Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Recompunerea libertătii

În procesul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate avem mai multe obstacole. Azi as vrea să mă refer la unul dintre ele...

Să ne gândim ce o fi în mintea unui tânăr care a început să comită infractiuni de la vârste foarte fragede, să zicem 7 sau 8 ani... Grupul de prieteni, adeseori infractional, i-a oferit putinele satisfactii sociale si materiale de care a avut parte în viată. Să zicem că omul nostru a reusit să meargă la scoală până în clasa a V-a. Între timp si mai apoi...a avut o viată infractională activă, s-a perfectionat în tehnicile infractionale, a dat dovadă de ceea ce membrii grupului considerau a fi curaj si era apreciat de ceilalti. De bani nu ducea lipsă, iar marginalizarea socială nu o simtea, atât timp cât grupul îl valoriza. Si-a asumat si interiorizat structura axiologică a grupului si totul părea perfect până când...a ajuns după gratii.

Cum să-l ajutăm să renunte la aprecierea de care avea parte în grupul infractional, să se integreze într-o comunitate care nu are timp pentru el si în care el, absolvent al cinci clase, poate fi un cărător de găleti pe un santier, pentru cel mult 600 de lei pe lună, sumă care ar fi fost câstigată, poate, într-o singură seară? Grea problemă avem... Poate că unii dintre noi se scandalizează văzând că suntem preocupati de ceea ce gândesc si simt cei care au comis infractiuni si care îsi pun problema asa cum am descris-o mai sus... Ca să reusim, însă, reintegrarea socială, trebuie să pornim de la realitatea celui care ajuns după gratii, desi uneori e revoltătoare. De judecat, a avut cine să o facă. Noi încercăm să întelegem chiar si ceea ce deseori e inacceptabil, să invităm la autocunoastere, la o bună cumpănire a variantelor si, bineînteles, la decizii care să-i mentină liberi.

Mesajul moralizator nimereste mereu cam ca nuca în perete. Mult mai eficient este să îndemnăm la găsirea adevărului propriu, cel de la capătul gândului. De obicei, infractorii nu iau în calcul toate variantele sau nu tin cont de ele. Cu alte cuvinte, ori nu se gândesc la eventualitatea ajungerii în detentie, ori se lasă dusi de val, după principiul "fie ce o fi". Dacă pornim de la interesul imediat al celui din detentie si ajungem la mesajul reintegrator, aflat în interiorul fiecăruia, dar nedescoperit, sansa apropierii de reusită e mult mai mare. De fapt, când ia decizia pro sau antiinfractională, omul are toate datele. Dacă, la fel ca un puzzle capabil de autoreflectie si de autodeterminare, îsi aranjează piesele la locurile lor, riscul recidivei scade semnificativ. Ce frumos e, uneori, să asisti la renasterea omului!

De exemplu, un om care vine în detentie cu cinci clase si reuseste să termine clasa a opta, să se califice profesional si să urmeze cu interes un program educational sau de asistentă psihosocială e unul cu sanse mari de reintegrare. La fel e si cel care-si termină liceul sau facultatea în perioada detentiei... Nu sunt mai prejos nici aceia care abia învată să citească, ori care îsi descoperă abilităti nebănuite.

Oamenii pot învăta să ia deciziile cele bune, atât pentru ei, cât si pentru ceilalti. Pentru aceasta, e util ca si noi să le fim interlocutori de nădejde: nici naivi, nici scortosi, ci acolo, lângă omul de dincolo de aparente.

7 comentarii:

  1. De multe oi mi s-a intamplat si mie sa aud de la detinuti faptul ca nu are rost sa te trezesti la 5 dimineata pentru un salariu de 600lei...
    Eu cred in princiupil urmator: TE BUCURI ACUM dar PLATESTI MAI INCOLO, sau PLATESTI ACUM si TE BUCURI MAI TARZIU dar odata in viata tot va trebui sa platim. Depinde care varianta o alege fiecare...
    Ajunsi acolo ei exerimenteaza consecintele bucuriilor imediate insa de multe ori asta nu e suficient pentru a nu repeta greseala? Oare de ce? Ce poate fi mai rau decat sa ti se ia libertatea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, Eva, dar aici este vorba despre ei, prin urmare, trebuie să pornim de la realitatea lor morală şi să ajungem la câţiva paşi mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  3. Libertatea, atât de pretuită în detenţie, afară e, de multe ori,jucată la zaruri. Dacă dau 6:6, e ok pe moment, dacă nu...mai pierd câtiva ani.

    Să vă spun ce artificiu folosesc eu pentru a sublinia diferenta dintre modul în care se raportează oamenii la libertate, în detenţie si afară. Îi spun unui deţinut să-şi imagineze că i-as da 10 lei si l-as ruga să meargă să-mi cumpere un kg de rosii de la piaţă, el fiind, bineînteles, în detenţie. Cum ar reacţiona, ce ar simti? Vă daţi seama... Să întâlnească oameni, să vadă fete, să păşească liber... Un mănunchi de emoţii pozitive. Apoi, îi spun să-şi imagineze o scenă asemănătoare...peste câţiva ani, când el ar fi în discotecă, de exemplu, iar eu as merge la el şi i-as cere acelaşi lucru. Bineînţeles, reacţia lui emoţională ar fi atunci foarte diferită, pentru că nu ar mai preţui o simplă plimbare până la piaţă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Problema ridicata are mai multe dimensiuni. Axilogic, putem sa vorbim de un soi de criza morala a unor indivizi, criza ce tinde a se extinde si in afara penitenciarelor. Psihologic vorbim de personalitatea antisociala, dificil de abordat terapeutic - prin metode traditionale. Social, avem un context complicat, bine descris mai sus de Claudiu, care poate fi controlat foarte greu spre deloc.
    Personal, am gasit ca abordarea experientiala are o rata buna de succes, pentru ca aici sunt carentele lor cele mai insemnate.
    Important este pentru noi sa nu uitam pentru cine lucram de fapt si care ne sunt obiectivele.
    Spor !

    RăspundețiȘtergere
  5. Si toate aceste dimensiuni teoretice interactionează într-un om concret.

    RăspundețiȘtergere
  6. ...experentială, cognitiv-comportamentală, nondirectivă... :)

    Asa e, Paul... Important e ca noi să fim mereu constienti de obiectivele pe care le avem. :)

    RăspundețiȘtergere