Poate că fiecare dintre noi îsi aminteste o poveste pe care a auzit-o în copilărie... la bunici, părinti, frati mai mari, vecini mai sfătosi... Copiii simt nevoia să asculte la nesfârsit povesti în care Făt-Frumos, pe lângă calitătile sale fizice, este inteligent, bun, iertător, viteaz, iar Ileana Cosânzeana e minunată, iubitoare, deseori asteptând să fie salvată din ghearele Zmeului, acesta fiind depozitarul trăsăturilor negative... Se stie că povestile au structura lor morală... În timp ce copiii sunt fascinati de lupta eroului ori suspină alături de frumoasa în asteptare, mesajul despre bine si rău întăreste structura axiologică a omuletilor în formare...
Îmi amintesc o sedintă de psihodramă în care un membru al grupului juca rolul zmeului. La sfârsit, când i s-a cerut să exprime ceea ce a simtit, ne-a spus tuturor că i-a plăcut să fie zmeu, pentru că astfel ajută la separarea binelui de rău.
Bineînteles, în procesul maturizării, persoana va constata că inteligenta, bunătatea si frumusetea nu sălăsluiesc în proportii egale în aceleasi persoane, că omul nu e mereu frumos, că uneori se poartă bine, alteori rău, că si un om inteligent poate face cele mai mari prostii. Pentru asta, însă, e nevoie ca, mai întâi, să stie ce e bine si ce e rău. Pentru asta, copiii au nevoie, în procesul dezvoltării morale, de povesti si, mai ales, de o persoana care să le depene, "buniceste", aventurile lui Făt Frumos.
Ei bine, m-am gândit să le fiu bunic minorilor pe care-i aveam în grijă. Unii se aflau în penitenciar pentru că au comis furturi, altii tâlhării, violuri ori chiar omoruri. Nu erau dintre cei mai linistiti, în primul rând pentru că le era greu să se concentreze mai mult decât o jumătate de oră la o activitate care presupunea efort intelectual. Am început să le citesc povestea... Prins si eu de firul ei, îmi lăsasem imaginatia să se resfete prin timpurile copilăriei, dar ceasul adultului m-a trezit si, continuând să citesc, îi priveam pe minori. Era de necrezut cât de cuminti stăteau si cum ascultau povestea cu gurile deschise... Nimic din ceea ce gândeau rău nu-mi părea a le mai chinui mintile si sufletele. E drept, apoi au revenit la ale lor, dar acele minute în care au fost copii au meritat cu adevărat să fie trăite.
După citirea povestii, am discutat putin despre ea si despre ei. Stiti că aproape toti erau la prima poveste ascultată? Ne mai mirăm că au ajuns în detentie? Nu ne mirăm... Stim însă că vor fi din nou liberi într-o zi si că au nevoie să-si activeze resursele morale, să învete să-si trăiască viata, fără să facă rău nimănui. De aceea suntem printre ei.
