Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

marți, 25 ianuarie 2011

Din si în familie...

Relatiile existente între părinti si copii sunt întotdeauna importante, indiferent ce se întâmplă în viata unora sau altora... Un copil poate gresi, un părinte la fel... Esential este ceea ce rămâne...

Constienti fiind de importanta acestei relatii, am organizat întâlniri cu părintii minorilor si tinerilor, ca în majoritatea penitenciarelor, de altfel... Încercam să vorbim cu ei despre comunicare, despre depăsirea obstacolelor existente între părinti si copii. Părea, însă, atât de teoretic... Atunci...am încercat să prezentăm totul sub forma unei piese de teatru. L-am rugat pe un detinut să scrie piesa în mai multe acte, fiecare act reprezentând câte o situatie diferită în care poate ajunge un tânăr liberat din detentie. Astfel, în prima parte era prezentat cazul unui tânăr care se întorcea într-o familie cu tată alcoolic, în cea de-a doua cazul unei familii dezinteresate, apoi cel al unei mame hiperprotectoare, iar la final era descrisă relationarea dintr-o familie în care exista o bună comunicare între părinti si copii. Desigur, nu am surprins toate tipurile de familii, dar aveam o bază de discutie si un model.

Ei bine, detinutul nostru, un tip foarte talentat în ale scrisului, a pus pe hârtie în mod extraordinar primele trei acte, dar nu a reusit nicidecum să scrie ultimul act, acela în care era prezentată familia armonioasă... I-am explicat ceea ce-mi doream, a încercat din nou, dar iesea fals... A trebuit să scriu eu ultima parte a piesei, căci detinutul nu reusea să identifice în experienta sa, ori în a celorlalti, o familie în care să existe o bună comunicare între părinti si copii.

Mereu folosesc acest exemplu când vreau să scot în evidentă anumite cauze ale pătrunderii într-un mediu infractional sau chiar ale recidivei...

Familia... Când ceva se rupe între copii si părinti, când distorsiunile de comunicare, apărute inevitabil în procesul dezvoltării, al înaintării copilului spre adolescentă si maturitate, nu sunt gestionate eficient de părinti, se poate întâmpla ca tinerii să fie atrasi spre medii infractionale.

E drept, am întâlnit între cei care au copii în detentie si familii în care comunicarea si iubirea sunt vii si garantează buna primire a fiilor risipitori, dar trebuie să recunoastem cu totii că astfel de familii sunt exceptii.

Da, exceptii... Am cunoscut în urmă cu câtva timp o familie care suferea si trăia până la ultima fibră durerea detentiei copilului. Mai mult decât durerea, însă, m-a impresionat realismul si privirea critică asupra infractiunii pe care a comis-o fiul. Am reusit, după mult timp, să privesc drama detentiei prin ochii unei mame care-si iubeste atât de mult copilul, încât îl decojeste de orice falsă protectie pe care i-ar oferi-o justificarea infractională. Orice mamă suferă când fiul ei e în detentie, dar cele mai multe nu reusesc să-si păstreze atitudinea aceea reparatorie care-l separă pe fiul ei de răul infractional.

Mi-am amintit principiul crestin: "Iubeste-l pe păcătos și urăste păcatul din el!" Cât de simplu si, totusi, cât de departe de noi!

6 comentarii:

  1. Este un principiu fain acela de a te uita la fapta si nu la om, iar la nivel teoretic toti cred ca suntem de acord cu asta dar aunci cand vine vremea sa aplicam principiul este dificil. E greu sa diferentiezi omul de fapta sa...

    RăspundețiȘtergere
  2. De fapt, asta e ideea: să-l diferentiezi pe om de fapta lui cea rea si să-l ajuti să se distanteze de orice intentie de a o repeta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un parinte constient ca a sadit in inima copilului sau semintele dragostei, credintei si bunatatii, nu va renunta sa-si accepte copilul asa cum este, cu calitati si defecte, reusind sa constientizeze acea linie dureroasa care desparte binele de rau...Este doar o operatie pe suflet deschis, nu renuntare. Pentru ca nimic si nimeni nu poate schimba ceea ce a oferit Dumnezeu omului : copilul. Aceasta minune plina de mister, care infloreste sub ochii protectori ( altii nepasatori, din pacate ) ai parintelui.

    Am observat de-a lungul anilor cu cata mandrie, superioritate si implinire etaleaza parintii reusitele copiilor lor. Iar la capatul opus , cum se straduiesc sa acopere , sa ascunda « rusinea » pe care copilul le-a facut-o, inconstienti fiind ca, primul care sufera , este copilul. El, copilul, este acelasi, sange din sangele parintilor are posibilitatea de a profita la maxim de potentialul sadit in el, dar dreptul de a face alegeri, de a gresi . Important este sa invete din greselile comise si, in timp, sa se ridice, sa-si redobandeasca valoarea.

