Avort versus viată

În timpul discutiei despre eutanasie, unul dintre detinutii participanti la proiectul "Psihologia pentru toti", sustinând dreptul omului de a decide asupra vietii si a mortii, a adus ca argument dreptul femeii de a decide să avorteze. Astfel, s-a impus de la sine o nouă temă. Au participat la dezbatere 32 de persoane private de libertate. Initial, au urmărit filmul despre Gianna Jessen, o supravietuitoare a avortului, apoi subiectul a fost disecat si întors pe toate părtile. 

De ce avort? Pentru că unele femei sunt părăsite, sărace, marginalizate, dacă rămân însărcinate, pentru că unele familii sunt prea comode pentru a-si dori încă un copil, pentru că există riscul ca unii copii să se nască bolnavi, ori cu dizabilităti, pentru că uneori este pusă în pericol viata mamei ori pentru că uneori femeile pot rămâne însărcinate în urma unui viol. 

De ce nu? Pentru că avortul este o crimă timpurie, pentru că avortul ucide trupul fătului si mutilează grav sufletul mamei, pentru că nu are omul dreptul de a decide asupra vietii si mortii unui alt om. 

Sărăcia... O fi avortul o solutie împotriva sărăciei? Hmmm.... Cum ar fi să vedem familii care îsi ucid copiii pentru că nu stiu ce să le mai dea de mâncare? Pare usor să-i ucizi pe cei nevăzuti, dar nu e. De asemenea, dacă noi credem că ar fi nevoie de avort pentru ca un copil să nu se nască cu dizabilittăti grave, de ce ne cutremurăm de crimele îngrozitoare ale nazistilor? Si ei au făcut asta, dar la vârste diferite. 

O situatie aparte este cea în care viata mamei este pusă în pericol, iar fătul nu are nicio sansă să supravietuiască. Un medic chemat să facă un astfel de avort serveste vietii, spre deosebire de ceilalti avortatori, agenti ai mortii, călăi plătiti regeste. 

Foarte intens a fost discutată situatia în care o fată rămâne însărcinată în urma unui viol. Unul dintre detinuti a spus că probabil ea e traumatizată si că atunci când îl vede pe copil ar putea să-si amintească de viol si să se simtă din nou afectată de traume. Avortul, însă, nu ar însemna, oare, încă o traumă pentru mama respectivă? Pe de altă parte, cu putin ajutor, mama ar putea să-si iubească foarte mult copilul, el reusind chiar să închidă si să pună balsam pe rană. Dacă, însă, mama nu reuseste să-l iubească si nu poate să-l crească, există varianta ca el să intre în sistemul de protectie socială si de plasament, unde oameni special pregătiti pot să se îngrijească de el. 

Notabilă a fost remarca Giannei, care, făcând trimitere la asociatiile care, în numele apărării drepturilor femeii, sustin avortul, a spus că si ea e femeie si că nicio astfel de asociatie nu i-a apărat dreptul la viată.   

La sfârsitul discutiei, nici măcar unul dintre participanti nu era de acord cu avortul. Ceea ce mi s-a părut cel mai important, însă, este faptul că, dacă înainte de dezbatere erau exprimate păreri conform cărora această temă nu îi priveste pe bărbati, ulterior toti au simtit că e responsabilitatea fiecăruia ca vietile copiilor să nu fie curmate. Astfel, un bărbat poate proteja viata fiind acolo, lângă mama copilului, iubind si îngrijindu-se de siguranta materială si afectivă. Fără acestea, el o împinge spre mari dificultăti pe tânăra mamă si doar sacrificiul ei de sine duce la salvarea si la dezvoltarea copilului. 

Dincolo de decizii, dezbaterea a adus din nou în atentia noastră atitudinea fată de viată si moarte, credinta, iubirea, capacitatea de sprijini si de a nu judeca, libertatea de a lua decizii si grija fată de semeni.  A fost cea mai reusită dezbatere din cadrul proiectului si vă invit să o continuăm aici! 

Despre eutanasie...

Dacă în urmă cu o săptămână, în cadrul proiectului "Psihologia pentru toti", a fost abordată tema pedepsei cu moartea, o altă provocare spre dezbatere s-a impus oarecum de la sine. Astfel, cei 28 de detinuti participanti au fost invitati să se imagineze din  nou în locul unor parlamentari chemati, de data aceasta, să decidă legalizarea eutanasiei în cazul bolnavilor incurabili care îsi exprimă dorinta sinuciderii asistate. 

Hmmm... Dacă data trecută li s-a părut că pedeapsa cu moartea vine din timpuri de mult trecute si că reprezintă  niste reflexe nedemocratice, chiar dacă mai sunt si tări civilizate în care mai este legalizată, de data aceasta...e vorba despre o ideologie nouă, avangardistă, apărută în numele drepturilor omului... 

Dincolo de decizia cu privire la eutanasie, însă, e vorba despre atitudinea oamenilor. Astfel, cei care au fost împotriva eutanasiei au venit cu argumente ce tin de credintă ori de faptul că oricând un bolnav îsi poate reveni, destule exemple de acest gen fiind intens mediatizate. Viata este sfântă si merită să fie trăită până la capăt, Dumnezeu fiind singurul care decide sfârsitul ei în această lume, întrucât El ne-a si dăruit-o. Apoi, nimeni din familie nu îsi poate dori moartea unui bolnav, oricât de grea ar fi boala.

Totusi, când a venit vorba despre familie...părerile s-au împărtit. Dacă unii au spus că n-ar putea să rabde să vadă zi de zi suferinta celor dragi si că, dacă acestia si-ar dori, ar fi de acord cu eutanasia, ceilalti au contraargumentat spunând că, dacă iubesti pe cineva, nu-l lasi să moară, ci suferi alături de el până la sfârsit, încercând să-i diminuezi suferinta, dar ajutându-l să-si păstreze credinta, nădejdea si arătându-i toată dragostea. 

De asemenea, s-a discutat despre dilema morală a medicului, care s-a pregătit să protejeze viata, nu să aducă moartea. Dacă legea ar reglementa sinuciderea asistată, iar medicul n-ar dori să participe la sinucidere, ce sanse ar avea el să nu o facă? Va trebui să aleagă între respectarea legii si ceea ce îi spune sufletul lui. 

Eutanasia... O discutie despre viată si moarte, despre credintă, iubire, compasiune, despre libertatea omului de a decide si despre limitele acesteia. Nu e usoară decizia. Cred că ar fi ipocrită atitudinea în care noi, cei din afara suferintei celor aflati în acele situatii, le dăm lectii despre răbdare, credintă, despre puterea de a îndura... Cu toate acestea, o sinucidere este o sinucidere. Îmi amitesc acum...vorbele părintelui Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, care ne spunea să căutăm suferinta acolo unde e si să încercăm să o alinăm. 

Multe s-ar mai putea spune, dar vă las si pe voi...