Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

duminică, 9 ianuarie 2011

Drumul spre libertate

În urmă cu câtiva ani, am am fost rugat să vorbesc cu F... Era foarte tulburat si tocmai se automutilase. Încă era furios când am ajuns lângă el... După ce m-am asezat si l-am întrebat ce s-a întâmplat, a început să-mi toarne în urechi sute de cuvinte pline de obidă, dar respectuoase. Nu se putea misca prea bine, dar cuvintele sale mă ajutau să-i înteleg zbuciumul... Am retinut, printre altele, că îsi iubea foarte mult mama si că se scârbise de viata în detentie. Două elemente foarte importante de la care am pornit constructia... Stiti...toti detinutii ar vrea să scape de pedeapsa penală, dar putini au această determinare pe care o avea F. I-am denumit expresia facială de atunci fata de “m-am săturat de puscărie”. Era normal să o aibă. Si-a început viata infractională de la vârsta de 7 ani si avea multi ani de detentie la activ, fiind unul dintre recidivistii sistemului penitenciar.

A intrat într-un program în care combinam jocuri de rol, consilierea nondirectivă de grup si exercitii care vizau momentul decizional pro/antiinfractional. După un timp, i-a venit rândul să se libereze… Îsi păstrase fata aceea si nu manifesta prea mult optimism, dar îl simteam determinat. M-a rugat să-l ajut să-si găsească un loc de muncă si am găsit oameni dispusi să-l ajute. S-a dus în libertate… Din când în când, mă suna si îmi spunea că e bine. Se angajase ca paznic pe un santier. Îmi spunea, cu o oarecare mândrie, că e un paznic bun, pentru că stie cum gândesc hotii… După un timp, însă, m-a sunat din nou si mi-a spus că a fost concediat… Cineva furase niste materiale si, pentru că nu se stia care dintre paznici a fost implicat, au fost dati afară toti. I-am amintit, însă, un joc de rol la care participase în penitenciar. Era pregătit pentru situatia, previzibilă, în care, chiar dacă se străduieste să se reintegreze, fostul detinut este privit cu neîncredere si, dacă se fură ceva dintr-un loc, toti ochii îl vor privi acuzator pe el. A învătat să înteleagă aceste tendinte ale oamenilor si să-si apere sansele în mod asertiv. Asa a si făcut. A vorbit cu patronul si l-a convins să-l reangajeze.

După alte câteva luni, m-a sunat să-mi spună că prietena lui e însărcinată, că ea e foarte tânără si că sunt săraci. Voia de la mine un sfat. Între timp, eu scrisesem un articol despre nevoia de modele umane, iar pe el l-am prezentat ca fiind un model de urmat de către recidivisti. Articolul se termina asa: „Acest băiat are stofă de erou.” I-am spus că sunt convins că, împreună cu prietena lui, vor lua decizia cea mai bună si i-am citit concluzia mea, cea din articol. I-a fost de ajuns atât. Mi-a multumit si m-a mai sunat după alte câteva luni, spunându-mi că are un copil frumos. Era fericit. Au urmat perioade grele. A schimbat multe locuri de muncă. Uneori, nu aveau bani decât pentru laptele copilului. Atunci, tentatia infractională crestea, dar niciodată nu a mai pus-o în practică.

Au trecut ani buni... Într-o zi, l-am văzut pe stradă... Avea un zâmbet larg... Mi-a spus că mai are un copil, că muncesc, el si sotia lui, că, desi sunt săraci, o duc bine si le place viata pe care o au. Mă bucur să mi-l amintesc azi pe F. Chiar are stofă de erou.

25 de comentarii:

  1. Da' ce are articolu' ăsta, de nu-l comentati? Ori spune totul, ori nu spune nimic... :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Fiecare om care si-a castigat demnitatea de a trai in societate este un castig pentru toti. Prin faptul ca se stia apreciat de cineva, ca , in sfarsit , cineva a dezlipit eticheta de infractor de pe viata sa, el si-a castigat cu adevarat libertatea si dreptul la un alt fel de viata...
    Ma bucur pentru el si familia lui ...ma bucur ca a dovedit ca este posibil...

    RăspundețiȘtergere
  3. Claudiu: un secret, care ar putea sa explice lipsa de comentarii aici: nu intereseaza pe nimeni subiectul !!! Exemplu : merg intr-o tara straina cu colegi de-ai mei pe un proiect din domeniul nostru, unde are loc un schimb de experienta. Dupa, la un ceai, un membru al delegatiei straine vine si imi spune: "tu stii ca X (coleg cu mine, n.a.)a spus ca el nu crede in reintegrarea sociala a infractorilor si totul e de fapt, de fatada?", "cum se poate asta, ce cauta el cu noi in proiect ... "etc. Acum, incearca tu sa explici asta unor oameni dedicati, motivati, dornici sa ajute, autentici. Ce sa le fi spus: asa e la noi: pe pile... sau : cine stie, poate nu ai inteles tu bine ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred că o explicatie ar fi că avem mai putini colegi obisnuiti cu blogăreala.

