Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Nu există esec...

Într-o zi obisnuită, fiind solicitat pe una dintre sectiile de detinere, am intrat în biroul supraveghetorului si asteptam să vină cel care voia să vorbim... Între timp, îmi pregăteam registrul... Persoana care m-a solicitat s-a apropiat si m-a salutat. Desi de obicei nu fac asta, am salutat fără să-l privesc pe interlocutor, preocupat fiind de liniatul registrului. Când m-am întors...am văzut un om cât usa de înalt si de lat, cu o privire care mi se părea foarte agresivă...

L-am invitat să se aseze, dar răspunsul lui a venit prompt si tăios. "Nu stau pe scaun." Mi-am dat seama că nu era cazul să insist... A doua sedintă a avut loc la club, dar el a stat tot în picioare... Abia la a treia a acceptat să se aseze. Mi-am dat seama că nu era obisnuit să fie primit cu bunăvointă. Comisese două infractiuni extrem de grave si provoca oroare pe unde trecea... S-a retras în sine, scria poezii... I-am propus să-i public câteva dintre ele în revista penitenciarului, idee cu care l-am câstigat...

După putin timp a plecat la o altă unitate. I-am trimis, însă, revista, cu poeziile lui, iar el îmi trimitea alte poezii. Mereu simtea nevoia să-mi scrie si câte o scrisoare pe adresa penitenciarului, iar eu îi răspundeam. Simteam că am ajuns puntea lui spre viată, spre oameni... Nu voiam să-i tai această legătură. După mult timp, mi-a scris din nou... Cuvintele lui mi s-au întipărit în minte. Atât de putine si atât de profunde... Mi s-a confirmat că până si cineva care a comis cele mai îngrozitoare fapte păstrează în afundul lui chipul de om. Acesta trebuie adus la suprafată si asezat la locul său, ajutat să se pună în practică, nu doar pentru el, ci pentru toti cei care au fost, sunt si vor veni în contact cu el. Să nu uităm! Există viată după detentie si oamenii acestia se întorc în lume. Nu îi vom transforma noi, dar le putem da posibilitatea să o facă. Uneori rămân liberi, alteori încă nu. Nu putem decât să facem ceea ce tine de noi. În rest... Stiti, se spune că în reintegrarea socială nu există esec, ci feedback. :)

2 comentarii: