Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

duminică, 22 aprilie 2012

Reflectii asupra vietii si mortii copiilor (încă) nenăscuti

Am văzut că se tot discută critic despre faptul că se încearcă reglementarea consilierii femeilor care vor să facă avorturi. O serie de apărători ai dreptului femeilor de a decide asupra vietii sau mortii fătului sunt în delir. Ei vor ca femeile acelea să nu aibă timp să reflecteze asupra acestui gest. Se stie că, într-o astfel de situatie, o fată este destul de confuză si are o serie de idei si de trăiri contradictorii. De ce nu ar discuta cu o persoană pregătită pentru asta? Le este teamă că nu va mai fi comisă crima?

Îmi amintesc că acum 14 ani am fost foarte impresionat de cazul unei tinere care a ales ca, după vreo 8 zile de la nastere, să-si lase copilul să moară. A primit o pedeapsă de 20 de ani pentru asta, exact atât cât îi era si vârsta. Probabil că multi sustinători ai avorturilor ar spune că nu s-ar fi ajuns la asta dacă fata ar fi făcut avort, cu alte cuvinte, dacă viata copilului ar fi fost suprimată mai devreme. Eu as spune, din contră, că, dacă nu era toată această propagandă criminală la ucidere, poate că fetei i s-ar fi părut foarte grav ceea ce făcea. Asa, e posibil ca ea să fi perceput totul ca pe un avort întârziat. Diferenta constă în pedeapsa pe care justitia o dă. Nimic mai mult. 


P.S.1: Vă invit pe toti să urmăriti filmul. E tulburător. Stiu că adversarii consilierii nu ar vrea să-l vedeti, dar încercati! 

P.S.2: Nu mi-ar plăcea să fiu consilierul oficial al unei femei care e pe cale să facă un avort. Stiu că ar trebui să accept si varianta uciderii copilului, dacă asta ar decide ea, ceea ce ar fi contra credintelor mele umane si profesionale. 

Un comentariu:

  1. Nici eu nu as putea consilia o persoana care e pe punctul de a face avort, cred ca as fi subiectiva. Partea trista este ca aceasta actiune este incurajata de cei din jurul nostru, intarindu-se un comportament negativ de neasumare a responsabilitatii...Cu alte cuvinte, poti face sex oricand, cu oricine si oricum deoarece daca ramai insarcinata poti face avort...Incet incet, avortul devine un mijloc de contraceptie nu o modalitate de a intrerupe o sarcina! :(
    Eva

    RăspundețiȘtergere