Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

miercuri, 12 ianuarie 2011

OM

Acum doi ani am inceput un proiect de schimb de experientă cu un grup de specialişti din Olanda, care lucrau de mai bine de 20 de ani într-o organizaţie regională care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi. Atunci am cunoscut 4 oameni cu vârste apropiate de varsta părinţilor mei, cu experinţă în domeniul social mai mare decât vârsta mea chiar, pe care i-am descoperit mai apoi ca fiind nişte oameni minunaţi ,devotaţi muncii lor, dornici de a împărtăşi din experinţa lor şi care descopereau şi se bucurau împreună cu noi de fiecare nouă informaţie. Schimbul de experintă a constat în vizite de cate o săptămână efectuate de fiecare echipa, astfel că noi am fost in Olanda de 4 ori iar ei au venit în Codlea de tot atatea ori. Două doamne şi doi domni cu care am avut bucuria de a împătăşi clipe memorabile, la muncă dar şi mai apoi. Una dintre doamne nu a mai putut veni la ultima lor vizită în România deoarece a fost diagnosticată cu cancer şi trebuia să se trateze. În noiembrie am întâlnit-o, se simţea mai bine, dar o răceală o împiedica să meargă la serviciu. Cu toate acestea, a vrut să ne întâlnească şi chiar să participe la o ultimă evaluare a proiectului.

Acum, după o luptă de câteva luni, ea nu mai este printre noi, iar astăzi am primit un mail de la familia acesteia în care erau scrise câteva rânduri de ramas bun ŞI una dintre ultimele ei dorinţe; aceea ca la ceremonie să nu îi fie aduse flori, ci donaţii pentru o fundaţie care se ocupă de problemele cancerului din Olanda şi pentru fundaţia la care lucrez.......

6 comentarii:

  1. Miscător articol! Îti multumesc că ai împărtăsit cu noi ceea ce simti, Miha! Dumnezeu să o odihnească!

    RăspundețiȘtergere
  2. Inca o data, daca mai aveam nevoie am primit un exemplu de ce inseamna sa treci cu demnitate prin suferinta si sa poti sa te gandesti la alti Oameni!

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am avut ocazia de-a cunoaste aceasta persoana minunanta.... si sigur am sa o tin minte toata viata: mereu cu zambetul pe buze si indragostita de meseria ei!!!! Dumnezeu sa o odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
  4. Astfel de oameni ne îmbogătesc. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, frumos articolul,si ce sa zic, mare om ,mare caracter, cred ca cea mai mare multumire, o avem unii dintre noi, cand reusim sa ajutam pe ceilalti.

    RăspundețiȘtergere