Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

marți, 22 februarie 2011

Profesionalism teoretic vs. profesionalism practic

La puţin timp după terminarea facultăţii am avut şansa să găsesc un loc de muncă în domeniul asistenţei sociale, într-o organizaţie care lucrează cu tineri proveniţi din centrele de plasament. Nu avusesem tangenţe prea mari cu această categorie de beneficiari, cărţile fiind o resursă importantă prin care am încercat să-i cunosc.

Ştiam că voi lucra şi pe partea de consiliere şi eram nerăbdătoare să pun în aplicare ce învăţasem în facultate. Ceea ce am fost încurajaţi pe băncile facultăţii a fost să păstrăm o distanţă profesională între noi şi beneficiarii noştri. O distanţă care să nu le permită să aibă acces la viaţa noastră... Lucrul practic, însă, m–a făcut să văd lucrurile un pic diferit. În continuare sunt de acord că trebuie să fim atenţi cu cât de mult dăm şi ne implicăm în relaţia cu beneficiarii, însă experienţa de până acum mi-a confirmat că „specialistul” trebuie să dea voie persoanei cu care lucrează să vadă dincolo de imaginea de specialist, să vadă omul din spatele specialistului, o persoană care, la rândul ei, are defecte, greşeşte sau se confruntă cu probleme. Asta aduce cu sine multă deschidere şi încredere care permit o intervenţie profundă şi cu efect.

8 comentarii:

  1. Profesionalism teoretic versus profesionalism practic?
    Teoretic - ma supun regulilor confidentialitatii; practic – informatiile culese sau dobandite din partea colegilor medici sau psihologi ma ajuta cu mult in interventia mea (insa, scriptic, nu am voie sa amintesc ca sufera de vreo boala psihica (sau nu numai) ce ar fi cauza determinanta a multor episoade din istoricul social pentru ca, teoretic, eu nu am de unde sa am aceasta informatie).
    Teoretic – referatul de evaluare al colegilor din probatiune este un document confidential care se poate accesa in conditii care mai degraba ma fac sa renunt la eforturi si hartii suplimentare; practic – abordarea minorului nou venit, insotit de o copie a acestui referat (neoficial), este net superioara.
    Teoretic – sunt o serie de trepte de competente profesionale de atins in vederea incadrarii intr-o „ierarhie” profesionala, bla, bla, bla. Pentru aceasta, se impune o cotizatie, ceva telefoane, drumuri, interviuri si altele. Practic – nu imi bat capul: treapta respectiva, in sine, nu ma ajuta cu nimic, decat ca va trebui sa imi schimb stampila (alti bani). (Vorbesc ca asistent social, care nu a ajuns pe aceeasi lungime de unda cu colegii din CNASR de vreo 2 ani de cand am avut intentii serioase in acest sens. Stiu ca in cazul colegilor psihologi lucrurile stau altfel).
    Teoretic - ca asistent social, nu am drept de escorta, insotire, supraveghere ppl. Practic - daca vreau sa imi fac programul, trebuie sa le fac pe toate acestea, singura.
    Teoretic - .......................mai las loc liber si pentru alti colegi, mi-e teama ca nu as termina lista pana maine dimineata.
    B.S.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu eva, sau cel putin asa vad eu de afara...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai vazut "Tacerea mieilor"??
    Dar eu sunt de acord cu tine ca este imposibil sa separi viata personala de cea profesionala atunci cand lucrezi cu oameni cu astfel de traume. Am lucrat ca voluntar si apoi asistent social in Tabara de la Valea Plopului, unde parintele Tanase Nicolae are 200 de persoane asistate: copii abandonati, neavortati, mame cu copii mici si mari si fete care au fost la camine -scoli speciale. Dar ele au fost printre putinele persoane care nu s-au inselat atunci cand mi-au spus adevarul in fata-dureros, asta este! Si care mi-au fost aproape de 15-16 ani incoace. In simplitatea lor... Ele fac ceea ce noi poamenii "educati" am uitat sa facem: sa ne purtam firesc, sa fim noi insine, sa fim sinceri in comportamentul cu cei din jur.Am invatat multe de la ele. TOCMAI PENTRU CA LE-AM LASAT SA INTRE IN SUFLETUL MEU. SI EU IN AL LOR.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru Anonim BS: ce spuneai in legatura cu obtinerea stampilei? vrei sa zici dreptul de libera practica a asist. sociali?

    RăspundețiȘtergere
  5. Hopa! E zona asistentilor sociali. Mă scuzati dacă v-am deranjat. :))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Am plecat. Pâs, pâs, pâs... Sssst! :))

    RăspundețiȘtergere
  7. http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/03/martisoare-pentru-barbati_01.html

    RăspundețiȘtergere