    Cand un copil face alegeri gresite, parintele ( constient de importanta rolului sau in cresterea copilului ) incearca sa caute vinovati. Si incepe cu el. Isi pune o multime de intrebari, : « Unde am gresit ? « Cu ce am gresit ? » …Apoi incet , aria « vinovatilor » se extinde. Nu intru in amanunte, dar stiu sigur ca asta se intampla. Pana in momentul in care copilul ( adult deja, detinut fiind ) isi indreapta spatele inconvoiat si spune : »Sunt singurul vinovat ! Am luat o decizie gresita. Mai sunt si alti tineri nemultumiti de ceea ce se intampla in societatea noastra, dar nu au luat alegerea pe care am preferat-o eu. «

    Un parinte constient de valoarea cuvintelor , isi va simti sufletul impacat, bucurandu-se ca , acolo, in adancul fiintei copilului lui, au ramas invataturile primite de la el.

    Un alt tip de parinte, excesiv de protector, ar imprastia vina asupra tuturor , mai putin ar recunoaste ca fiul ( fiica ) lor a gresit…ceea ce este omeneste…

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai este tipul parintelui orgolios, muncitor pana sus si inapoi, pentru a crea conditii materiale copilului…Si cand acesta isi « permite » sa greseasca, incep reprosurile : »Pentru tine am muncit o viata si tu ma faci de rusine !! »

    Am intalnit o mama care povestea plina de ura chiar, cum fiul ei a ajuns in inchisoare, in urma unui jaf…S-a intamplat cu multi ani in urma…Eram in tren, doar noi doua in compartiment. Am tacut un timp, dar simteam tensiunea plutind in aer. M-am uitat la ochii ei si am intalnit o privire taioasa, dura, aproape rautacioasa…Intalnindu-mi zambetul, mi-a soptit printre dinti :”Iti da mana sa razi. Esti tanara, esti libera…Stai sa ai copii, sa muncesti o viata pentru ei si sa te faca de rusine… !! » A urmat un potop de cuvinte, furioase, pline de durere mocnita totusi…Am ascultat-o, muta, incercand sa patrund in inima ei, sa-i preiau din suferinta. Pentru ca-i simteam suferinta. In timp ce povestea, framanta in maini o sacosa. La un moment dat a izbucnit mai puternic :”I-am dus mancare si n-a luat-o!! Si asta pentru ca gura asta proasta a mea nu a stiut sa taca !! Si acolo i-am facut morala ! N-a mai vrut sa ia mancarea. S-a ridicat si a plecat ! »
    Dupa ultimele cuvinte, femeia a izbucnit in plans…Mi-am dat seama ca ea, mama aceea indurerata, nu isi cunostea deloc copilul…In clipa aceea nu am fost capabila decat sa o imbratisez si sa o las sa planga…Simteam mirosul sarat al lacrimilor amestecandu-se cu mirosul de fan proaspat cosit…Era o femeie simpla, harnica, de la tara…dar care nu a fost invatata de nimeni sa comunice cu copilul, sa-l iubeasca neconditionat si mai ales sa-l ierte…Probabil lipsa de comunicare era o …mostenire de familie .

    Eram intr-adevar prea tanara pentru a-i da sfaturi, aveam doar 23 de ani. Nici macar nu eram casatorita . Dar am invatat ceva : cand voi avea copii, sa traiesc pentru ei, nu doar sa muncesc pentru ei. Am invatat ca iertarea este complementara iubirii…Am invatat ca un copil este un dar de la Dumnezeu si, indiferent ce s-ar intampla in viata lui, noi ca parinti avem datoria de a-i arata drumul, nu de a i-l impune..

    In sfarsit, am convingerea ca orice parinte sufera pentru copilul sau, indiferent daca arata asta sau nu…Poate mai sunt si exceptii…
    Oricum, a fi parinte este o onoare. Si aceasta onoare nu trebuie sa-si reduca valoarea daca un copil alege gresit un drum in viata…Important este sa fim acolo, sa intindem mana, sa-l ajutam.
    Duhul Domnului este un pod de dragoste care poate face minuni !

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos scris, Dana!

    Mi-am adus aminte vorbele unui preot. Ne spunea că e bine să vină copiii la biserică încă de mici. Mai târziu, ne zicea părintele, vor gresi, poate se vor îndepărta de voi si de Dumnezeu, dar vor avea mereu unde să se întoarcă. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. O samanta sadita de parinti care aduce in final rod...ce bucurie poate fii mai mare?

    RăspundețiȘtergere