Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Ce e teoria, dar ce e practica ....


OK...Eram anul trecut inca in Brasov, mergeam pe Lunga, inspre facultate si vad de la distanta un om, figura lui mi se parea foarte cunoscuta, insa nu stiam de unde sa-l iau...in acelasi timp ma cuprinde o stare de frica, incep sa tremur si nu ma gandesc decat cum sa trec mai repede de acea persoana. Imi dau seama de unde il cunosteam, si totusi incerc sa merg cat departe de el, uitandu-ma in spate, asigurandu-ma ca nu ma urmareste sau ceva...O reactie destul de stupida, daca stau sa ma gandesc acum...In fine...omul era din penitenciar, l-am cunoscut la una din participarile mele ca voluntar la sedintele de consiliere...Da, problema pe care eu vreau sa o evidentiez, este aceea ca totusi dupa atata teorie despre reintegrarea sociala, despre empatie etc. in practica nu te poti purta ca atare...fara sa vrei...bine, generalizez desi nu ar trebui...Nu pot sa-mi explic reactia mea din ziua aceea, tocmai pentru ca in celelalte experiente ale mele cu detinutii, persoanele private de libertate, nu am avut aceasta reactie....Ma refer la acele momente cand am vorbit cu ei, cand le-am luat interviuri, cand i-am ajutat sa completeze formulare sau cand am stat in sala de teatru langa ei....Deci, ma gandesc ca daca eu, o persoana care stie macar minimum de teorie si modalitati de a se purta cu aceste persoane, nu am reusit sa ma controlez atunci cand am intalnit un detinut pe strada, nu stiu cum societatea, oamenii de rand, fara vreo specializare in sociologie sau asistenta sociala, cum ar putea acestia sa faciliteze reintegrarea detinutilor, doar pentru ca li se spune sa o faca...Probabil ca din acest articol a reiesit ca sunt contra reintegrarii acestor persoane, in nici un caz...vreau doar sa inteleg cum putem sa-i impacam pe toti...

10 comentarii:

  1. Poate nu ar trebui sa avem studii de specialitate, poate doar ar trebui sa-i privim ca pe niste oameni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceea ce a povestit Dana mi-a adus aminte că într-o seară mergeam pe o stradă necirculată, destul de îngustă si era semiîntuneric. Din fată venea o gască de tineri cam chercheliti. Unul s-a apropiat de mine si m-a întrebat dacă îmi mai aduc aminte că m-a rugat odată să-l ajut cu ceva. Habar n-am cu ce... L-am întrebat în glumă: "Si te-am ajutat?" Mi-a răspuns că da. Am râs si i-am răspuns: "Atunci e bine." :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mai am o povestioară... Era o detinută condamnată pentru nu stiu ce infractiune, dar care se ocupase si de prostitutie... M-a rugat să o primesc la consiliere, fără să stie că a doua zi va fi pusă în libertate. Eu locuiam pe lângă penitenciar si, într-o zi, mergând acasă, o văd, împreună cu alte "colege" de-ale ei. Era lume multă în jur, erau vecini de-ai mei si ea a început să strige după mine, asa...îmbrăcată cum se îmbracă prostituatele, "domnu' psiholog, nu ati mai venit pe la mine!" :))))))))))) Toată lumea s-a întors si s-a uitat la mine...sau asa mi s-a părut. :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Într-o seară...mă pregăteam să mă întorc de la o asociatie cu care colaboram. Sediul acesteia era printre niste blocuri...destul de dubioase. Unul dintre beneficiari, fost detinut, s-a oferit să mă conducă prin cartier, spunându-mi că el a copilărit acolo si că nu se va lua nimeni de mine pe acolo, dacă este el cu mine. I-am spus că mă descurc si să meargă linistit unde vrea. Eram deja obisnuit si eu cu cartierul. Partea haioasă a fost că a doua zi l-am văzut iar pe băiatu' ăla si avea ochii vineti. Nu am putut să nu râd, când l-am văzut. Dacă mergeam cu el, eram amândoi "fardati".

    RăspundețiȘtergere
  5. Faptul că te-ai temut de o persoană care a fost în penitenciar e cât se poate de normal. Dacă ai terminat o facultate bună, dacă ai făcut practica în domeniu... Toate acestea nu înseamnă că esti imună la teamă si că nu e bine să te protejezi. E chiar mai sănătos asa, dacă nu exagerezi si stiu că nu. :)

    Pe de altă parte, mereu am încercat să-i învăt pe detinuti să înteleagă si să-si asume reactiile de neîncredere, de teamă sau chiar de respingere din partea celorlalti.

    RăspundețiȘtergere
  6. si eu am o oarecare tresarire atunci cand vad fosti detinuti pe strada, iar de cele mai multe ori mi-e teama sa nu provoc eu vre-o reactie pentru ca ma uit pra insistent sa vad cum sunt imbracati sau cu cine sunt alaturi.... sunt tare curioasa de cum decurg vieile lor....

    RăspundețiȘtergere
  7. Ciudat... eu patesc exact invers...nu imi e teama de un fost detinut intalnit pe strada, din dimpotriva, ma bucur sa il vad in libertate. si ii tot studiez expresia fetei...mult diferta fata de cea din penitenciar. In schimb, imi e teama de cei pe care nu ii cunosc... Lucru, de altfel, normal!

    RăspundețiȘtergere
  8. Poate ca pe de o parte nu e bine sa-i recunoastem, pentru ca stim la ce sa ne asteptam de la ei, poate pe de alta parte e bine...desi, nu cred, deoarece cum spune cineva mai sus, fara sa vrei poate ai vreo reactie mai ciudata, nu te poti stapani, te uiti foarte insistent, cine mai stie ce... Si sunt de acord cu domnul/doamna anonim :D:P ca si mie imi e teama de multe ori de cei necunoscuti...

    RăspundețiȘtergere
  9. Că e bine, că nu e bine, nu mai avem cum să nu-i recunoastem. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Revenind la activitatea profesională, mereu vom pendula între prudentă si nevoia de a investi o doză de încredere. Cuvântul cheie este: echilibru. :)

    RăspundețiȘtergere