Baciul, graţierea şi demnitatea românească

O întreagă isterie naţională a cuprins spaţiul media odată cu arestarea uşuraticilor "grei" ai fotbalului românesc. "Apărătorii" valorilor eterne româneşti urlă din toţi rărunchii (oare pe câţi bani?) că e un sacrilegiu să îl închizi pe Gică Popescu. Un om care a avut Europa la picioare şi care a apărat sărăcia românească, lăcrimând când i se cânta imnul şi luptându-se pentru victoria pe care noi toţi o simţeam ca fiind a noastră, a tuturor, a ajuns dincolo de gratii.

E dureros că se întâmpla asta, că un astfel de om iese pătat din mocirla afacerilor dâmboviţene. Îl plângem că este în puşcărie, dar mai mult l-aş plânge că a intrat în sarabanda necurată a becalilor şi a borcilor. Faptul că este un simbol al românismului nu este un motiv de graţiere. Dimpotrivă, e o circumstanţă morală agravantă, pentru că avea de apărat nu doar onoarea lui, ci şi a României, cu care atât de des s-a identificat.

Dacă el este cu adevărat Baciul fotbalului românesc, dacă este omul vertical cu care ne-am obişnuit, îşi va asuma până la capăt şi consecinţele, iar ipocritele valuri politicianiste se vor stinge în faţa demnităţii lui.

În loc să promoveze petiţii patriotarde şi graţieri de paradă, ar fi mai simplu pentru cei care influenţează viaţa publică să creeze un cadru instituţional care să le dea o şansă de reintegrare socială celor care deja şi-au asumat responsabilitatea, şi-au executat pedeapsa, au beneficiat în perioada detenţiei de educaţia pe care nu au primit-o în libertate şi care chiar vor să se reintegreze, dar nu au nici măcar un asistent social după liberare, spre deosebire de cei însoţiţi de armate de avocaţi încă din primele zile de cercetare.

Iar "promotorilor valorilor naţionale" le-aş arăta o grămadă de profesori, de oameni de cultură şi de cercetători rupţi în fund. Unde sunt argumentele lor în faţa situaţiei jenante a acestor oameni?