Cu toții putem avea anumite impresii despre ”copiii de la casa de copii”. Alteori identificăm prejudecăți sau rețineri. Puțini dintre noi însă cunosc cu adevărat poveștile din spatele chipului unor astfel de copii. Aceasta mi s-a întâmplat și mie. Când am stat în fața provocării să încep să lucrez cu această categorie, mi-am pus sincer întrebarea: ”Voi face față? Nu am cunoscut și lucrat niciodată cu tineri orfani”. În timp, pe măsură ce am cunoscut POVESTEA din spatele chipului am înțeles că noi, ”cei din familii obișnuite” habar nu avem prin ce au putut trece astfel de copii. De aceea, această campanie se dorește a aduce la cunoștința publicului larg puțin din… hai să spunem, doar poveștile triste ale multora pe care i-am cunoscut personal.
Mulți dintre tinerii care apar în aceste povestiri sunt acum … mari. Unii sunt studenți la prima sau chiar a doua facultate. Poveștile sunt inspirate chiar din relatările lor. Din dorința de confidențialitate anumite nume de persoane sau locații au fost intenționat ascunse sau schimbate.
Astazi va prezentam "al doilea episod" al acestei campanii.
RĂMAS BUN…
Astăzi sunt supărată… Părea să fie o zi superbă. La școală am fost apreciată și am luat din nou câteva note de zece. Am venit acasă bucuroasă arzând de nerăbdare să spun Mătușii despre cum am reușit să iau din nou o notă foarte bună la materia de care mă temeam cel mai mult. Ah… nu știți cine este Mătușa? Este cea care ne gătește în fiecare zi. Spre deosebire de celelalte Mătuși, aceasta are ceva mai special. În primul rând gătește mai bine și acordă o mai mare importanță școlii. Îi pune la învățat și îi motivează chiar și pe cei care în mod obișnuit nu prea vor să aibă de a face cu școala. Și încep să se vadă rezultate cu mulți.Când am venit acasă am găsit-o plângând . Urma să plece de la centrul nostru. Era tăcută și ușor iritată. Abia m-a băgat în seamă când am venit. M-a trimis repede să mă schimb și să cobor la masă. De obicei era mai atentă cu mine… dar astăzi este posomorâtă. Și când te gândești că speram că ea este Mătușa față de care o să-mi deschid inima!... Speram că ea va fi cea care… ar fi putut să joace rolul de MAMĂ… Dar și ea trebuie să plece… De ce așa de mulți oameni trebuie să plece? De ce nu este nimeni care să rămână și căruia să-i pese suficient de mult? De ce ADULȚII nu înțeleg că nu avem nevoie doar de hrană sau haine sau o locuință? Cel mai mult ne dorim pe cineva căruia cu adevărat să-i PESE!... Mă duc și o să mă îngrop din nou în lecții… în cele din urmă se pare că ele sunt singurele care rămân cu mine pe termen lung.
