1-8 martie: săptămâna de aur a reintegrării femeilor, minorilor si tinerilor privati de libertate

Perioada 1-8 martie este una foarte prielnică reintegrării sociale. Mamele din detentie sunt mult mai sensibile... De asemenea, fiii privati de libertate...simt si ei mai puternic legăturile de neînlăturat pe care le au cu mamele. Părintele Bastovoi spunea că, ori de câte ori vrei să îmbunezi pe cineva, e bine să-i vorbesti blând si să-l aduci cu gândul si cu sufletul spre părinti. În copilărie, cel putin în cea mică, toti am fost drăgălasi si buni. În timp, am devenit cei ce suntem, dar niciodată nu vom fi mai inocenti decât atunci când eram micuti.

În penitenciarele unde sunt femei, de obicei, în această săptămână, vin copilasi si cântă, spun poezii, aduc ghiocei... Nu am văzut detinută căreia lacrimile să nu-i scalde obrajii în aceste zile. Sufletele se deschid si receptivitatea creste. După un timp, ele se închid la loc, dar...ceea ce au primit rămâne. Îmi aduc aminte... Era o detinută la noi care era mereu sanctionată pentru că lua legătura cu detinutii pe căi ilegale. În timpul unei serbări de 8 Martie...a fost atât de impresionată, încât a izbucnit în plâns. Am consiliat-o si mi-a povestit despre copilasii ei, despre cât suferă de dorul lor... Am vorbit despre pasii ei spre libertate, despre ceea ce face ea ca să revină lângă copii. A doua zi...deasupra geamului pe care ea comunica ilegal cu detinutii era scris mare: "Îmi iubesc copiii!" Am privit afisul si mi-a spus că stie ce o îndepărtează de copii, că, pe de o parte, legăturile ilegale cu detinutii bărbati înseamnă sanctiuni, pe de altă parte, tot aceste legături înseamnă să se mentină în zona infractională, iar ea nu-si doreste asta. E drept, după un timp...afisul a dispărut, dar ceva s-a miscat...

În ceea ce-i priveste pe fiii privati de libertate, si pentru ei este o perioadă care le poate fi utilă. Într-un an, stiind că minorii si tinerii au tendinta de a-si zugrăvi chipuri diferite si de a se comporta oportunist, am pregătit o piesă de teatru inspirată din psihodramă. Astfel, stiind că într-un fel se purtau când erau doar ei între ei, cu totul altfel când eram noi de fată si într-un mod diferit fată de mamele lor, m-am gândit să imaginez scene din cameră si din afara camerei, chiar de la sectorul vizite, folosind măsti. În timpul discutiilor dintre ei, detinutii foloseau măstile "de smecheri", în relatia cu personalul penitenciarului îsi puneau măstile de "băieti buni", iar fată de mame aveau, bineînteles, măsti de "îngerasi". Toate bune si frumoase...când ei foloseau măstile consecutiv, dar...când se întâlneau toti... Mda... aveau doar două mâini si trei măsti... Conflictul interior crestea în timpul piesei, căci sentimentul inautenticitătii si aparitia unor stresori concomitenti (trei de afară si unul interior) tulbură echilibrul omului. În sală erau mame-actrite, adică detinute care jucau roluri de mame, si mamele reale. Rolul principal era jucat de un tânăr a cărui mamă stătea, "întâmplător", chiar în primul rând, alături de mama actrită, căci actritele erau răspândite prin sală. Ideea e că a crescut conflictul interior al personajului principal si, la un moment dat, luând toate cele trei măsti din carton, le-a rupt, le-a trântit, a călcat pe ele, s-a îndreptat spre mama lui si, cu lacrimi (reale) în ochi, a spus: "Mamă, de ziua ta...îti dăruiesc chipul meu, fără nicio mască, asa cum tu l-ai făcut...". După cum spuneam, mama stătea lângă mama-actrită, dar ultima scenă era a ei, asa că el s-a îndreptat spre mama lui. La rândul lor, toti ceilalti detinuti si-au rupt si aruncat măstile si si-au îmbrătisat mamele. Nu am văzut niciodată o scenă mai impresionantă si stiu că totul s-a asezat în inimile lor, ca liant al libertătii.

Tin să subliniez că măsti sunt mai multe, iar purtătorii lor nu sunt doar detinutii, dar atunci era vorba despre ei... :)

Prin urmare, stim că iubirea de mamă si gândul la copilărie ne sunt aliati de seamă... Ce ne-ar putea opri să ne asumăm total această aliantă?