Stridia

A fost odată o stridie
De care acum vă povestesc,
Care a constatat că i-a intrat
Nişte nisip în cochilie.
Era doar un grăunte,
Care tare-o chinuia.
Căci stridilile au sentimente
Deşi nu par aşa.

Dar oare credeţi că a dat vina
Pe soarta cea crudă
Care s-o fi adus
În starea asta cumplită?
A blestemat oare guvernul,
A cerut alegeri,
Şi marea să-i ofere
Protecţie?

Nu – şi-a zis ea
Cum statea în cochilie,
Dacă tot nu pot să-l scot,
Am să-ncerc să-i dau un rost.
Ei, anii au trecut
Aşa cum se întâmplă,
Şi a ajuns să se întâlnească
Destinul său de scoică,
Găsită, pe o farfurie.

Iar grăuntele de nisip
Care-o împunsese cumplit,
Era acum o perlă
Frumoasă şi lucind.
Povestea are o morală;
Nu este extraordinar,
Ce poate face o scoică
Dintr-o boabă de nisip?

Oare ce-am putea noi face,
Dacă ne-am strădui un pic,
Cu unele lucruri
Ce ne intră sub piele?

„Supă de pui pentru suflete tinere”