Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

vineri, 14 ianuarie 2011

Încă o lectie...

Pe R. l-am întâlnit în perioada de început a detenției. Era gălăgios si se vedea bine că era obisnuit cu mediul penitenciar. Avea, însă, un mod deschis de a se raporta la mine si am simtit că, desi comisese aproape toate tipurile de infractiuni, ar putea să iasă din mocirla infractională. L-am invitat la o activitate de grup... A venit o dată, de două ori, iar a treia oară si-a exprimat dorinta de a iesi din grup. Se vedea că era destul de enervat. I-am spus că e alegerea lui, dar as prefera să spună grupului, dacă doreste, care este motivul renuntării.

A urmat o extraordinară lectie de sinceritate, atât pentru mine, cât si pentru ceilalti membri ai grupului... După ce si-a vărsat năduful, am simtit că va rămâne. Si-a amânat renuntarea pentru viitoarea sedintă... Asta era peste o săptămână. Bineînteles, a venit si a tinut-o asa până la finalul programului.

Pe vremea aceea, lucram la analiza deciziilor pro sau antiinfractionale... Stiam că ea îi poate responsabiliza pe cei care au comis infractiuni, eu fiind, mai degrabă un adept al criminologiei actului, decât al celei de tratament. Voi reveni în articolele viitoare asupra acestui aspect, pentru că îl consider foarte util pentru munca noastră.

R. a terminat cursul si a fost selectionat la activităti productive... Îl mai vedeam din când în când, pe aleea unitătii, în timp ce se întorcea de la muncă. După vreo câtiva ani, m-a abordat din nou si am constatat că păstrase ceea ce primise la curs. Asta m-a făcut să-l privesc cu mai multă atentie. Era evident că informatiile erau analizate, sedimentate, atitudinile bine structurate prosocial. Era o adevărată încântare să descopăr ceea ce a reusit să mentină si chiar să constriască, în plan personal.

Apropiindu-se de liberare, a urmat un nou program, apoi a iesit. Nu voi insista asupra a ceea ce s-a întâmplat, acesta fiind un alt subiect de articol... Ceea ce mi se pare interesant de prezentat aici este faptul că, după câteva luni, s-a întors în penitenciar. Părea revenirea clasică a recidivistului... De data asta l-am abordat eu. Eram curios să aflu care era povestea lui...

Omul fusese arestat pentru tăinuirea unei infractiuni si era extrem de revoltat că, desi renuntase la viata infractională, era acum arestat pentru că nu-si “turnase” fostii prieteni. “Vă dati seama, domnu’ psiholog, în copilărie îmi erau ca fratii. Cum să-i dau pe mâna politiei, chiar dacă au comis infractiuni.?” În fata unui argument pe care-l sustinea cu toată convingerea nu puteam să vin cu ipocritul “asa este corect si legal”. Prin urmare, i-am spus: “Îmi aduc aminte că la liberare ti-ai promis că nu te vei mai întoarce. Totusi, te-ai întors. Poate că undeva s-a strecurat o greseală.” Răspunsul a fost fenomenal. “Stiti unde am gresit? Când m-am liberat, la poartă m-au asteptat două masini: una cu prietenii mei si una în care era familia mea... Eu am luat decizia de a mă urca în cea a prietenilor mei. Aici am gresit.” Auzind răspunsul lui, am intuit că va fi ultima sa pedeapsă penală. Au trecut câtiva ani de la liberarea lui si nu s-a mai întors.

Mai avea de învătat o lectie si a învătat-o, până la ultimul sens al ei.

5 comentarii:

  1. Slabă miscare! Voi scrieti numai invitati? :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ai stii de cand astept sa scrii despre acest lucru. Iti marturisesc ca folosesc adesea acest exemplu in activitatile de grup. Prinde foarte bine si oamenii inteleg foarte bine ideea pornind de la experienta acestui om.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din păcate, uneori nu e utilă nici experienta proprie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar, o lectie frumosa...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce-i drept, destul de scump plătită. :)

    RăspundețiȘtergere