Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

vineri, 28 ianuarie 2011

Căutând proxima dezvoltare

În articolul "De la teorie la practică" am făcut referire la stadiile evolutiei psihomorale, după Kohlberg, si am evidentiat faptul că, în medie, multirecidivistii sunt la nivelul intermediar II-III, adică sunt motivati să aibă un comportament moral de primirea unor recompense materiale imediate, ori a unor recompense morale, acest nivel fiind caracteristic copiilor cu vârste prescolare sau scolare mici.

Cum de au rămas ei la aceste niveluri psihomorale? Nu mă voi referi aici la dezvoltarea cognitivă, desi aceasta este extrem de importantă, iar asimilarea valorilor si normelor este inclusă în procesul de socializare. As vrea să scot în evidentă un alt aspect al evolutiei psihomorale. Se stie, conform teoriei proximei dezvoltări (Vîgotski), că trecerea se face doar de la un stadiu la altul, fără a fi posibil saltul peste stadii. De asemenea, în procesul evolutiei morale, omul are nevoie de o motivatie. Astfel, ca să treacă de la stadiul I, al evitării pedepsei fizice, la stadiul II, al orientării spre obtinerea unei recompense materiale, orice copil se simte motivat. Poate că un copil primeste ca recompensă o coajă de pâine, altul o bombonică ori o bicicletă sau o jucărie scumpă. Fiecare va aprecia, într-un fel sau altul, recompensa si este motivat să evolueze moral. Problema apare atunci când ar trebui să se păsească spre stadiul III, al copilului bun, care întretine relatii armonioase cu ceilalti pentru a obtine recompensa morală. În acest stadiu, copilul este motivat de dorinta de a nu pierde bunăvointa mamei, atasamentul ei, de nevoia de a-i aduce mamei bucurie si a primi dovezi de iubire. Ei bine, multi actuali recidivisti au fost lipsiti de aceste dovezi de iubire. Dacă ceilalti copii sunt motivati să le facă mamelor pe plac, pentru a nu pierde dovezile de iubire din partea acestora, în cazul celor mai multi dintre cei care acum sunt recidivisti nu se întâmpla asa, căci lor mamele nu le puteau lua ceea ce nu le-au dat. Astfel se explică blocarea evolutiei psihomorale a unora dintre ei la nivelul II. Cei care au primit, totusi, atasamentul de care aveau nevoie au reusit să treacă la nivelul III. Trecerea la următorul nivel (IV) înseamnă orientare spre autoritate. Pentru aceasta, e nevoie ca în familie să existe furnizorul de autoritate. De obicei, acesta este tatăl, dar poate fi si mama, bunicul, fratele mai mare etc. Dacă el lipseste, copilul rămâne la nivelul trei si nu va fi motivat să respecte reguli.

Se stie că în multe dintre familiile recidivistilor au lipsit, fie atasamentul, fie autoritatea, fie amândouă. Pe lângă asta, dacă luăm în calcul carentele educationale din astfel de familii, avem etiogeneza unui handicap moral. Reintegrarea, de fapt, este, în acest caz, integrare, si presupune ca persoana multirecidivistă să facă un pas, adică să treacă cel putin la nivelul trei, cel în care îi este rusine de măcar o persoană să mai comită fapte imorale si ilegale. La acest nivel, păstrarea în libertate este posibilă, dar mai există probabilitatea recidivei, comportamentul moral depinzând de existenta unei persoane de referintă si de relatia cu aceasta. Dacă cel care a recidivat de mai multe ori vine în detentie cu nivelul trei, trecerea spre nivelul patru este următorul pas. Această trecere este impulsionată prin grija respectării normelor în toate situatiile, chiar si atunci când par ne neînteles. Sistemul de pedeapsă-recompensă, corect si predictibil, explicat si aplicat în conformitate cu legile promovează, alături de participarea la programele educationale si de asistentă psihosocială adaptate, trecerea spre nivelul patru.

De multe ori apar nedumeriri când psihologul optează pentru aplicarea unei măsuri stricte. În cazul cuiva care trebuie să facă trecerea spre nivelul patru, astfel de măsuri sunt utile, iar unul dintre rolurile psihologului este să-l ajute pe detinut să digere măsura si să o înteleagă în sensul integrării sale sociale.

În penitenciar sunt, însă, oameni aflati la toate nivelurile de evolutie psihomorală, de la 1 la 6. Pentru ca abordarea lor să ajute la reintegrarea socială e important să cunoastem nivelul moral al fiecăruia si să-i stimulăm evolutia. Ceea ce este util pentru cei aflati la nivelul 2 (instrumental-naiv si hedonist) poate fi dăunător pentru cei care sunt la nivelul 6 (al evitării autoblamării) si invers.

Dincolo de încadrarea în categorii, trecând peste teorii, dar tinând cont de ele, fiecare persoană aflată în detentie este un om, cu trecut, prezent si viitor. Încercând în prezent să întelegem si să limpezim tulburările si dificultătile venite din trecut, suntem alături de cei care-si pregătesc un viitor liber si responsabil. De fapt, cel mai important lucru atunci când lucrezi cu oamenii este să fii cu adevărat preocupat de ei. Dacă vor simti asta, vor fi stimulati spre evolutie.

În facultate, o profesoară, psiholog foarte bun, ne-a spus că e extrem de important ca omul să stie că timpul pe care-l aloci convorbirii cu el este doar al lui. Să fii, cu alte cuvinte, acolo, nimic altceva nelăsând să-ti distragă atentia. "Dacă ai doar cinci minute", spunea doamna profesoară, "i le dedici". Vor fi putine, dar de calitate. De asemenea, ora de consiliere, în conditii de atentie autentică, de empatie si de preocupare pentru om si pentru problemele lui, este, deseori, mai importantă decât ne imaginăm.

Stiu... Toate acestea vă erau cunoscute, dar...am simtit nevoia să le scriu... :)

Un comentariu:

  1. Vorba este: reusim noi sa-l motivam pe detinut in asa fel incat sa depaseasca un anumit stadiu al dezvoltarii? Noi, care, de multe ori suntem demotivati!

    RăspundețiȘtergere