Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

luni, 31 ianuarie 2011

O altfel de reformă

Mediul penitenciar este unul abrutizant, atât pentru angajaţi, cât mai ales pentru deţinuţi. Rigorile sistemului, critice la adresa celor încarceraţi nu fac decât să încerce a stabili un raport de putere: gardienii conduc şi privaţii de libertate le sunt supuşi - proces ce pune o presiune constantă şi apăsătoare asupra ambelor părţi implicate. Dacă rolul penitenciarului ar fi acela de a stabili această ierarhie, atunci lucrurile sunt pe un făgaş firesc.

Deconectarea de la acest clişeu ar însemna însă flexibilitate.

Condamnaţii sunt pedepsiţi de legea penală pentru abateri de la normele socialmente acceptate, deci rolul instuţiei penitenciare este de a proteja comunitatea de persoanele care au comis astfel de derapaje. Sănătos şi funcţional pentru schimbarea acestor oameni nu poate fi doar obligarea respectării unor reguli. Dacă acestă condiţionare ar fi singurul instrument de corecţie, atunci ne putem aştepta ca după ce ea încetează, să nu mai aibă nici un efect. Evidenţa ne sugerează cu tărie acestă realitate.

Cu siguranţă nu toţi deţinuţii doresc să se schimbe. Aceştia nici nu o vor face. Cu cât această realitate va fi acceptată mai repede, cu atât eficienţa reală a demersului recuperativ din închisorile româneşti va creşte. Persoanele private de libertate sunt, de regulă, la vârsta adultă, deci nu mai sunt modelabile uşor prin abordări scolastice – de tip stimul-răspuns - specifice copiilor. Cei mai mulţi dintre aceştia nici măcar nu au nevoie de modificări fundamentale în plan comportamental pentru a deveni social acceptaţi, ci pot fi doar asistaţi în probleme punctuale, individuale.

Mediul penitenciar este construit până la urmă din contactele umane ce se stabilesc în interiorul său. Cu cât acestea sunt mai inautentice şi formale, cu atât predispoziţia către devianţă este mai mare. Rolul angajaţilor penitenciarelor ar trebuie să fie, şi sperăm că şi este, acela de a corija disfuncţionalităţile celor închişi, prin intermediul propriului comportament. Ca acest deziderat să se înfăptuiască, principiul de bază trebuie să fie cel al învăţării. Funcţionarii din penitenciare trebuie să înveţe şi să-i înveţe pe deţinuţi să comunice clar, concis, să fie specifici cazurilor particulare, să facă distincţia dintre persoană şi comportamentul acelei persoane, să se concentreze pe comportamente pozitive mai degabă decât pe cele negative, cu alte cuvinte să permită, atitudinal, schimbării să aibă loc. Responsabilizarea şi responsabilitatea pot fi, şi este imperios necesar să fie, centrul intervenţiei. Oportunitatea de a învăţa mai mult despre propria persoană, aprofundarea ideii de a îi accepta pe ceilalţi, principiul liberului arbitru – toate stau la baza creării unui climat securizant, propice schimbării.

Trainingul de personal folosit în sistemele penitenciare, de probaţiune, sănătate publică, asistenţă socială din statele vest-europene, şi mai ales nord-europene, are la bază aceste principii directoare şi se adresează tuturor categoriilor de personal ce au contact cu beneficiarii lor. Cu siguranţă, macro-sistemul social românesc nu permite salturi atitudinale atât de mari, pentru a nu deveni ridicol, dar o aplecare mai serioasă asupra acestui aspect va ridica un set de întrebări proactive şi va lansa perspective noi.

Pentru a exemplifica, sugerăm căteva întrebări pe care fiecare angajat din penitenciare poate să şi le pună înainte, după sau în timpul unui contact cu o persoană privată de libertate: 1. Cum se văd lucrurile din perspectiva lui (n.a. a deţinutului) ? 2. Cum aş reacţiona eu la situaţia asta, dacă aş fi în locul lui ? 3. Ce aş putea face să înrăutăţesc lucrurile ? 4. De fapt, ce fac / ce am făcut ca să înrăutăţesc lucrurile ? 5. Care este de fapt intenţia din spatele comportamentului meu şi care este cea din spatele comportamentului deţinutului? 6. Cum aş putea face ca să respect şi să apreciez acest om ? 7. Ce resurse şi puncte forte ale acestui om nu le-am descoperit încă ? 8. Ce nu ştiu despre acest om care ar putea să îmi schimbe opinia despre el ? 9. Ce aş putea învăţa de la această persoană ?

