Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

miercuri, 12 ianuarie 2011

De la teorie la practică

Mă iertati pentru putină teorie... :) O cunoasteti toti... Si eu o stiam, dar...

Stiam că...pornind de la ideile lui Piaget, care a descris evoluţia judecăţilor morale de la morala heteronomă, a respectului unilateral faţă de adult, spre cea autonomă, a orientărilor comportamentale din interior, pe baza principiului cooperării şi al respectului reciproc, Kohlberg şi Kenigstone au pus accentul în investigaţiile lor pe felul în care subiecţii argumentează comportamentul moral. Potrivit acestor autori, dezvoltarea modului de argumentare a comportamentului moral cunoaşte următoarele 6 etape:

Nivelul preconventional:
1) evitarea pedepsei (stadiul orientării prin pedeapsă şi conformare);
2) obţinerea unor recompense materiale (stadiul hedonismului + instrumental naiv);

Nivelul conventional:
3) evitarea dezaprobării, a nemulţumirii celor din jur (stadiul comportamentului copilului bun, care întreţine relaţii adecvate obţinând aprobarea celor din jur; stadiul orientării spre obtinerea recompensei morale);
4) evitarea oprobriului şi, în consecinţă, a sentimentului vinovăţiei (stadiul bazat pe orientarea spre autoritate, spre norme fixe şi spre menţinerea lor);

Nivelul postconventional:
5) câştigarea şi menţinerea respectului în grup (stadiul moralei de contract, a drepturilor individuale şi a legii, a normelor acceptate democratic);
6) evitarea autoblamării (stadiul moralei principiilor individuale de dreptate ca expresie a autonomiei morale şi a libertăţii morale a individului).

Evoluţia stadială a autonomiei morale este caracteristică tuturor persoanelor în cadrul procesului de socializare, definit şi ca proces de interiorizare a normelor şi valorilor sociale. Atingerea unui stadiu superior nu se poate realiza decât dacă au fost depăşite stadiile inferioare. De aceea, în procesul de influenţare a evoluţiei morale trebuie să se ţină seama de principiul proximei dezvoltări (Vîgotski).

În procesul evoluţiei psihice, nu toţi ajung la stadiul 6. Unii se pot opri la stadiile inferioare, în funcţie de capacităţile lor individuale şi de influenţele mediului. Atât grupurile de prieteni, cât şi societatea în ansamblul ei, inclusiv prin intermediul relaţiilor instituite la locul de muncă, pot influenţa manifestarea comportamentului moral. De exemplu, o societate de tip totalitar promovează comportamente şi mentalităţi specifice nivelului 4, pe când o societate de tip democratic promovează manifestări specifice tipului 5, iar o societate ideală, de tip creştin, de exemplu, ar promova mentalităţi specifice stadiului 6. În toate tipurile de societăţi există oameni care pot ajunge la stadiul 6 şi oameni care rămân la stadii inferioare.

Majoritatea subiecţilor necriminali sunt clasificaţi ca aparţinând cel putin stadiilor 3 sau 4, în timp ce majoritatea infractorilor sunt poziţionaţi la nivelul stadiilor 1 şi 2. În concluzie, teoria lui Kohlberg susţine că, dacă individul ajunge la stadiile înalte de dezvoltare morală, aceasta îl va proteja în mare măsură împotriva tendinţelor de comitere a unor acte antisociale repetate.

Da...după cum scriam la începutul articolului, le stiam pe toate acestea, dar, abia după ce am coborât adevărurile mai sus mentionate din podul teoriei, am înteles cu adevărat cum pot fi mai util. Astfel, punând o întrebare asemănătoare celei formulate de Kohlberg şi Kenigstone, am constatat că, în medie, recidivistii se încadrează undeva între stadiile 2 si 3. De atunci, m-am străduit să adaptez programele si activitătile la nivelul psihomoral al participantilor. Si obiectivele mele s-au adaptat. Dacă reusesc să-l ajut pe un om să crească de la nivelul 2 la 3 (managementul rusinii?), adică să treacă de la asteptarea unei recompense materiale, la cea a recompensei morale, dacă ajunge să evite infratiuni, măcar de rusinea că va fi prins, nu e putin lucru, si nu mă mai mir, ca nestiutoru', de faptul că unii nu pot să simtă remuscări (că doar n-oi avea pretentia să urce până la nivelul 6). Bineînteles, în penitenciare sunt oameni ale căror stadii de dezvoltare psihomorală variază pe toată plaja, de la 1 la 6. Un om care a comis o infractiune si se află la stadiul 6 va simti remuscări si autoblamarea îi este, în mod normal, o sanctiune suficientă. Ajuns în penitenciar, el trebuie, mai degrabă, consiliat decât educat.

Mediul formal exercită asupra individului presiuni caracteristice stadiului 4, al orientării spre reguli si spre respectarea lor. Pentru cei care sunt la nivelul 3, e chiar utilă o astfel de abordare. Cei, foarte putini, care sunt la nivelul 4, stagnează din punctul de vedere al evolutiei psihomorale, iar cei de la nivelurile 5 si 6 au nevoie de flexibilitate. În ceea ce-i priveste pe cei de la nivelul 2, aici avem o verigă lipsă, abordarea putând porni de la orientarea hedonistă spre interesul imediat, către una în care tine cont si de cei din jur. Având în vedere faptul că mediul informal exercită presiuni mai degrabă spre manifestări specifice nivelului 2, evolutia poate fi îngreunată, dar NICIODATĂ IMPOSIBILĂ.

Adaptarea teoriei, astfel încât să fie functională în practică, nu e întotdeauna facilă, dar se impune uneori de la sine.

Sunt multe de scris despre acest subiect, dar mă opresc aici si promit să revin. :)

2 comentarii:

  1. Hmmm... Cam multă teorie... :)) Mai multă practică...în comentarii. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am fost în vizită la un penitenciar din Germania si am văzut un lant asezat frumos pe câtiva stâlpi de înăltime mică. Părea că nu are niciun rost. Însotitorul nostru ne-a explicat că acel lant delimita o zonă de care nu aveau voie să treacă detinutii, fără să fie o zonă interzisă în întelesul pe care noi îl dăm acestei zone. Pur si simplu, detinutii stiau că nu au voie să depăsească lantul. Germanii spuneau că, de fapt, acel lant avea un rol terapeutic. Dacă un detinut trecea de el, aceasta dădea ocazia unei discutii referitoare la reguli, la necesitatea respectării normelor, chiar dacă pe unele nu le întelegem sau nu le considerăm importante. Da, nemtii denumesc terapie orice tip de activitate care contribuie la adaptare, la (re)integrare, la asumarea de responsabilităti... Practic si măret popor!

    P.S.: Asta...ca să amintim de nivelul 4, cel pe care-l promovează sistemele penitenciare.

    RăspundețiȘtergere