Lucrez cu adolescenţi proveniţi din sistemul instituţional având astfel ocazia să urmăresc comportamentul lor pentru a identifica nevoile cu care ei se confruntă. Din observaţii mi-am dat seama că în momentul în care un tânăr se pregăteşte să părăsească sistemul, se confruntă cu o mulţime de nevoi care au de-a face cu abilităţile de relaţionare, comunicare şi imagine de sine. Un lucru care a fost destul de evident şi care iniţial m-a surprins a fost faptul ca au tendinţa de a lega prietenii fete-băieţi în special cu cei care provin tot din sistemul instituţional. Aceasta m-a pus pe gânduri legat de abilitatea lor de relaţionare dar şi imaginea şi valoarea de sine. Oare de ce? De unde vine asta? Mai ales că ei imi demonstraseră că sunt nişte tineri care din punct de vedere cognitiv sunt mult peste media tinerilor de aceeaşi vârsta cu ei dar care provin din familii. Într-una din zile, a venit la consiliere o tânără studentă provenită din sistemul instituţional. O domnişoară ambiţioasă care a reuşit să intre prima la doua facultăţi cu renume. Problema ei principală, ca proaspătă studentă, era că nu avea curajul să vorbească cu cei din jur despre locul de unde ea provine. Îmi povestea cu îngrijorare despre primul curs la psihologie educaţională în care s-a adus vorba şi despre tinerii din casele de copii care “din cauza lipsei părinţilor riscă să dezvolte un comportament antisocial”. M-a întristat concluzia la care s-a ajuns la un curs coordonat de un "profesionist". Un alt motiv pentru care nu era gata să vorbească despre trecut, era datorat experienţei prietenilor ei, proveniţi tot din centre, care avuseseră ocazia să fie trataţi de colegii de cămin cu o doză mult prea mare de milă, centrul din care ei provin fiind comparat cu un loc mizerabil care aplica un tratament mai rau ca in lagărele de concentrare… Ceea ce o deranja era că majoritatea persoanelor care aflau de unde provine îşi schimbau comportamentul purtându-se cu ea ca şi cu un copil mic care are nevoie de toată atenţia celor din jur.
“VREAU SĂ FIU TRATATĂ NORMAL, MESAJELE CELOR DIN JURUL MEU MĂ FAC SĂ MĂ SIMT O PERSOANĂ INFERIOARĂ LOR… ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE PREFER SĂ LE VORBESC DESPRE LOCUL DE UNDE VIN DOAR DUPA CE LE VOI DA OCAZIA SA VADA CINE SUNT CU ADEVĂRAT!”
ieee.... inca o persoana convinsa, felicitari convinsului pt text si convingatorului pentru reusita...
RăspundețiȘtergereAcum mă gândesc cum să vă opresc. :)))) Glumeam. Mă bucur pentru emulatie. Cu cât sunt mai multe articole, cu atât e mai frumos pe aici si noi devenim tot mai bogati.
RăspundețiȘtergereE foarte fain articolul, Eva! Te felicit!
like
RăspundețiȘtergereImi place ce ai scris, Eva.
RăspundețiȘtergereEste un mare pacat, ca sunt asa multi copii/tineri care ajung la o asemenea situatie, e o bucurie ca sunt aceste institutii care se ocupa cu asa ceva... guvernul nostru ar trebui sa sustina aceasta treaba si sa sponsorizeze... ca nu stii niciodata in acesti copii ce geniu zace in ei.... si cei care inteleg acest fapt sunt prea putini sau nu-i interteseaza. Oricum bravo pt articol Eva.
