Cum să trecem mai usor peste obstacole ?

Piedicile reprezintă o piatră de încercare pentru noi toți, însă cei care au o anumită dizabilitate pot fi considerați “ eroi”, datorită greutăților pe care le întâmpină zi după zi.

Deși sufăr de tetrapareză spastică din naștere, am înțeles că viața e o luptă continuă cu propriul destin abia acum, după mai bine de 20 de ani. Asta deoarece părinții mei m-au iubit, m-au sprijinit necondiționat, oferindu-mi totul pe tavă, fără să conștientizeze că în acest fel îmi fac cel mai mare rău.

Până mai ieri m-am complăcut în această situație, spre rușinea mea, totul s-a schimbat acum aproape două săptămâni, când m-am decis să schimb ceva si am mers într-o tabără de instruire pentru viață independentă cu cei de la Fundația Motivation.

Cum credeți că m-am simțit eu,nefăcând aproape nimic singură…….?

Nu mi-a fost deloc usor, experiența a fost dură și a lasat urme adânci în sufletul meu, dar în același timp m-a coborât cu picioarele pe pământ, căci am înțeles că este timpul să îmi port singură de grijă. Nu îmi va fi deloc usor, va trebui să o iau cu pași mărunți, dar voi lupta cu toate forțele si sunt convinsă că perseverând voi câștiga.

Am scris acest articol în speranța că voi fi de folos persoanelor aflate în situații similare cu a mea.

Chiar dacă suntem persoane cu dizabilității, trebuie să înțelem că dizabilitatea nu înseamnă: dependență, izolare sau lipsa unei vieți sociale.

Pe cât posibil, descurcați-vă singuri, cereți ajutorul doar atunci când este neapărată nevoie, ieșiți din casă fără să vă pese de privirile celorlalti, trăiți-vă viața la intensitate maximă, oferind un exemplu celor din jur si cu siguranță veți fi priviți cu admirație!!!!!
www.Mxtv.ro/S.O.S

Paradoxul zilelor noastre

„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,
mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi si totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor si
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câstigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţa anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă
cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat sa ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorţuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această
scrisoare şi în care
poţi decide
fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste randuri.
Aminteşte-ţi sa-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te
venerază, pentru ca acel copil va creşte curând şi va
pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru ca aceasta este singura comoară pe
care o poţi oferi cu inima şi nu te
costă
nimic.
Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sarutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le
ai.”

Octavian Paler
(„Paradoxul zilelor noastre”)

Ce eşti tu este tot atât de important ca ceea ce faci

„Era o sâmbătă dupa-amiaza însorită în Oklahoma. Prietenul meu, Bobby Lewis, îşi ducea cei doi băieţei să joace mini-golf. S-a dus la vânzătorul de bilete şi i-a spus, “Cât costă biletul?”
Tânărul i-a răspuns, “3 dolari pentru dvs.şi 3 dolari pentru orice copil mai mare de şase ani. Pentru cei mai mici de şase, intrarea este gratuită. Câţi ani au?”
Bobby spuse, “Avocatul are trei, iar doctorul şapte, deci cred că iţi datorez şase dolari”.
Omul de la tejghea i-a zis, “Hei, domnule, ai câştigat la loterie sau ce? Ai fi putut să-mi spui că băiatul mai mare are 6 ani; oricum n-aş fi avut de unde să-mi dau seama”.
Bobby răspunse, „Da, e adevărat, dar şi-ar fi dat seama copiii”.

Aşa cum a spus Ralph Waldo Emerson, „Ceea ce eşti vorbeşte aşa de tare încât nu se aude ceea ce spui”. În moment de încercări, morala conteaza mai mult ca niciodată, fiţi siguri că sunteţi un exemplu bun pentru cei cu care lucraţi sau cei cu care trăiţi.”

Patricia Fripp
(„Supă de pui pentru suflet”)

Băieţelul

"Odată un băieţel s-a dus la şcoală.
Era un băieţel chiar foarte mic.
Iar şcoala era chiar foarte mare.
Dar când băieţelul
Vazu că poate intra în clasa lui
Direct pe uşa de-afară
Fu foarte fericit.
Şi şcoala nu mai paru
Chiar atat de mare.

