Vis recucerit

Penitenciarul este un loc în care cel care a produs suferinţă se poate regăsi şi are şansa unei reevaluări a valorilor şi a atitudinilor proprii, astfel încât viaţa să recapete sensul cel dintâi. Deseori suntem tentaţi să îi judecăm suplimentar pe cei închişi, dar vă propun un exerciţiu: să încercăm să ni-i imaginăm cum erau ei când erau copii, nevinovaţi, aşa cum mamele lor i-au adus pe lume. Multe încercări trec peste noi toţi... Unele ne doboară, altele ne slăbesc, dar avem mereu şansa de a ne ridica şi de a regăsi omul cel de la început.

Constantin este un astfel de om. Ştie care îi sunt defectele, îşi cunoaşte calităţile şi e pregătit să îşi înfrunte viaţa. Încă de la începutul detenţiei atitudinea lui a fost de asumare, iar dorinţa era ca timpul, care oricum trece pe lângă fiecare, să nu se ducă în zadar. Încet, încet, s-a pus pe reconstrucţie. Dacă ar fi fost în libertate poate că nu ar fi simţit această nevoie sau nu ar fi avut timp pentru ea, dar dincolo de gratii timpul se scurge altfel. Parcă ar fi o realitate paralelă, cu alte coordonate.

Începutul detenţiei este, pentru fiecare om care trece pragul unei camere de deţinere, unul de zbucium, dar şi de reflecţie. Din fericire, deţinutul are alături specialişti care analizează împreună cu cel aflat în căutare unde nu a funcţionat ceva bine, care îi sunt nevoile de asistenţă şi ce i-ar fi de ajutor să schimbe. Atunci se face evaluarea şi se fac recomandări de intervenţie. Nevoile lui esenţiale au fost de a-şi identifica impulsurile care l-au adus în acea situaţie şi de a le canaliza prosocial, de a înţelege de ce anume i-ar fi bine să se ferească, unde şi cum să reechilibreze. Astfel, a urmat programe în funcţie de ceea ce avea de recuperat, a făcut şi un curs de calificare şi iată-l pe drumul spre libertate.

Porţile exterioare nu se deschid încă pentru el, căci mai are încă de ispăşit, dar cele interioare sunt în mare parte deschise, iar libertatea are toate şansele să devină pentru el, dincolo de nevoie, o valoare esenţială, aşa cum sunt viaţa, frumosul, adevărul, respectul faţă de ceilalţi şi faţă de sine.

Da, Constantin a avut nişte visuri şi pe unele le-a frânt, dar mai trainice sunt acum rădăcinile lui, mai puternică este dorinţa de a se împlini în familia sa şi de a aduce bucurie. A trebuit să treacă prin asta pentru a ajunge aici. Fericiţi cei care nu avem nevoie de această lecţie pe pielea noastră.