RăspundețiȘtergereFoarte interesant articolul si da multi oameni se lovesc de acest tratament un pic diferentiat cand cei din jur afla ca provin din asemenea institutii insa nu numai ei, si alte persoane care au trecut prin momente grele sau tragice. Recunosc ca nu poti comenta sau corecta sentimentele unui om cum este cazul domnisoarei din articol insa eu cred ca nu e o asa mare tragedie faptul ca lumea te priveste nu cu mila ci cu empatie, pentru ca daca te gandesti cat de "bombardati" suntem prin intermediul media cu diferite cazuri tragice care au ca subiect in mare parte casele de copii (nu spun ca e un lucru rau), nu poti blama un om pentru faptul ca el reactioneaza instinctiv(nu toti dar o mare parte) din asocierea informatiei date de "ea" in cazul de fata si iamginile cu diferite cazuri si copii in situatii dificile o parte din ei in centre de plasament. Ca sa nu o mai lungesc :P sincer ca intotdeauna adevarul e la mijloc, cei care afla despre o persoana ca provine dintr-o asemenea institutie ar trebui sa se gandeasca un pic inainte sa spuna sau sa actioneze in vreun fel (cu toate ca nah aici apare un mic paradox pentru ca daca fac asta automat vorbim de empatie si de menajarea sentimentelor celuilalt), iar cei care provin din acel mediu un pic de rabdare si intelegere POATE ar fi mai bine pentru ca sincer chiar daca un om reactioneaza cum spunea domnisoara si te face sa te simti diferit, nu este neaparat un lucru rau; diferiti suntem toti iar un individ este definit de suma experientelor sale negative sau pozitive indiferent daca ai avut o familie legata de gene langa tine sau una legata de suflet. SI CONCLUZIA IN SFARSIT :D "Indiferent din ce mediu provenim toti suntem diferiti dar egali si nimeni si nimic nu trebuie lasat sa ne faca sa ne simtim mai prejos decat restul". Oricum Eva dupa cum banuiesc ca ai observat articolul tau ridica anumite discutii.......deci este demn de citit si luat in considerare cel putin eu asa il vad. :)
RăspundețiȘtergereNu stiu dacă aici e vorba de a blama pe cineva si nici nu cred că adevărul e întotdeauna la mijloc, desi de multe ori asa e.
RăspundețiȘtergereSunt perfect de acord cu concluzia ta. Toti suntem diferiti si egali. Si, da, articolul Evei merită citit si rumegat, merită luat cu noi, pentru ca atunci când interactionăm cu oamenii să ne gândim si la ceea ce simt ei, nu doar la nevoile noastre.
E interesant comentariul tău, dragă anonimule... Te mai asteptăm! :)
Imi place ca ai reusit sa intri mai adanc in aceasta problema. Empatia e buna, si sunt de acord ca nu poti inabusi ceea ce un om simte fata de o alta persoana, pana la urma e o chestie naturala insa ceea ce ma supara pe mine, Vlad, este prejudecata si generalizarea.
RăspundețiȘtergerePoate blama e un cuvant prea dur dar cand vine vorba de simtiri nu poti acuza pe nimeni ca simte prost indiferent de care parte a situatiei esti. Pe de alta parte eu spun ca adevarul este mereu la mijloc pentru ca niciodata fara un pic de intelegere fata de celalalt si nevoile sale si da si la mici concesii (asa cum ai spus si tu) nu se poate ajunge la o "armonie sociala" sa-i spun. Este drept ca in varianta nefericita a acestei situatii prejudecata si generalizarea poate crea un disconfort psihologic intens care poate avea repercusiuni si pe viitor insa un om face o mare greseala daca isi ghideaza viata raportandu-se la parerile si viziunile altora despre sine. Daca traiesti ca si cum ai fi intr-un labirint din acela cu oglinzi si intr-una esti rotunjit, in alta esti subtiat si incerci mereu sa intri in tiparul care iti este reflectat de altii atunci este clar ca niciodata nu vei reusi sa te integrezi sau sa fi inteles. De aceea parerea mea este ca unui tanar si oricarui alt om defapt trebuie sa ii arati ca este ok sa fi diferit fata de cailalti si ca trebuie sa fie propria lui persoana pentru ca increderea si respectul de sine sunt foarte importante daca nu cele mai importante. Eu mereu am spus -si poate nu are sens pentru altii- dar daca nu te simti bine tu cu tine insuti, in propria ta piele cu sa te astepti sa reusesti sa legi relatii de orice tip cu o persoana cu totul diferita? Cu asta am incheiat si apropo numele meu este Vlad dupa cum a explicat Eva mai sus :D.
RăspundețiȘtergereStiu la ce te-ai referit când ai scris că întotdeauna adevărul este undeva la mijloc. Eu voiam să spun că nu este întotdeauna asa, pentru că se poate întâmpla ca un om să fie mai aproape de adevăr decât celălalt. Prin urmare, adevărul poate fi undeva între cei doi, dar nu neaparat la mijloc. :) Mai poate exista si varianta în care amândoi sunt departe de adevăr. :)) Asta, ca să fac putină teorie. De fapt, ai dreptate. Concesia făcută celuilalt mă apropie de el si pe amândoi ne apropie de adevăr, pentru că devenim mai putin încrâncenati si mai limpezi. :)
RăspundețiȘtergereIn concluzie acel ADEVAR de la mijloc este un punct relativ la care nu se poate ajunge decat in doi :).
RăspundețiȘtergereAti exprimat un adevăr relativ. :)
RăspundețiȘtergerefelicitari Eva, tare interesant... recunosc... m-a pus pe ganduri
RăspundețiȘtergere