Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Reintegrarea, efort comun

Într-un penitenciar din Germania...am vizitat o sectie de terapie socială... Dacă vă imaginati că am întâlnit pe acolo cine stie ce terapeuti, vă înselati. Erau trei agenti, vizitati si asistati de un psiholog, care organizau întreaga activitate. Ce făceau, de fapt? Se îngrijeau ca detinutii să se comporte ca o micro comunitate, să-si asume responsabilităti, să adune după ei, să se autogospodărească etc. O dată pe săptămână organizau sedinte cu toti detinutii de pe sectie, vreo 40, si discutau despre dificultătile pe care le-au întâmpinat... În rest, interveneau din când în când pentru a regla din mers deficientele apărute si nerezolvate de micro comunitate. Asta era terapia socială: eficientă si simplă... Nemtească.

Într-un alt penitenciar...am văzut o sectie destinată tinerilor condamnati pentru agresiuni sexuale. Întreaga organizare a sectiei avea aceeasi destinatie. Toti cei care lucrau pe sectie, psihologi, educatori, agenti, erau formati pentru a lucra cu cei care au comis infractiuni sexuale.

De asemenea, am văzut un filmulet despre un penitenciar din Spania... Acolo, întreaga arhitectură a institutiei era dedicată reintegrării sociale.

Dincolo de arhitectură...e coordonarea întregii echipe multidisciplinare, în care fiecare specialist, că o fi el din sectorul medical, siguranta detinerii, educatie, asistentă psihosocială, are rolul său bine definit si participă la realizarea obiectivului comun: sprijinirea reintegrării sociale a celor care au comis infractiuni. Si, să nu uităm! Echipa functionează doar dacă reuseste să motiveze spre evolutie cât mai multi detinuti si să-i cointereseze prosocial.

P.S.: Nu stiu ce am astăzi de sunt atât de nerealist, dar...asta e. Public. Aduceti voi putin realism! :)

7 comentarii:

  1. Am putea continua să vorbim despre preluarea fostilor detinuti de către institutiile si asociatiile de asistentă socială... Hmmm...

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi aduc aminte visul Mihaelei si al meu legat de ce vom face dupa ce vom termina facultatea... Recunosc ca ne incanta tare mult ideea de a face un ONG care sa aiba ca grup tinta fostii detinuti, scopul fiind chiar sprijinirea reintegrarii sociale... Din pacate insa, lipsa fondurilor a facut ca visul nostru sa fie pus de-o parte...

    RăspundețiȘtergere
  3. Visul vostru si al unor detinuti care au nevoie de sprijin profesionist.

    RăspundețiȘtergere
  4. Brasovul este favorizat din acest punct de vedere. Cei care nu au locuintă si sunt din Brasov, au unde merge, cei care au nevoie de consiliere, pot beneficia de ea... Cu locurile de muncă e mai greu... Foaaarte greu...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu sunt locuri de munca pentru oameni normali,fara probleme,vrei sa gasesti de munca si de locuit la cei care ies din penitenciare ?! ..ha :)
    Cat despre reintregarea sociala, eu raman la aceashi parere cu regula mea de 80-20 :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @ ClaudiuP

    :) Cu locuitul nu e o problemă atât de mare... Există Centrul pentru Persoane Fără Adăpost. Acolo sunt primiti si au conditii bune, dacă sunt de acord să respecte câteva reguli de bun simt si dacă fac eforturi pentru reintegrare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Problema enormă este cea legată de locurile de muncă. Până acum doi ani...era usor să le demontez justificările proinfractionale... Eram convins că un om care-si doreste cu adevărat să muncească, reuseste. Uite...lucrând si la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost, am constatat că, dacă un om căuta un loc de muncă, în minimum trei locuri pe zi, în două săptămâni îl găsea. Totul depindea de determinarea lui... Acum, însă, mă simt ipocrit...dacă vorbesc despre locuri de muncă...

    RăspundețiȘtergere