Mi-a plăcut filmulețul de fiecare dată când l-am vizionat și eram foarte curios să văd care sunt părerile deținuților. Am colecționat o întreaga gamă de reacții. Astfel, în timp ce unii credeau că omul e un oportunist care, fie încerca să scape de plictiseală, fie atrăgea clienți pentru afacere, alții îl considerau un altruist care, în același timp, primea bucuria zâmbetelor pe care le genera.
A fost, întreaga dezbatere, un exercițiu de autocunoaștere, căci fiecare e tentat să-i judece pe ceilalți prin prisma propriului sistem de valori. Ceea ce s-a întâmplat mi-a amintit o pildă...
Cică un preot mergea la braț cu o blondă, iar în spatele lor un om ducea o geantă. Ce gândeau oamenii despre asta?
Cel de moravuri ușoare: "Ce gagică și-a tras popa!"
Avarul: "Cred că are geanta doldora de bani."
Omul mândru: "Uite că popa nu-și poate duce singur geanta. Are nevoie de slugă."
Creștinul: "Poate că fata e sora părintelui, în geantă sunt hainele preotești și ce bine de omul acela că stă pe lângă părintele și poate învăța cât mai multe de la el."
Noi nu știm care e adevărul, dar modul în care îl percepem ne spune ceva despre noi. O mică provocare spre autocunoaștere...
Unul dintre cele mai dificile lucruri din viață este, poate, să reușești să vezi bunătatea în alți oameni, să poți crede că în urma faptelor lor aceștia nu doresc să aibă ceva de câștigat pentru propria persoană. Gândindu-mă la asta mi-am adus aminte de o discuție din liceu în care profesorul de religie ne întreba dacă putem să râdem când cineva râde, dacă putem plânge când cineva plânge și dacă ne putem bucura când cineva este fericit. În primă fază cel mai greu pare să plângi alături de cineva, dar de fapt cel mai greu este să ne bucurăm pentru binele altora pentru că mereu intervin alte sentimente precum invidia sau furia și astfel pare complicat să credem că alți oameni pot găsi fericirea în bucuria altora. Iar dacă te afli în situația unui deținut, în care consideri cel mai probabil că viața a fost nedreaptă cu tine, acest lucru este cu atât mai greu. Însă spre surprindere mea după ce au urmărit filmulețul “Validation”, o mică parte din deținuții de la Penitenciarul Codlea au considerat că este posibil ca personajul să se poarte în acel fel pentru a-i face pe cei din jurul lui să zâmbească, iar acest lucru mi-a confirmat faptul că pot sta cu încredere printre ei. Desigur majoritatea credeau că avea orice alt motiv mai putin acela de a-i face pe ceilalți fericiți, dar concluzia la care au ajuns se poate datora faptului că ei din punct de vedere moral sunt la stadiul în care acțiunile oamenilor au ca scop doar răsplata sau evitarea pedepsei.
RăspundețiȘtergereDin partea deținuților au apărut multe păreri, ceea ce pentru mine a făcut dezbaterea interesantă, dar cel mai plăcut a fost să văd că fiecare idee îi punea pe gânduri și că unii dintre ei încercau să înțeleagă și alte perspective.
Minunat filmul acesta. Ma bucur mult ca am avut ocazia sa-l vad. Sa stiti ca si mie imi place mult sa zambesc si o fac ori de cate ori am ocazia, chiar persoanelor necunoscute, prin magazine, pe strada. E minunat sa zambesti, dar acest film m-a facut sa fiu recunoscatoare pentru puterea de a zambi sincer, cu care m-a inzestrat Dumnezeu. Desi nu am plans de putine ori in viata si am trecut prin multe clipe grele, zambetul a revenit mereu pe buzele mele.
RăspundețiȘtergereDoresc din suflet tuturor oamenilor sa zambeasca din toata inima cat de des pot; sa zambim in oglinda cand ne trezim dimineata si sa ne spunem: Te iubesc. In felul acesta vom atrage tot mai multi astfel de oameni in jurul nostru, oameni cu inima vesela, oameni care stiu sa treaca peste orice necaz si sa zambeasca pur si simplu. Si chiar daca ar putea parea greu la inceput, eu sunt de principiu ca "pofta vine mancand", asa ca, oricine se poate deprinde sa zambeasca.