Exagerarile sunt intenţionate şi au rolul de a recadra sau chiar bulversa stereotipiile existente la nivelul mentalului colectiv predominat. Ele pot şi trebuie să fie relativizate, dar odată tehnica folosită, lucrurile sub aspect atitudinal capată cu siguranţă alte valenţe.

Rolul psihologului din sistemul penitenciar poate fi, deci, şi unul de mediator între abordări şi categorii profesionale diferite. Sesiuni de informare a personalului despre tulburările psihice şi simptomatologia specifică, consultanţă pentru optimizarea micro-climatelor organizaţionale, implicarea în domeniu resurselor umane pe linia elaborării socio-profesio-gramelor şi a redistribuirii personalului în conformitate cu acestea, programe de tip training pentru dezvoltarea de abilităţi sociale şi abilităţi specifice, consilierea psihologică a personalului de penitenciar şi a famililor acestora, precum şi alte activităţi destinate pregătirii funcţionarilor din penitenciare pot fi incluse în agenda şi chiar fişa postului psihologilor din unităţi.

Cu alte cuvinte, eficienţa psihologilor din penitenciare asupra întregului proces recuperativ al persoanelor private de libertate poate fi înțeleasa si altfel.

32 de comentarii:

  1. nevoia pe care o vad e nevoia de principii. solide. corecte. care functioneaza si care fac sa functioneze. apoi urmeaza restul ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru articol, Paul! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Suna frumos, inteleg utilitatea insa, din pacate mi se pare ca unii sunt destul de departe de o astfel de atitudine... O REFORMA UTOPICA!

    RăspundețiȘtergere
  4. spre exemplificare, 2 click-uri aici:
    http://www.kriminalforsorgen.dk/Default.aspx?ID=689

    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Eva. Corect. 100 % adevarat ce spui. tocmai de ASTA e asa mare nevoia !

    RăspundețiȘtergere
  6. Reformă utopică? Nu cred. Nu trebuie să-i reformăm pe ceilalti. De fapt, cred că exact asta e problema noastră: vrem să-i schimbăm pe altii si noi rămânem nereformati.

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi plac intrebarie propuse de Paul, pe care fiecare angajat ar trebui sa si le puna, dar ma intreb cati sunt gata sa iasa dintr-un tipar profesional si sa incerce o altfel de abordare a beneficiarului?

    RăspundețiȘtergere
  8. În urmă cu câtiva ani am fost la convocări la care au participat colegi din sectoarele medical, pază si, bineînteles, educatie si asistentă psihosocială. Tema era abordarea detinutilor cu probleme de sănătate mintală. Au fost cele mai frumoase convocări si am văzut că se poate lucra în echipă.

    RăspundețiȘtergere
  9. Teoretic! Dar asta se intampla si practic?

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi se pare ca suntem cu totii buni la a vorbi insa cat din ceea ce se spune se si face? Nu e usor sa intri in aceasta noua abordare si din pacate asta presupune iesirea din cutiuta de confort... Suntem pregatiti oare pt asta?

    RăspundețiȘtergere
  11. unii sunt.
    ceilalti se rezuma la partea teoretica :)))

    RăspundețiȘtergere
  12. Cutiuta de confort... De fapt, mult mai confortabilă ar fi abordarea propusă de Paul, dar nu sesizăm asta întotdeauna.

    RăspundețiȘtergere
  13. De fapt, cea mai veche abordare e cea în care asteptăm de la altii. Ceea ce se va realiza într-un viitorul neclar în macro, se poate realiza acum în micro. Dacă noi realizăm acum, în echipa restrânsă cel putin, ceea ce asteptăm să se întâmple la nivel general, e ok. Vorba aceea: "nu poti face toată planeta mai curată, dar poti aduna în urma ta!"

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt de acord ca este necesara o schimbare de atitudine, dar ma intreb daca exista disponibilitate in aceasta directie. Si, ce facem cu prejudecatile?