Intr-o dimineaţă,
Când băieţelul se afla la şcoală de ceva vreme,
Învăţătoarea a spus:

“Astăzi o să facem un desen!”.
“Bine!”, se gândi băieţelul.
Îi plăcea să deseneze.
Putea să facă tot felul de lucruri:
Lei şi tigri,
Pui şi vaci,
Trenuri şi bărci –
Aşa că scoase creioanele colorate
Şi începu să deseneze.
Dar învăţătoarea spuse:
“Aşteptaţi! Încă nu puteţi să începeţi!”
Şi aşteptă până când toţi erau pregătiţi.

“Acum”, spuse învăţătoarea,
“O să desenăm nişte flori”.
“Bun!”, gândi băieţelul,
Lui îi plăcea să facă flori,
Aşa că începu să deseneze flori frumoase
Cu creioanele roz, portocaliu şi albastru.

Dar învăţătoarea spuse,
“Aşteptaţi! Şi o să vă arăt eu cum”.
Şi desenă o floare pe tablă.
Era o floare roşie cu tulpina verde.
“Gata”, spuse învăţătoarea.
“Acum puteţi începe”.

Băieţelul se uită la floarea învăţătoarei.
Apoi se uită la floarea sa,
Îi plăcea mai mult a lui.
Dar nu spuse nimănui,
Întoarse foaia pe partea cealaltă
Şi facu o floare ca a învăţătoarei lui.
Era roşie, cu tulpina verde.

Într-o altă zi,
Când băieţelul deschise singur
Uşa de la intrare,
Învăţătoarea spuse,
“Astăzi o să facem ceva din lut”.
“Bine!”, gândi băieţelul.
Îi plăcea lutul.

Putea să facă tot felul de lucruri din lut:
Şerpi şi oameni de zăpadă,
Elefanţi şi şoricei,
Maşini şi camioane –
Aşa că incepu să frământe şi să întindă
Bucata lui de lut.

Dar învăţătoarea spuse,
“Aşteptaţi! Încă nu e timpul să începeţi!”
Şi aşteptă până când toţi ceilalţi fură gata.
“Acum”, spuse profesoara,
“O să facem o farfurie”.
“Bun!”, gândi băieţelul,
Îi plăcea să facă farfurii,
Aşa că începu să modeleze
Tot felul de farfurii.

Dar învăţătoarea spuse,
“Aşteptaţi! Şi vă voi arata eu cum”.
Şi le arătă cum să facă
O farfurie adâncă.
“Iată”, spuse profesoara,
“Acum puteţi începe”.
Băieţelul se uită la farfuria învăţătoarei
Apoi se uită la a sa.
Îi plăceau mai mult ale lui,
Dar nu spuse nimănui,
Ci amestecă din nou lutul,
Şi facu o farfurie ca a învăţătoarei lui.
Era o farfurie adâncă.

Foarte curând
Băieţelul învăţă să aştepte
Şi să privească,
Şi să facă lucruri ca ale învăţătoarei lui.
Foarte curând,
Nu mai facu nici un lucru aşa cum îi plăcea lui.
Apoi se întâmplă
Că familia lui se mută în altă casă,
Într-un alt oraş,
Iar băieţelul
Trebui să meargă la altă şcoală.

Şcoala asta era şi mai mare
Decât cealaltă,
Şi în clasa lui nu mai intra direct de afară
Şi străbătea un hol lung să ajungă la clasa lui.
Chiar în prima zi
Profesoara spuse,
“Astăzi o să facem un desen”.

“Bine!” se gândi băieţelul,
Şi aşteptă ca învăţătoarea
Să-i spună ce să facă.
Dar învăţătoarea nu-i spuse nimic.
Se plimbă încet printe elevi.

Când ajunse lângă el,
Îi spuse, “ Nu vrei să faci un desen?”
“Ba da”, spuse băieţelul.
“Ce o să desenăm?”
“Nu ştiu până când nu o să-l faceţi”, spuse învăţătoarea.
“Cum sa-l fac?” întrebă băieţelul.
“Oricum îţi va place ţie”, spuse învăţătoarea.
“Şi cu orice culoare vreau?” întrebă băieţelul.
“Cu orice culoare”, spuse profesoara,
“Dacă toată lumea ar face acelaşi desen,
Şi ar folosi aceleaşi culori,
Cum aş mai şti cine l-a făcut,
Şi care cui aparţine?”
“Nu ştiu”, spuse băieţelul.
Şi începu să deseneze flori
Roşii, portocalii şi albastre.

Îi plăcea noua lui şcoală,
Chiar dacă nu intra în clasă
Direct de afară".

