Este ruşinea de folos? Să ne imaginăm că suntem în faţa unui taxi si vrem să urcăm, dar un tupeist este mai rapid decât noi şi "ne ia faţa". Între un om ruşinos şi cu bun simţ şi unul căruia nu-i pasă de ceilalţi se întâmplă de multe ori ca, pe termen scurt, cel fără ruşine să fie câştigător. Apare, aşadar, întrebarea: "o fi de folos ruşinea la ceva?"Unul dintre deţinuţi spunea că el nu fura niciodată din satul său. Ceilalţi nu l-au crezut sau au spus că s-a întâmplat asta din două motive: fie pentru că mai erau vreo două case în sat, fie pentru că oamenii erau prea săraci pe acolo. O fi fost aşa...sau o fi fost...totuşi...ruşinea?
De cine ne este ruşine atunci când greşim? Cei din detenţie au spus că le-ar fi ruşine de cei apropiaţi, de cei dragi, de cei percepuţi ca fiind corecţi şi buni. De ruşinea acestor oameni, şi-ar inhiba impulsul infracţional, dar, de obicei, condiţia e ca e ei să fie prezenţi. În lipsa acestora, e posibil ca ruşinea de ei să acţioneze, dar probabilitatea e destul de mică, dacă valorile nu sunt interiorizate.
Norme şi valori... Interiorizarea lor se face treptat, întâi prin încercarea de evitare a pedepsei fizice, apoi prin căutarea recompensei materiale, anterioară interesului pentru recompensa morală, ori prin conformare la reguli stricte, urmată, în procesul evoluţiei psihomorale, de democratica abordare şi desăvârşită în stadiul superior, al conştiinţei morale mature, în care produsul ruşinii este remuşcarea.
Între teamă, oportunism, ruşine de ceilalţi şi ruşine de tine însuţi şi de Dumnezeu diferenţele sunt foarte mari. Ele pot bloca diverse manifestări comportamentale nepotrivite, le pot descuraja, dar intensitatea cu care acţionează e variabilă. Dependentă de context şi de moment, ruşinea celor aflaţi în stadii inferioare de dezvoltare morală opreşte actul nedrept doar când persoanele semnificative sunt prezente, în timp ce ruşinea celui aflat la nivelul superior de dezvoltare acţionează şi în lipsa celorlalţi.
Între cei aflaţi la niveluri inferioare de interiorizare a valorilor şi ceilaţi există un obstacol aproape de netrecut, în sensul că o persoană aflată într-un stadiu inferior al evoluţiei morale îl va oripila pe cel care şi-a interiorizat norme şi valori. De asemenea, ceea ce spune celălalt cu privire la aspectele morale i se va părea celui care nu are interiorizate normele ca fiind o poveste neadevărată. O abordare, însă, îl pune pe gânduri pe cel aflat în stadii inferioare de evoluţie morală: dacă, totuşi, îi este ruşine de cei apropiaţi şi semnificativi pentru el, iar de sine însuşi nu îi este ruşine, înseamnă că se consideră departe de sine şi nesemnificativ. De aici se poate construi.