    RăspundețiȘtergere
  15. Abordarea veche era aceea a relatiilor bazate exclusiv pe autoritate. Unii mai cred că e confortabilă, dar nu e. Exact cum a spus Paul, pune presiune, atât pe angajatii penitenciarului, cât si pe detinuti.

    RăspundețiȘtergere
  16. Dar vechea abordare e intiparita in specialisti! E greu sa faci schimbarea, iar pana sa faci schimbarea trebuie sa si VREI sa o faci....

    RăspundețiȘtergere
  17. se poate si stiintific, daca vreti:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Serge_Moscovici#cite_note-balzan-0

    at "Minority influence"

    RăspundețiȘtergere
  18. Vezi, Eva? Ceea ce ai scris tu e un exemplu de prejudecată. De unde stii tu că specialistii nu vor? De unde stii că nu schimbă?

    RăspundețiȘtergere
  19. Se schimba si guvernele daca insista cineva suficient. :))) in tari chiar mai rigide ca a noastra...

    Ideea e sa nu ne pierdem increderea. Si nici sa ne cufundam in idei preconcepute. Cine stie ? poate merge ...

    RăspundețiȘtergere
  20. Sunt de acord cu abordarea ta, insa, raportat la _ la rolul psihologului din sistemul penitenciar poate fi, deci, şi unul de mediator între abordări şi categorii profesionale diferite -
    Cred ca ceri prea mult la psihologi care lucreaza direct cu detinuti.
    E destul de greu ca psiholog in penitenciar sa fii mediator intre cadre si detinuti- desi de obicei acesta este motivul comportamentului detinutilo. Adica reactii comportamentale la un anumit limbaj sau un anumit comportament care este abordat de catre uni din lucratorii directi cu detinutii.

    RăspundețiȘtergere
  21. DAR SUNT DE ACORD CA PERSONALUL DIN PENITENCIARE TREBUIE SA URMEZA UN PROGRAM DE ECHILIBRARE EMOTIONALA , DACA POT SA SPUN ASA, DEOARECE SE IMPRUMUTA AGRESIVITATEA DETINUTILOR.

    RăspundețiȘtergere
  22. Program de echilibrare emotională... O, dacă s-ar da banii de haine! :))))

    RăspundețiȘtergere
  23. welcome Lory !
    referitor la "ceri prea mult de la psihologii care lucreaza direct cu detinutii", ma intreb cat inseamna "prea mult" si daca nu e cumva "prea putin" ceea ce se intampla in prezent, sau mai precis "(prea) inutil" ? - alaturarea e voita :)

    RăspundețiȘtergere
  24. De ce patinăm, oare? Suntem psihologi, asistenti sociali, educatori si avem niste detinuti de care ne ocupăm. Putem încerca munca în echipă, nu e întotdeauna usor, dar nu trebuie să asteptăm să se schimbe lumea pentru asta. :)

    RăspundețiȘtergere
  25. Ma intreb: cum vom reusi noi sa schimbam detinutii, atata timp cat suntem reticenti la schimbarea noastra? Nu spun ca nu e normal sa fim asa, dar ma gandeam ca am depasit aceasta etapa, ca niste specialisti ce suntem!

    RăspundețiȘtergere
  26. @Paul
    Citeam astăzi un studiu care spunea ca si regimurile de executare a pedepselor pot genera radicalizarea detinutilor: "Aia de ce sunt deschisi si noi incuiati cu cheia? Ei nu sunt tot deținuți?".
    @Claudiu&All
    ANP-ul pe care-l știm a reușit sa dea exemple de bune practici atât in tara cât si si mai ales in afara acesteia tocmai pentru ca am reușit sa schimbam ca o echipa in microcosmosul nostru lucrativ.

    Uliu

    RăspundețiȘtergere
  27. @ Uliu

    Ei, să nu zicem "hop"... S-au făcut pasi frumosi, dar mai e mult până departe... :))

    Bine ai venit pe blog, Uliule! Ne vânezi sau ne aduci hrană? Îmi pare că a doua variantă e valabilă? :))

    RăspundețiȘtergere
  28. Cu un singur pahar de apa nu poti sa saturi o mare de oameni.
    Adica cu un buget limitat, nu poti face perfrmanţă.

    RăspundețiȘtergere