Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

duminică, 9 ianuarie 2011

Reintegrare: cine si unde?

La centrul la care lucrez, unul dintre obiectivele majore pe care ni le propunem este reintegrarea persoanelor cu dizabilităţi; nu o să povestesc despre societatea şi sistemul care nu sunt pregatite să asimileze astfel de persoane, nu pot să vă exemplific metode sau terapii miraculoase de recuperare, pt că nu le detin, dar pot sa vă prezint câteva fapte, după care să vă întreb cum ar trebui privită problema reintegrarii....

Câţi dintre noi, cei „normali”, sărim să ajutăm un coleg/persoană din aceeaşi încăpere să se aşeze pe scun, să îşi îmbrace haina sau să se încheie la fermoar, fară sa ne fie sugerat în vreun fel.....

Câţi dintre cei „întregi la cap” ar renunţa la iaurtul preferat, dupa ce au avut privilegiul de a alege, doar pt ca persoana de langă ei a cerut acelasi sortiment,care se terminase...

Câţi dintre cei „deştepţi”, care au primit un premiu, pentru care au muncit din greu, după ce coboara de pe scenă ar deschide cadoul şi l-ar împărţi cu colegii din sală, doar pentru că ei nu au primit nimic...

Câţi dintre noi am reuşi să împărţim o pensie de 270 astfel: 200 să-i dam mamei pentru casă, 20 plătim centrul(întotdeauna la timp fara întarziere), iar din 50 sa ne luam ceva de îmbrăcat şi dacă rămân bani poate ne luam o pizza sau ceva bun, dacă nu poate luna viitoare şi să nu fim frustrati din cauza banilor...

Acum întreb: cine şi unde ar trebui să se reintegreze?

Aceste persoane deosebite( speciale şi diferite în acelaşi timp), îmi oferă lecţii de viaţă în fiecare zi, doar că uneori nici eu nu am înţelepciunea de a le primi, cu atât mai puţin oamenii „normali” ce ne înconjoară care nu au prilejul,privilegiul,timpul sau dorinţa de a le cunoaşte.

8 comentarii:

  1. Felicitări, Miha, pentru articol! Cunosc si eu o persoană care e asistată de fundatia voastră. Spre rusinea mea, nu stiu cum o cheamă, dar o văd în fiecare duminică la biserică. Vine împreună cu mama lui si e mereu respectuos, vesel, foarte îngrijit si sincer în ceea ce face.

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos, felicitari! sper ca acesta sa nu fie ultimul articol scris de tine pentru ca abia astept sa-l citesc pe urmatorul!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Văd, Alina, că Miha scrie din nou si e foarte bine asa. Pe când scrii si tu un articol? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta cam asa e Miha, dar uite ca numai unii vad aceste lucruri.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt convinsa ca avem multe de invatat de la ei dar, din pacate, pentru multi pare aproape de neconceput sa primeasca lectii de viata de la astfel de persoane...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cei care nu vor să învete de la cei încercati, neînvătati vor rămâne...

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitari pentru aceste ganduri! Eu cred ca oamenii cu dizabilitati pentru-ca sunt dati la o parte brutal din ceea ce numim noi viata , sistemul de valori se schimba si atunci incep cu adevarat sa traiasca viata asa cum a fost ea conceputa ...cu iubire ,rabdare ,sensibilitate pentru oameni si suferinta. Noi am abandonat aceste lucruri de mult poate in schimbul unor surogate care ne captiva ne robesc si ne seaca de umanitate ...

    RăspundețiȘtergere