolele si comentariile precedente, referitoare la evolutia psihomorală si la tipul sanctiunilor. Făcând o paralelă între cele trei elemente sustinute de Hirschi si nivelurile evolutiei psihomorale (Kohlberg), observăm că suntem condusi spre nivelul conventional. Astfel, ele corespund stadiilor 3 si 4, după Kohlberg, adică stadiului copilului bun, care întretine relatii armonioase cu ceilalti, pentru a obtine recompense morale si stadiului orientării spre autoritate.

După cum stim, nivelul mediu al evolutiei psihomorale a celor care ajung în penitenciare este cel intermediar 2/3. Proxima dezvoltare este spre stadiul trei, echivalent primului element descris de Hirschi, atasamentul reprezentând un mijloc semnificativ de actiune crimino-inhibitivă. Următorul pas este cel spre stadiul patru, corespondent celorlalte două elemente ale lui Hirschi. S-a mai subliniat că, la nivel formal, penitenciarul promovează comportamente specifice nivelului patru. Noi stim, însă, că mai există două stadii de evolutie psihomorală, cel al responsabilitătii democratice si cel al evitării autoblamării.

Dacă punem problema pedepselor alternative, a justitiei restaurative, a depenalizării, e important să cunoastem stadiul internalizării mecanismelor de inhibare a impulsului criminal. Astfel, o persoană aflată la nivelul sase, care ajunge să comită o infractiune, simte remuscarea pentru ceea ce a făcut si ar reactiona foarte bine la astfel de măsuri alternative. De asemenea, cei aflati în stadiile 4 si 5 (al orientării spre autoritate si al responsabilitătii) au mecanisme crimino-inhibitive eficiente. În ceea ce-i priveste pe cei aflati în stadiul 3 de evolutie psihomorală, mecanismele lor inhibitive depind foarte mult de cei din jurul lor, de atasamentul fată de persoanele semnificative pentru ei. Nivelul intermediar 2/3 presupune că eficienta inhibitorilor impulsului criminal oscilează în functie de functionarea sistemului de pedeapsă/recompensă materială sau morală si depinde, de multe ori, de prezenta persoanelor semnificative si, bineînteles, de calitatea morală a acestora. Eficienta măsurilor alternative ar fi diminuată în acest caz, în comparatie cu cea a aplicării lor în cazurile persoanelor aflate la stadii superioare ale evolutiei, dar ele pot să aibă efecte pozitive, dacă sunt combinate cu exercitarea unui control mai consistent si cu încurajarea mentinerii/îmbunătătirii relatiilor cu persoanele semnificative pentru ei.

Cu totul aparte e situatia în cazurile celor care au ajuns abia la stadiul doi, instrumental-naiv, în care omul se orientează exclusiv după principiul câstigului imediat. Un astfel de om, întrebat fiind, după ce a comis o infractiune, dacă regretă, va răspunde invariabil că regretă faptul că este pedepsit. Hedonismul, egocentrismul, instabilitatea sunt caracteristice celor care se află la acest nivel. Măsurile alternative, la vârsta adultă, mai ales în cazuri de recidivă, ar avea eficientă scăzută.

Referitor la pedepsele penale si la executarea lor în detentie, as vrea să dau exemple din Germania si Spania... Două sisteme penitenciare diferite, organizate, însă, astfel încât, din prima până în ultima zi de detentie, fiecare pas făcut este spre libertate si simti că principalul rol al penitenciarului este reintegrarea socială, asta presupunând un efort comun, adică măsuri de sigurantă, de respectare a legalitătii, programe si activităti educative si de asistentă psihosocială, asistentă religioasă, învătarea si practicarea unei meserii, asistenta medicală etc.

După cum spunea si Anamaria, situatia este extrem de complexă. Infractiunile sunt variate, fiecare om este unic, are motivatiile sale, experientele sale de viată, contextul social este diferit, prin urmare, fenomenul si fiecare om merită o abordare înteleaptă, iar o astfel de abordare apare în urma schimbului de idei profesionale. Vă invit, prin urmare să vă spuneti punctul de vedere cu privire la fenomenul infractional si la combaterea lui.