Un blog al celor care se preocupă de (re)integrarea socială si de prevenirea marginalizării.

sâmbătă, 27 august 2011

Căţeluşi de vânzare


Un proprietar de magazin a atârnat într-o zi deasupra uşii un anunţ pe care scria „Căţeluşi de vânzare”. Anunţuri ca acestea atrag de obicei copiii mici, şi nu trecu mult că şi apăru un băieţel care se opri la uşă.
- Cu cât vinzi căţeluşii?, întrebă el.
- Depinde; între 30 de dolari şi 50 de dolari, răspunse proprietarul.
Băieţelul îşi goli buzunarele îşi scoase nişte marunţiş.
- N-am decât 2 dolari şi 37 de cenţi, spuse el. Da’, pot şi eu să mă uit la ei?
Proprietarul zâmbi, fluieră şi dintr-un coteţ ieşi Lady, care alergă de-alungul magazinului, urmată îndeaproape de cinci ghemotoace micuţe de blană. Unul dintre căţeluşi rămăsese mult în urmă, abia mişcându-şi picioruşele. Imediat, privirea băieţelului căzu asupra căţeluşului şchiop şi întrebă:
- Ce s-a întâmplat cu el?
Proprietarul îi spuse că medicul veterinar examinase căţeluşul şi descoperise că acesta nu are o încheietură la un şold, şi că toată viaţa lui va fi şchiop. Băieţelul se însufleţi.
- Acesta este căţeluşul pe care vreau să-l cumpăr
Proprietarul spuse:
- Nu, nu vrei să-l cumperi. Însă dacă-l vrei cu adevărat, ţi-l dăruiesc.
Băieţelul se supără foarte tare. Se uită drept în ochii omului, arătând cu degetul drept înspre căţeluş, şi spuse:
- Nu vreau să mi-l dai. Acest căţeluş valorează tot atât de mult ca şi ceilalţi, aşa că îţi voi da cât ai cerut. De fapt acum îţi dau 2 dolari şi 37 de cenţi, şi apoi cate 50 de cenţi pe lună până se strânge toată suma.
Omul totuşi insistă,
- Tu nu vrei să iei câinele ăsta. N-o să fie niciodată în stare să alerge, să sară şi să se joace cu tine aşa cum fac ceilalţi.
Când a auzit asta, băieţelul se aplecă şi işi ridica un crac al pantalonului, pentru a-i arăta bărbatului piciorul stâng schilodit, răsucit, susţinut de o tijă metalică. Îşi ridică privirea şi spuse încet:
- Ei bine, nici eu nu alerg prea bine, iar căţeluşul are nevoie de cineva care să-l înţeleagă.

Dan Clark
(„Supă de pui pentru suflet”)

duminică, 21 august 2011

INTREBARI

Am tot auzit reintegrare sociala in penitenciar, suna bine, dar sincer nu am prea stat sa ma gandesc asa mult asupra cuvantului.

Stiu teoretic de cine se face si asupra cui se face : de catre "cei de la educativ" asupra "ppl-ilor". Cum se face? Prin diferite programe ( si asta suna destul de bine ). Efecte? Suunt ! (Dar unde k multi din cati sunt in penitenciare se intorc).

Intrebarea care ma framanta este : Ce este de fapt reintegrarea? Nu este oare atitudinea care o avem fiecare in parte? Nu este oare atunci cand am doi detinuti pe langa mine si eu ma abtin sa injur desi sunt stresat si enervat? Nu este oare atunci cand ii arunci o privire duioasa atunci cand incearca sa-ti spuna ceva? Nu este atunci cand il refuzi fara sa-l faci sa se simta hot si criminal? Nu este atunci cand ii spui ce are de facut fara sa-l injosesti in fata colegilor sau a celorlalte persoane private de libertate?Oare nu este atunci cand ii amintesti ca esti om si tu si el ?Nu este atunci cand iti amintesti k oricine e predispus la greseli ? Sau atunci cand iti amintesti k el isi plateste greseala prin faptul ca se afla acolo departe de cei dragi si nu mai are nevoie sa mai fie condamnat inca o data si de cei care il inconjoara?

