Despre pedeapsa cu moartea

În această săptămână, dezbaterea din cadrul proiectului "Psihologia pentru toti" începe cu o întrebare: "Dacă ati fi parlamentari si vi s-ar cere să decideti dacă introduceti sau nu pedepsa cu moartea în Codul Penal, ce ati decide?" La dezbatere participă 30 de detinuti... Hmmm... Cam ciudat, chiar si pentru un exercitiu de imaginatie, nu? Oamenii au ajuns în detentie pentru diverse infractiuni, unele foarte grave si, probabil, unii ar fi fost afectati direct de o astfel de lege. Cu atât mai interesantă este o astfel de discutie. Nu este atât de importantă decizia la care se ajunge. Greutate mai mare au motivele care stau la bazele opiniei fiecărui participant, pentru că, de fapt, ne interesează să vorbim despre valori ca dreptate, adevăr, libertate, viată, credintă... 

Argumente pro pedeapsă cu moartea sunt acelea că se face dreptate si că oamenii sunt descurajati să mai comită infractiuni grave, dacă se adoptă o astfel de decizie. Se merge chiar un pic dincolo de dreptate si anume la un fel de răzbunare a societătii, în numele victimelor.

Împotriva acestor argumente se găsesc, însă, repede, multe altele. Astfel, dreptatea si "răzbunarea" în numele victimelor s-ar obtine mult mai repede prin aplicarea unei pedepse cu detentia pe viată, căci aceasta ar însemna mult mai multă suferintă pentru cel care a comis o infractiune, decât dacă el ar fi condamnat la moarte. Apoi, nu e sigur că acei oameni care ajung să comită astfel de infractiuni se gândesc în acele momente la consecinte. Prin urmare...descurajarea nu ar functiona decât pentru ceilalti, care, oricum, nu ar fi tentati să devină infractori. Mai este apoi argumentul crestin, conform căruia viata este dăruită de Dumnezeu si doar El are dreptul să o ia. Porunca "Să nu ucizi!" se adresează tuturor oamenilor, indiferent dacă sunt potentiali infractori sau oameni care concep ori aplică legi. Condamnarea la moarte ar însemna uciderea unuia care a comis infractiuni foarte grave, e adevărat, dar porunca nu sună nicidecum: "Să nu ucizi pe altcineva, în afara unor infractori înrăiti!" În plus, o condamnare la pedeapsa cu detentia pe viată îi dă omului posibilitatea să se căiască. Până la urmă, legiuitorii ar trebui să adopte niste legi care să protejeze societatea de infractori si să le dea celor care au comis infractiuni posibilitatea să învete ceva din ceea ce au făcut si din pedeapsa pe care o execută. 

Pedeapsa pentru comiterea unei infractiuni, indiferent că e vorba despre o pedeapsă foarte dură sau mai usoară, este necesară si utilă, cu conditia să fie corectă si adaptată. Dacă, să spunem, un om în general moral comite o infractiune de omor sau de ucidere din culpă si nu îl vede nimeni, iar el nu este prins, constiinta lui îi va aplica o pedeapsă mai dură decât detentia, iar arestarea ar fi pentru el ca o eliberare. Ne referim aici la un om cu o structură axiologică sănătoasă, ajuns întâmplător într-o situatie în care comite o greseală fatală. Cu cât, însă, constiinta morală a omului este mai laxă, mai putin conturată, el are nevoie de o constrângere exterioară. Prin urmare, o pedeapsă e utilă, dacă este pe măsura vinei si a capacitătii morale a omului de a întelege si de a-si asuma responsabilitatea. 

Atitudinea fată de pedeapsă este foarte bine descrisă de cel care ne povesteste cum un infractor merge să fure si spune: "Doamne, ajută!" Ce face Dumnezeu? Îi ascultă rugăciunea si îl ajută. De ce are nevoie un hot care nu se poate opri din furat, pentru a pune stop infractiunilor? De o pedeapsă, bineînteles, si de o perioadă de reflectie, de educatie, de asistentă. Prin urmare, ajunge în penitenciar. Nu stie hotul că rugăciunea i-a fost ascultată...    

Respectul fată de viată, de adevăr, de dreptate, de libertate, în toate formele acestora, credinta în Dumnezeu si o atitudine constructivă fată de orice fel de pedeapsă ori încercare sunt cele care pun ordine atât în existentele celor care au comis infractiuni, cât si în ale noastre, ale tuturor, indiferent de rolurile pe care le jucăm în societate.

Apropo, din cei 30 de detinuti, 27 votează împotriva introducerii pedepsei cu moartea si 3 pentru. Voi ce părere aveti?