    RăspundețiȘtergere
  5. Alta...că oamenii vor să scrie doar după ce îsi adună bibligrafie... :) Nu e cazul. :))))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Ideea cu credinta in reintegrare... Hmmm... Se întâmplă...destul de... Se întâmplă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da. Sau poate ca tu nu scrii despre banii de haine. :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu numai in reintegrare. In orice ! Credinta in ceva. Atat vreau. Cineva sa creada in ceva si ar fi ok pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred că e extrem de neplăcut să lucrezi într-un domeniu si să nu-ti placă ce faci, să nu crezi...

    RăspundețiȘtergere
  10. Si de o sa primesc critici, tot trebuie sa spun ca exista multi pentru care acest domeniu este o intamplare. Nu stiu daca fericita. Daca nu crezi nu poti face mare lucru!

    RăspundețiȘtergere
  11. Din fericire, cu acest domeniu au intrat în contact destui oameni care au puterea să creadă. Nu spun că numărul lor e mare, dar pentru mine e plăcut, linistitor si, în acelasi timp, motivant să îi (vă) cunosc.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru mine...a fost o întâmplare, dar simt că sunt cumva de aici. Nu m-as vedea să lucrez altundeva decât cu oamenii marginalizati. A fost, cum am zis, o întâmplare, apoi o provocare si rămâne o profesie interesantă, în care mai scad, mai cresc, dar merg înainte.

    RăspundețiȘtergere
  13. Am vazut oameni care au pus suflet si, bineînteles, au fost dezamăgiti. O credinta trecută prin focul a destule încercări e utilă aici. Când mă întreaba cineva care ar trebui să fie cea dintâi calitate a cuiva care lucrează aici, îi spun că rezistenta la frustrare e de bază.

    RăspundețiȘtergere
  14. asta nu are "like", dar ... LIKE. :)

    RăspundețiȘtergere
  15. "rezistenta la frustrare"..asta imi lipseste mie :)

    RăspundețiȘtergere
  16. E buna si aia extrinseca, dar...e cam scumpa la vedere!

    RăspundețiȘtergere
  17. Salut initiativa ta cu acest blog, Claudiu. Vorbeam azi cu un prieten despre atitudinea de demisie pe care o au romanii, descurajati de faptul ca nu pot aduce primavara cu un ghiocel pe ici, pe colo. Faptul ca primavara oricum vine, mai devreme sau mai tarziu, e o alta discutie. Dar ca sa o apucam si noi, e important ca, fiecaruia in domeniul lui, sa ii pese de ceea ce se intampla si sa vrea sa faca lucruri cu sens care sa sparga tiparele. Te felicit, again :)

    RăspundețiȘtergere
  18. :) A fost o perioadă, demuuult, când îmi doream cu ardoare să pot vorbi cu un coleg psiholog si nu aveam această sansă. Ar fi păcat ca acum, când suntem atâtia si avem la îndemână toate aceste mijloace de comunicare, să nu închegăm comunitatea profesională. Psihologi, educatori, asistenti sociali, din sistemul penitenciar si din celelalte institutii si asociatii care se preocupă de educatie, asistentă socială, psihologie... De ce nu ne-am completa?

    RăspundețiȘtergere
  19. Am să scriu acum o povestioară pe care am citit-o în Dilema si am zis-o foarte des. Sper să nu-i plictisesc pe cei care au auzit-o.

    Cică erau patru orbi si voiau să afle ce e acela un elefant. S-au apropiat de el... Unul a pus mâna pe trompă si a crezut că elefantul e ceva ca o conductă... Altul a pus mâna pe burta elefantului...si si-a imaginat că elefantul e un fel de tavan... Cel de-al treilea a pus mâna dintr-o parte si si-a spus că elefantul e un perete, iar ultimul a pus mâna pe coada elefantului si era convins că elefantul e ceva ca o funie. Când s-au întâlnit toti patru, au apărut dilemele si schimburile de idei.Cei care au ascultat si părerile celorlalti au plecat mai bogati, cu o imagine a elefantului mai apropiată de realitate. Ceilalti au rămas convinsi că dreptatea e doar a lor.

    De aceea, îmi plac cel mai mult echipele multidisciplinare si cred că, inclusiv în sistemul penitenciar, fiecare are rolul său, deosebit de important, iar scopul este reintegrarea socială.

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu prea cred in reintegrarea infractorilor, dar mi-au dat lacrimile, chiar a reusit sa se integreze, ma bucur ca are doi copii, de obicei copii, te face sa te schimbi(in bine), sa lupti ptr fericirea lor.

    RăspundețiȘtergere
  21. Mihaela, eu nu identific detinutul cu infractorul, chiar dacă pornesc de la prezumtia că toti detinutii condamnati au comis infractiuni. Diferenta între ei o fac după atitudinea si comportamentul lor. Astfel, cred că există detinuti-infractori, adică acei detinuti care gândesc, simt si actionează în continuare infractional si detinuti care au comis o infractiune sau mai multe, dar care au renuntat la modul de viată infractional. Cred că este o greseală să-i introducem pe toti în aceeasi găleată. De fapt, nu e treaba noastră să punem etichete. Singuri se clasifică, iar rolul nostru este să facem ceea ce putem ca să-i ajutăm să redevină liberi cu adevărat.

    RăspundețiȘtergere