Si acum ma mai gandesc : De cine tine pana la urma aceasta reintegrare? Oare nu de mine sau de tine ? Inclin sa cred ca da. Si daca da atunci cum ? Pentru ca trebuie FACUTA pentru ca de vorbit despre ea cum am mai spus, suna frumos, dar ea trebuie FACUTA frumos.Dar nu stiu cum dar am impresia k incercand sa raspund la toate intrebarile cu fapte o sa aflu raspunsul si atunci nici nu stiu daca o sa ma mai intereseze efectele reintegrarii pentru ca atunci o sa lucreze om pentru om .

marți, 16 august 2011

Poveste despre două oraşe


„Apropiindu-se de un mare oraş, un călător a întrebat o femeie care stătea pe marginea drumului:
- Cum sunt oamenii din acest oraş?
- Cum erau oamenii acolo de unde vii?
- Ingrozitori, a raspuns pelerinul. Meschini, mincinosi, detestabili în toate privinţele.
- Înţeleg, zise femeia, la fel îi vei găsi şi pe cei din oraşul din faţa ta.

De-abia se îndepărtase primul pelerin că s-a mai oprit unul şi a vrut şi el să afle cum sunt oamenii din oraş. Bătrâna a întrebat din nou cum erau oamenii din locul de unde plecase.
- Erau oameni deosebiţi; cinstiţi, muncitori, şi generosi chiar daca greşeau în generozitatea lor. Mi-a părut rău că am plecat, afirma cel de-al doilea pelerin.

Răspunse femeia înţeleaptă:
- La fel îi vei găsi şi pe cei din oraşul din faţa ta.”

Cele mai bune povestiri şi snoave

joi, 11 august 2011

Deceniul de Incluziune a Romilor: intenţii, documente, conferinţe şi...cam atât

Complexitatea aşa zisei „problemei romilor” face ca eforturile de îmbunătăţire a situaţiei să fie disproporţionate în comparaţie cu nevoile existente. Dificultăţile de implementare a programelor naţionale ţin de resursele financiare limitate şi de lipsa competenţelor manageriale a celor care răspund de ele. În ultimii cinci ani au fost iniţiate fel şi fel de proiecte pentru romi fie din partea societăţii civile, a instituţiilor de profil sau a guvernului. Cât de eficiente au fost ele? Sunt romii mai integraţi în societate, s-a schimbat cumva percepţia oamenilor? Este adevărat că pentru astfel de obiective este nevoie de o perioadă lungă de timp, însă România şi-a propus lucruri măreţe care au rămas la nivelul de idei şi viziuni. 

Întrebaţi pe cineva dacă ştie de Deceniul de Incluziune a Romilor (2005-2015), un angajament comun al ţărilor europene care se confruntă cu problema celei mai dezavantajate şi discriminate minorităţi la nivelul Europei. Întrebaţi un rom dacă a auzit de Decada Romilor. Întrebaţi un politician dacă a convieţiut alături de un rom vreodată, dacă a vizitat sau dacă i-a ascultat problemele. Cel mai probabil răspunsul va fi „nu” la toate afirmaţiile anterioare. Se vorbeşte mult de politici pentru romi şi de măsurile guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor, sau mai popular spus a „problemei romilor”, de parcă e doar problema lor şi îi afectează doar pe ei. Ne afectează pe noi toţi. Da! Rata şcolarizării, rata infracţionalităţii şi stilul lor de viaţă au repercusiuni asupra noastră. Deci ar trebui să o numim „problema tuturor” şi să ne asumăm responsabilitatea pentru ea. Însă este mai uşor să-i lăsăm pe romi de-o parte cu problema lor cu tot. Guvernul, parlamentarii, cetăţenii preferă toţi să închidă ochii sau să mimeze nişte acţiuni de dragul vecinilor europeni, mult mai avansaţi când vine vorba de integrarea minorităţilor.
  
Dar să nu începem atât de agresiv şi pesimist. Există totuşi Strategia pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor sub formă de Hotărâre de Guvern care a reuşit să mai acopere ceea ce Deceniul propune dar guvernanţii nu au adoptat încă. Organizaţiile rome au fost active în elaborarea şi implementarea acester strategii.