Reflectii asupra vietii si mortii copiilor (încă) nenăscuti

Am văzut că se tot discută critic despre faptul că se încearcă reglementarea consilierii femeilor care vor să facă avorturi. O serie de apărători ai dreptului femeilor de a decide asupra vietii sau mortii fătului sunt în delir. Ei vor ca femeile acelea să nu aibă timp să reflecteze asupra acestui gest. Se stie că, într-o astfel de situatie, o fată este destul de confuză si are o serie de idei si de trăiri contradictorii. De ce nu ar discuta cu o persoană pregătită pentru asta? Le este teamă că nu va mai fi comisă crima?

Îmi amintesc că acum 14 ani am fost foarte impresionat de cazul unei tinere care a ales ca, după vreo 8 zile de la nastere, să-si lase copilul să moară. A primit o pedeapsă de 20 de ani pentru asta, exact atât cât îi era si vârsta. Probabil că multi sustinători ai avorturilor ar spune că nu s-ar fi ajuns la asta dacă fata ar fi făcut avort, cu alte cuvinte, dacă viata copilului ar fi fost suprimată mai devreme. Eu as spune, din contră, că, dacă nu era toată această propagandă criminală la ucidere, poate că fetei i s-ar fi părut foarte grav ceea ce făcea. Asa, e posibil ca ea să fi perceput totul ca pe un avort întârziat. Diferenta constă în pedeapsa pe care justitia o dă. Nimic mai mult. 

P.S.1: Vă invit pe toti să urmăriti filmul. E tulburător. Stiu că adversarii consilierii nu ar vrea să-l vedeti, dar încercati! 

P.S.2: Nu mi-ar plăcea să fiu consilierul oficial al unei femei care e pe cale să facă un avort. Stiu că ar trebui să accept si varianta uciderii copilului, dacă asta ar decide ea, ceea ce ar fi contra credintelor mele umane si profesionale. 

Despre gelozie

Gelozia... Motivul atâtor frământări, nopti nedormite, tristeti ori depresii, divorturi, vătămări corporale, sinucideri ori crime... Ce o fi gelozia? De aici începe dezbaterea... 26 de minti se străduiesc să digere această temă... Hmmm... Apar două idei... Nu există iubire fără gelozie... Asta e una... Cea de a doua spune că gelozia e opusul iubirii... Argumente: "dacă nu esti un pic gelos, înseamnă că nu iubesti", dar "gelozia se poate transforma  în ură si poate genera manifestări care exprimă opusul iubirii"... Ihâm... Si ce o fi, totusi, gelozia? Da, gelozia e ceea ce simti atunci când ai impresia că iubirea care crezi că ti se cuvine pare că sau chiar este este îndreptată către altcineva si, uneori, către altceva... E o definitie... Toti participantii aderă la ea, probabil în lipsă de ceva mai bun... 

Iubirea... Erich Fromm spunea că există două forme de a iubi: "te iubesc pentru că am nevoie de tine" si "am nevoie de tine pentru că te iubesc". Conform spuselor unui participant, Fromm a expus două extreme, iubirile noastre fiind amalgame între cele două tipuri de iubire, între iubirea egoistă si cea altruistă. O exista oare iubire egoistă? Complicată întrebare... Ce o însemna să iubesti pentru că ai nevoie de celălalt? Ce nevoi trebuie să-ti satisfacă celălalt pentru a-i acorda iubirea ta? Păi...hmmm...nevoi sexuale, de sigurantă, unele care tin de orgoliu, imagine, nevoia de afectiune, de asociere, nevoi materiale sau de autodezvoltare, ori alte si felurite nevoi. Proba este următoarea: ce faci dacă celălalt nu-ti mai satisface o parte dintre aceste nevoi? Păstrezi iubirea sau ea se stinge? Cu cât te îndepărtezi mai repede de cel care, din diverse motive, nu-ti mai satisface nevoile, cu atât ceea ce simteai fată de el era mai egoist si mai apropiat de extremul: "te iubesc pentru că am nevoie de tine". În aceste conditii, când atentia persoanei iubite se orientează spre altcineva, nevoile nu-ti mai sunt satisfăcute si apare gelozia... La polul opus, cel care iubeste altruist îsi păstrează iubirea si nu se teme că o va pierde. Are nevoie de persoana iubită, dar prezenta ei e continuă, indiferent dacă, fizic, aceasta este sau nu lângă el. 

