Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

duminică, 6 martie 2011

Iubirea si reintegrarea socială

Când cineva ajunge după gratii, senzatia stranie de singurătate îl cotropeste... Este în cameră cu încă 5, 6, 8, 10 persoane, întâlneste alte câteva sute, dar tot singur se simte...

Indiferent cât de mult a gresit, omul tot în libertate îsi caută persoanele care-i pot oferi o oarecare securitate afectivă. Părintii, bunicii, fratii, sotia/iubita, eventual copiii, apoi prietenii ori alte cunostinte formează edificiul afectiv de care oricine are nevoie... Acesta e puternic zguduit când omul comite o infractiune si ajunge după gratii.

De obicei, nu doar gratiile îi despart pe oameni, ci multiplele obiceiuri rele, egocentrismul, afundarea într-un stil de viată hedonic... Fierul rece schimbă raporturile, cel putin temporar. Astfel, un fiu care nu prea dădea pe acasă devine brusc dornic să fie lângă ai lui, un sot neglijent începe să-si facă griji pentru sotia sa, un părinte putin interesat de copii ajunge să plângă si să le ducă dorul acestora, manifestând o preocupare crescută fată de ei... Paradoxal, ceea ce părea că îndepărtează, apropie uneori. Desigur, sunt si oameni care au ajuns accidental să comită infractiuni si care au avut si îsi păstrează sentimentele intacte. De fapt, în detentie omul are, din punct de vedere afectiv, cam ceea ce a cultivat. Rareori se întâmplă ca el să primească mai mult sau mai putin decât el însusi a sădit, ori a întretinut în libertate.

Bineînteles, iubirea părintească e neconditionată...sau...asa se spune. Totusi, uneori ea păleste. Se produce un cerc vicios...în care nu se mai distinge începutul neiubirii. Alteori, această iubire devine salvatoare, precum cea a tatălui fiului risipitor.

Cu totul diferită este, însă, iubirea din familia constituită sau pe cale de constituire. Iubirea eternă, cântată si versificată deseori, nu e mereu asa. De multe ori, cei care sunt obisnuiti să comită infractiuni au prea putină poezie în relatiile lor, se simt atrasi de persoane fără consistentă si, la primul hop, rămân singuri. Chiar dacă emotiile sunt reale si puternice, iubirea aceea de început se transformă cu greu în sentiment, căci oamenii nu prea au timp să se cunoască si să-si primească partenerii, cu toate ale lor.

Am întâlnit si detinuti care aveau o familie închegată, care erau deja căsătoriti de câtiva ani buni si care au trecut deja prin încercări împreună. Ceea ce au investit a rămas, sotiile i-au sustinut, i-au asteptat, grea le-a fost pedeapsa, dar au avut locsorul lor pregătit în familie si au rezistat. Altii, descurajati de pedeapsa mare si temându-se de trădare, au preferat să fie ei cei care renuntă si s-au despărtit. Multi si-au supraevaluat relatiile, s-au mintit singuri, chiar si când nimic din realitate nu le sustinea versiunea. Au fost si unii care s-au simtit terminati, altii care au luptat ca pentru o proprietate care li se cuvenea, nu întotdeauna cu mijloacele cele mai oneste si mai pline de iubire... S-a întâmplat si ca detinutii să manipuleze, astfel încât să convingă de iubirea lor persoane naive si să profite până la liberare, ori chiar după, de confortul afectiv si material pe care astfel de relatii îl aduc. Nu am epuizat varietatea situatiilor si vă invit să aduceti completări, nu înainte, însă, de a spune că persoanele din peniteciar si cele din libertate, cu care detinutii interactionează, fac parte dintr-o lume complexă, în care orice se poate întâmpla, chiar si înfiriparea si mentinerea iubirii.

De aceea, închei cu întrebarea: credeti că, dacă se îndrăgosteste, o persoană care a fost în detentie...are mai mari sanse să rămână liberă?

P.S.: Recitind textul, mi-am dat seama că si pentru persoanele care nu au fost în detentie sunt valabile multe dintre situatiile descrise mai sus. Sau nu... Ce ziceti?

3 comentarii:

  1. Eu cred in iubire, cred ca persoanele care sunt indragostite, sunt mai bune, si mai influentabile,iar ptr cineva care este inchis, nu numai in penitenciar, ma refer la acele persoane care sunt inchise in sufletul lor, din anumite cauze,a te indragosti, inseamna a te elibera, a avea un tel in viata ptr care sa lupti, o motivatie, sa reinvii, sa ai pofta de viata, totul ti se pare mai usor, si atunci de ce sa nu lupti ca viata ta sa fie mai frumoasa,exemplul este luat din viata mea, dar cred ca la fel se intampla si cu detinutii, de fapt suntem toti oameni, iubirea chiar nu face nici o diferenta intre oameni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca iubirea te poate schimba. Problema e cat dureaza aceasta iubire.

    RăspundețiȘtergere