Helen E. Bucklez
(„Supă de pui pentru suflet”)

Dragostea: singura forţă creatoare

"Un profesor de colegiu şi-a dus într-o zi clasa de sociologie în mahalalele oraşului Baltimore pentru a studia cazul a 200 de băieţi care locuiau acolo. Studenţii au fost rugaţi să scrie o evaluare a viitorului fiecarui băiat. În toate cazurile studenţii au scris, „Nu are nici o şansă”. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu un alt profesor de sociologie a dat întâmplător peste acele studii. Atunci, şi-a pus studenţii să urmărească proiectul şi să vadă ce se întamplase cu acei băieţi.

Cu excepţia a 20 dintre ei care se mutaseră sau muriseră intre timp, studenţii au aflat ca 176 din cei 180 obţinuseră mai mult decât un succes obişnuit, devenind avocaţi, doctori şi oameni de afaceri. Profesorul rămase uimit şi se hotărî să cerceteze mai departe.

Din fericire, toţi băieţii locuiau în oraş sau în apropiere, astfel încât a existat posibilitatea să-i contacteze pe fiecare în parte şi să-i întrebe „Cum vă explicaţi succesul dumneavoastră?” De fiecare dată raspunsul a fost acelaşi şi plin de căldură, “A existat o profesoară”. Profesoara incă mai trăia, aşa că a căutat-o şi a intrebat-o pe bătrână încă plină de energie, ce formulă magică a folosit pentru a-i transforma pe micii vagabonzi în oameni plini de succes. Ochii profesoarei straluciră, şi pe chipul ei apăru un zâmbet blând. “Totul a fost simplu, “ spuse ea. “I-am iubit pe aceşti băieţi.”

Eric Butterworth

„Supa de pui pentru suflet”

Sahul si omul cel de dincolo de noi

E un spectacol deosebit să vezi oamenii jucând sah. Încordarea mintii, neuronii întinsi la maximum, mobilitatea inteligentă a privirii, seriozitatea atitudinii, mimica usor încruntată, cu nelipsitele cute verticale de pe frunte... Asa am văzut astăzi 15 persoane private de libertate, participante la un simultan de sah, alături de doamna Liliana Olea, maestru al sportului si antrenor la Clubul Ioios din Brasov.

As vrea să-i văd tot mai des pe detinuti preocupându-se de cele ale mintii, analizând, anticipând, comunicând cu ceilalti pe tema solutiilor posibile, purtându-se civilizat, asa cum acest sport elegant, vorba doamnei Liliana Olea, ne îndeamnă.

Sansa de a se întâlni în fata unei table de sah cu un maestru al sportului mintii dă greutate si importantă jocului, asa cum orice întâlnire de substantă cu oameni valorosi trezeste în fiecare dintre noi autenticul, realitatea cea de dincolo de aparente...

...iar dincolo de aparente este omul, în orice ipostază ar fi. :)

Paşi spre reuşită

Am vrut de mult să public un articol în această revistă, m-am tot gândit despre ce să scriu… am recitit toate articolele (de fiecare dată descopăr şi învăţ lucruri minunate, chiar şi din comentarii); m-am oprit la articolul scris de Eva (titlul articolului: “Rezultate???” publicat în 16 ianuarie 2011) unde ne spune acea frumoasă povestioară despre steluţele de mare. După ce am recitit acea povestioară mi-am amintit cât de importante sunt astfel de povestiri în viaţa noastră şi cât de multe putem învăţa din ele; de aceea, m-am gândit să caut astfel de povestiri, pilde, poezii, cugetări şi să le public aici.

Pentru început...

Ce este reuşita?

“Ce e reuşita?
Să râzi ades şi mult;
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi
şi afectiunea copiilor;
Să câstigi aprecierea criticilor cinstiţi
şi să induri trădarea prietenilor făţarnici;
Să apreciezi frumuseţea;
Să vezi ce e mai bun în ceilalţi;
Să lasi în urma ta o lume mai bună, fie
printr-un copil zdravăn, o bucată de grădină
sau o condiţie socială mai bună;
Să stii că măcar un singur suflet a răsuflat
mai usor, pentru ca tu ai fost pe lume;
Atunci se cheamă că ai reuşit.”

Ralph Waldo Emerson
(“Supă de pui pentru… suflete tinere”, Jack Canfield, Mark Victor Hansen)