Cum o fi, însă, cu cele două tipuri de iubire? Sunt date, le câstigi, sunt dinamice? Se spune asa: că iubirea are dinamica ei si nu toti pot să ajungă la fazele superioare. Prima fază a iubirii este cea în care ea e Ileana Cosânzeana, iar el e Făt Frumos. Nimic imperfect nu tulbură perceptiile celor doi. Emotiile sunt puternice, iubirea e, în această fază, asemenea unui foc de paie: foarte intensă, dă o căldură mare, dar riscă să se stingă repede. Se numeste idealizare. Este acea îndrăgostire, atât de plăcută... Nu e loc pentru nimeni altcineva între cei doi si, la fel de violentă ca si emotia iubirii, e si gelozia...După ea...vine rândul unei perioade de...criză. Ea vede că Făt Frumos nu e perfect, iar calul lui nu este atât de alb, el, de asemenea, începe să-i observe si imperfectiunile... Apar primele certuri si multe scene de gelozie... După această piatră de încercare...iubirea... fie se rupe, fie se cristalizează... Focul de paie, fie se stinge, fie se transformă într-un foc de lemne. Emotia iubirii, fie se atenuează până la disparitie, iar omul caută o altă tintă a iubirii, fie se transformă în sentiment. Spre deosebire de emotie, alias focul de paie, sentimentul, adică focul de lemne, este mai statornic, chiar dacă nu la fel de învolburat. În timp, devine din ce în ce mai bine conturat si se transformă într-un foc de iască, de nestins. Cei care ajung să ardă asa, se iubesc unii pe altii, se cunosc, cu bune si cu rele, cu virtuti si cu slăbiciuni, au trecut prin multe împreună si nimic nu-i mai poate despărti. În mod firesc, sunt încrezători, iar gelozia e diminuată. 

Desigur, pe drum, am putea avea nostalgia focului de paie si am putea încerca din nou emotiile de început. De obicei nu se întâmplă, si nici nu ar prea avea cum, cu aceeasi persoană cu care deja avem aprins un foc de lemne. Consecinta ar putea fi aceea că, nemaipunând lemne pe foc, acesta s-ar putea stinge...în timp ce noi ne concentrăm pe focul de paie. Astfel, focul de lemne va pieri, iar cel de paie, asijderea. Omul, deci, va rămâne singur si trist, după unul sau mai multe focuri de paie, dacă nu înaintează spre focul de lemne si, mai târziu, de iască. 

Iubirea o simtim din start si, fără acel declic care apare din prima clipă, nu se naste, dar ea are nevoie să se si dezvolte, să crească, să treacă de la emotie la sentiment, de la egoism la altruism, la dăruire, de la "eu" la "noi", un "noi" în care există două "eu"-ri libere si capabile să aibă încredere. 

Gelozia mai poate fi o incapacitate de a avea încredere, uneori patologică, răutăcioasă... Se poate transforma în ură si mult rău poate face. Singur îl lasă pe cel al cărui suflet îl muscă si până la capăl îl rontăie, dacă el nu se smulge din îmbrătisarea ucigasă. Gelozia este, deci, cea care însoteste inima egoistă în fazele primare si încă imature, instabile, ale emotiei de iubire. Cu cât se înaintează spre sentiment, spre pasiune, gelozia păleste si se manifestă foarte rar, ca simple pusee, din ce în ce mai rare, căci maturitatea iubirii nu mai  lasă loc nici motivelor, dar nici gândurilor care duc spre gelozie.

Toate acestea: gelozia, iubirea, încrederea, au fost problematizate, întoarse pe o parte si pe alta, disecate, desfăcute si refăcute...într-un penitenciar, de 25 de persoane private de libertate, în două ore de dezbatere. Nu sunt singurele teme dezbătute. 

Vă invit să cititi în fiecare sâmbătă ceea ce s-a dezbătut vineri în cadrul proiectului "Psihologia pentru toti". 

Invitatie

Multi oameni, când se gândesc la detinuți, îsi imaginează niste brute gata să sfâsie si să întindă la uscat ceea ce a mai rămas din om. Apoi, dacă văd că acestia au două mâini, două picioare, ba chiar că si vorbesc, gândesc, simt, cei care până de curând îi priveau poate speriati sau cu dezgust trec în extrema cealaltă si uită că nu de cuminti ce au fost justitia umană i-a trimis în sistemul penitenciar. Dincolo de extreme, însă, cei arestati sunt si ei oameni si nu de putine ori sunt capabili de rationamente si de abordări cum nu întâlnesti în restul societătii. 

La limita între civilizatii, toate valorile se ascut, unele se pierd, altele devin mai intense. Oricât ar părea de greu de crezut, în penitenciar se dezbat si se problematizează valori, nonvalori, dileme, se analizează si se întorc pe toate părtile idei, trăiri, atitudini, gesturi, întâmplări, caracteristici, conduite... Încrederea si neîncrederea, gelozia, iubirea, ura, destinul, ghinionul, norocul, firea schimbătoare a omului, responsabilitatea, libertatea, reintegrarea socială... Am enumerat doar câteva dintre temele preferate ale persoanelor private de libertate participante la derularea proiectului "Psihologia pentru toti". 

Ecouri ale dezbaterilor se vor auzi si pe acest blog, asa că vă invităm să le primiti si, mult mai important, să intrăm într-o continuare a dezbaterii temelor într-un mediul liber, pentru că, dragi prieteni, adevărata libertate este cea a spiritului. Suntem aici, cu gândurile noastre, cu emotiile si cu tot ceea ce dorim să împărtăsim cu ceilalti cititori ai blogului. Să interactionăm, păstrându-ne gândul cel bun! Astfel, cele de folos ni le vom dărui!

Revenim. Fiti pe fază!