Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

luni, 7 februarie 2011

Mister

Azi pur si simplu mi-am dat seama ca nu inteleg persoanele private de libertate minore. Nu inteleg cum un copil poate sa comita faptele pe care le comite.

Recent am intalnit 2 minori care au comis tentativa de omor. Poate ca pana acum, vazandu-i pe ceilalti am inteles de ce au comis mai multe talharii decat aveau ani de scoala. Asta invatasera in familie, iar eu consider ca in cazul minorilor care ajung in penitenciar vina apartine familiei, fie ca e vorba de nepasare, de batai crunte sau pur si simplu de un mod de viata pe care il impartasesc si copiilor.

De ceva timp insa incerc sa ii inteleg pe acesti 2 copii care au comis tentativa de omor. Parca ar fi 2 persoane intr-una singura. Pe de o parte sunt niste copii care sunt pierduti, nu stiu ce e cu ei in penitenciar si tot ce vor e sa plece acasa. Unul dintre ei nu stie decat sa isi scrie prenumele, numele nu, stie doar ca are 16 ani si jumatate dar nu si cand anume e ziua lui. Cu toate astea e suparat ca doamna invatatoare de la centrul de reeducare nu isi da silinta sa il invete sa scrie. Pare pur si simplu un copil amarat. Si atunci cum a putut sa incerce sa omoare un alt om? Nu pot sa inteleg ce a fost in mintea lui. Conform spuselor lui doar alcoolul l-a impins sa faca asta. Nu concep sa lasi un copil sa bea in asa fel ......

Si parca mai mult ma uimeste un alt copil. Are doar 14 ani si 1.50 cm, cel mult. Are cea mai inocenta si trista privire pe care am vazut-o vreodata la un copil. Ai impresia ca abia s-a oprit din plans, si e foarte sensibil, poate si de asta a comis fapta. Ii place sa stea singur fiindca poate sa stea in liniste si....vrea sa vina la scoala. Vrea sa asculte povesti si deseneaza.... Rade cand il intrebi ce a mai facut si pana acum cateva zile nu prea vorbea, decat daca il intrebai. Azi, pentru prima oara l-am vazut la geam. Poate fiindca s-a incalzit afara. E suparat insa pe faptul ca fostul lui coleg de camera i-a luat lucrurile. Mi-a spus ca a incercat sa omoare victima fiindca inainte de asta il batuse. Poate....Inca nu am vazut nimic rau la el si totusi e aici, ca si tatal lui.......

9 comentarii:

  1. Mister... Da, chiar e o sumă de necunoscute cum de omul îsi alege nelibertatea. E fain când recunoastem că omul din fata nostră este un mister pe care ne străduim să-l deslusim. De multe ori credem că stim si încadrăm oamenii în categorii, dar, dincolo de orice, rămâne ceva care scapă cunoasterii si întelegerii noastre.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare...scriu pentru prima data pe acest blog...scriu pentru ca ii cunosc pe cei doi minori despre care vorbeste Claudiu....cred ca ii cunosc foarte bine...in fiecare zi ma intalnesc cu ei ...si in fiecare zi stau de vorba cu ei...va povestesc o intamplare petrecuta in una din zilele saptamanii trecute....fiind pe sectia de detinere...tatal minorului de 14 ani..detinut si el...a vrut sa vorbeasca cu mine...l-am ascultat...mi-a spus ca baiatul lui este in penitenciar si ca ar dori sa vorbeasca cu el ...solicitandu-mi sa-l las sa mearga pana la camera copilului pentru a-l sprijini avand in vedere situatia in care se afla...am acceptat pentru ca am crezut in acest om...chiar am crezut ca i-si putea ajuta copilul sa treaca mai usor peste greutatile privarii de libertate...astfel l-am condus pe tatal la baiatul sau la camera...am ramas fara reactie in momentul in care tatal in loc sa-si intrebe copilul ce face sau cum se simte, acesta i-a cerut cateva tigari si daca are sa-i dea si ceva de mancare...nu a vorbit cu el nimic mai mult...si pretinde ca ii este ruda...cum se poate asa ceva? cum percepe oare acest copil ca are parinte?...oare ce inseamna pentru el cuvantul"tata"?...acest copil in viitor i-si ca copia tatal?...in sensul de a petrece cat mai mult timp in penitenciar? ..asta pentru ca asa a vazut la tatal sau? cred ca a ajuns in situatia aceasta datorita parintilor...clar ca nu i-au dat o educatie si nu i-au oferit dragoste si nici conditii pentru o copilarie fara griji...este regretabil ca in anul 2011..cand Romania este membra a UE...ca un copil sa faca baie pentru prima data cu apa calda in penitenciar, sa coloreze planse de desene animate...sa priveasca pentru prima data la televizor...sunt mult mai multe, nu le mai enumar. Ce putem face pentru acesti copii pentru ca ei sa inteleaga ca privarea de libertate este un lucru rau?..daca ...poate...tot ce li s-a intamplat lor mai frumos in viata este legat de penitenciar. Cum poate societatea sa-i ademeneasca si sa le arate ca libertatea este cel mai de pret lucru?

