Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

joi, 13 ianuarie 2011

Primul articol...

De mult timp vreau sa scriu...dar nu stiam ce ar fi mai potrivit pentru un prim articol (pentru care recunosc, am emotii). Sa fie oare despre primele impresii in penitenciar? Sa fie oare despre mediul penitenciar in general? Si iata ca am realizat ca subiectul era chiar la indemna... o sa scriu despre feed-back, despre pasul spre libertate pe care il face un detinut doar participand la o activitate...

Coordonez programul de pregatire pentru liberare, il fac cu incredere si cu daruire. Asta chiar daca in unele cazuri imi dau seama ca imi doresc mai mult ca ei sa ramana in libertate. Discutiile din cadrul programului sunt simple si la indemana tuturor. Le spun mereu ca "aici, nu vom vorbi despre lucruri nemaintalnite de voi, ci va indemn, va provoc sa va ganditi si altfel la viata voastra". O mare capcana in care cade majoritatea este aceea ca se centreaza foarte mult pe problemele, nemultumirile si frustrarile pe care le au IN penitenciar. Si astfel uita ca de fapt adevarata lor viata este sau poate fi in libertate. Dar, de aceea suntem noi acolo, sa le reamintim unde este viata lor si sa ii ajutam sa se reorienteze.

De curand, la o sedinta din cadrul programului, doi dintre participanti (lideri informali in penitenciar si interlopi in libertate) au avut o discutie in contradictoriu despre societate si reintegrare. Nu am intervenit, pentru ca era o discutie constructiva, fiecare avand argumente solide in ceea ce sustinea. Nu au ajuns neaparat la un acord pana la finalul activitatii, insa cel care avea reticente cu privire la reintegrare, parca nu mai reusea sa faca fata...

Urmatoarele activitati si-au urmat obiectivele, surpriza venind in penultima sedinta, cand am facut evaluarea finala. Am fost multumita sa vad ca cel care sustinea ca reintegrarea nu exista, ca societatea iti pune piedici, ca nimeni nu te sustine, a scris in evaluare: "tot ceea ce s-a discutat in acest grup m-a determinat sa ma gandesc mai bine si sa nu mai fac misto de viata mea".
Plecand de la acest caz, am inteles ca reintegrarea nu tine neaparat de teorii si metode, ci si de modul de abordare. Iar ceea ce a reusit acest OM sa spuna pe finalul activitatii mi-a dat mai multa incredere si mai multa speranta ca lucrurile pot fi indreptate cu putin ajutor si multa vointa.

Sper ca el sa reuseasca...

2 comentarii:

  1. Te felicit pentru articol! Emotiile au trecut. Uite, asta nu ne-ai povestit-o!
    E adevarat ce detinutii dau impresia ca nu-si iau viata in serios. Se raporteaza la ea ca si cum ar fi a altora. Depinde de noi, in mare masura, sa-i constientizam.
    Ai scris tocmai dupa o zi foarte incarcata!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu dacă au trecut emotiile, dar au fost constructive. :) Felicitări, Cristina! La mai multe articole! :)

    RăspundețiȘtergere