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună seara, Adrian. Mă bucur că ai intervenit pe blog. Nu eu am scris articolul, dar retin punctul tău de vedere ca fiind pertinent. Se întâmplă deseori ca minorii să provină din familii dezorganizate, din familii cu probleme sociale grave, cu probleme de natură penală, putin interesate de copii. Sunt si exceptii, e adevărat. Toate acestea, însă, vin să mai dizolve din mister, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  4. scuze...am observat tarziu cine a scris articolul

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca problematica minorilor este una dintre cele mai grave. Nu am lucrat cu foarte multi minori dar pana acum nu am vazut niciunul sa plece mai matur din penitenciar, sau macar speriat de un astfel de mediu. Intr-adevar unii invata sa scrie, altii invata notiunile elementare de igiena dar pe de alta parte preiau comportamente si atitudini tipice detentiei. Si atunci ne intrebam, ce ar trebui facut pentru acesti copii? Oare trebuie modificata legea? oare trebuie lucrat cat mai mult cu ei? Care este solutia pentru o reusita in cazul minorilor?

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă povesteam într-unul din articolele trecute despre un fost minor care, stiind că va avea posibilitatea să fie judecat în libertate, după ce a stat două luni în arest preventiv, mi-a spus că, pentru a vedea că gustul lichidului dintr-un pahar e rău, nu e necesar să bea tot paharul. Ajunge o gură... Vă mai spuneam despre el că, fiind un copil nonconformist si deaosebit de talentat, până în penitenciar nu a fost valorizat deloc. Aici a realizat niste desene extraordinare si a avut ocazia să le expună, a participat la realizarea a două piese de teatru, a citit tot ce a prins si a participat la toate programele posibile. Era ca un burete...

    M-am mai întâlnit cu el prin oras si îl stiam student la design. Zilele trecute l-am văzut din nou. E un tânăr înalt, cu barbă călugărească sau de pictor, îngrijită... Nonconformismul său a pornit într-o directie bună. Mi-am dat seama si văzându-i prietenii. Au trecut multi ani de atunci si mă bucur pentru el.

    RăspundețiȘtergere
  7. De-a lungul timpului am văzut multi minori care au învătat să rămână liberi. Unii, sportivi fiind, si-au continuat cariera sportivă după liberare, altii si-au continuat scoala, cei mai multi dintre cei care au rămas liberi s-au angajat. E plăcut să-i vezi în libertate, să dai mâna cu ei si să simti că le e aspră, de muncitori. E drept, unii s-au întors, dar continuăm de unde sunt acum.

    Ce e de făcut? Bineînteles că participarea la programele educationale si de asistentă psihosocială, la scoală, la alfabetizare, dacă e cazul, contează foarte mult, dar...dincolo de aceasta, e importantă construirea unor relatii interumane sănătoase cu adultii care se ocupă de el în detentie. Stiti că, rugându-i să-mi povestească despre o persoană bună si cinstită din viata lor, unii nu stiau să-mi spună. Nu stim niciodată când putem deveni puntea lor spre libertate. Fiecare cuvânt, fiecare gest contează.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe vremea cand lucram la fundatie si aveam programe cu minori, am cunoscut la Ploiesti un pusti de 14 ani care astepta condamnarea pentru omor. Povestea era clasica,impreuna cu un prieten a intrat in casa cuiva in timpul noptii ca sa fure si, pentru ca au fost surprinsi, s-au batut cu proprietarul si l-a omorat cu o ranga. El era cel care lovise, de fapt, ca sa isi apere prietenul. Acest prieten era judecat in libertate.
    In timpul unui moment liber l-am surprins privind pe geam si fredonand o melodie. Avea o voce extraordinara, era de etnie rroma si avea muzica in sange. M-a impresionat felul in care privea spre viata de afara. L-am intrebat daca ii pare rau pentru victima. Mi-a raspuns ca ii pare rau pentru el, ca isi ingroapa viata in puscarie. Si atunci m-am intrebat: cum se impaca acel talent muzical si valorile prieteniei (ca doar de-aia l-a omorat pe proprietar, zice el) cu atata indiferenta si egoismul lui si, in final, cu o crima?

    RăspundețiȘtergere
  9. Probabil este la nivelul doi de evolutie psihomorală (hedonist, instrumental-naiv). O fi si impulsiv, o fi si avut modele agresive, iar talentul...îl are. Cât despre prietenia în numele căreia spune că a actionat... O fi, n-o fi? Zic si eu, că nu-l cunosc. :)) Adevărul e că ne mirăm mereu si ne impresionează minorii care ajung să comită infractiuni.

    RăspundețiȘtergere