Faptul că suntem în regulă la capitolul legislaţie în domeniu este un pas extrem de important, un punct de pornire pentru viitoarele planuri. Din ce în ce mai multe ONG-uri rome sunt active şi defăşoară proiecte locale sau naţionale. Romani CRISS face advocacy şi lobby pentru drepturile romilor, drepturile omului de altfel. sancţionează persoanele fizice şi juridice care recurg la discriminare. CNCD sancţionează persoanele fizice şi juridice care recurg la discriminare. OvidiuRom luptă pentru educaţia timpurie şi participarea şcolară a copiilor. Minoritatea romă este reprezentată în Parlament şi în instituţiile guvernamentale. Sunt locuri speciale pentru romi în universităţi.

Spuneam în titlu „...cam atât” pentru că deşi autorităţile au luat măsuri legislative şi au derulat programe de interes, oamenii de rând, cetăţenii majoritari continuă să-şi exprime aceeaşi atitudine faţă de co-naţionali romi.  Mulţi ar spune că degeaba politici publice dacă în viaţa reală puţine lucruri se schimbă pentru romi şi în mentalitatea naţională zac aceleaşi prejudecăţi şi stereotipuri. Conform studiilor despre fenomenul discriminării în România şi despre pecepţiilor şi atitudinile oamenilor la secţiunea percepţiilor despre romi rezultatele sunt următoarele:
  •  Respondenții au considerat în proporție de peste 58% că etnicilor romi le este mai dificil să obțină un loc de muncă sau să fie promovați comparativ cu restul populației. 
  • 72% din populație se declară de acord cu faptul că cei mai mulți romi încalcă legile, 48% consideră că romi sunt o rușine pentru România, 45% declară că se tem când întâlnesc un grup de romi pe stradă iar 20% declară că ar trebui să existe magazine sau localuri unde romi să nu fie primiți. 
  • 56% dintre respondenți declară că se simt inconfortabil în preajma persoanelor de etnie romă, iar 64% consideră că persoanele de etnie romă sunt mai violente decât celelalte grupuri etnice (români, maghiari, etc.) 
  • Aproximativ 31% din populație nu au avut nici un fel de interacțiune cu etnicii romi în ultimele șase luni în vreme ce 66% declară că au purtat o conversație/discuție cu o persoană de etnie romă în ultimele șase luni.
  • Rugați să exprime primul gând care le vine în minte când aud cuvântul rom, 23% dintre respondenți au exprimat cuvinte legate de infracționalitate, hoție, cerșetorie, 10% cuvinte precum needucat/necivilizat/murdar, 5% dispreț/repulsie și doar 16% cuvinte precum normalitate/om obișnuit/indiferență.
  • Aceste date evidențiază latența unui stereotip al populației majoritare față de etnia romilor fapt care poate predispune la raporturi de conviețuire socială parțial disfuncționale. Este dezirabil ca această situație să fie corectată prin intervenții eficace de politică publică.
Cu alte cuvinte, aproape nici un român nu vrea sa împartă acoperişul sau să se înrudească cu un rom,  peste jumătate din români ar vrea ca populaţia romă să nu mai crească şi să locuiască în zone rezervate,  peste o treime din români ar vrea ca romii sa aibă localurile lor şi, în principiu, să nu aibă a face cu ei niciodată, în nici o împrejurare.Cum pot politicile publice să aibă succesul dorit când mentalitatea populaţiei majoritare reprezintă de fapt  principalul obstacol? Campaniile anti-discriminare , de sensibilizare şi conştientizare a opiniei publice sunt rare, costisitoare şi  în mare parte iniţiate de programe pilot cu finanţare pe o perioadă restrânsă.

Câteva observaţii de voluntar
  • De 3 ani de zile sunt voluntar la o fundaţie care oferă servicii sociale pentru copiii şi familiile de etnie romă.De atunci mă preocupa în special situaţia copiilor romi. Cunosc îndeaproape situaţia la nivelul câtorva comunităţi de romi din judeţul Braşov. Citesc rapoarte şi publicaţii în domeniu şi mă informez constant despre proiectele existente. Studiez activitatea ONG-urilor care lucrează cu şi pentru copii şi familii de etnie romă.Lucrez alături de persoane de etnie romă şi am prieteni de etnie romă, auto-identificaţi sau nu. Pe de altă parte:
  •  Nu posed suficientă expertiză în domeniu pentru a putea critica obiectiv implementarea soluţiilor venite de la guvern sau societatea civilă.  Nu am competenţele necesare pentru a scrie şi a derula singură un program cu finanţare externă. Nu am vizitat şi nu cunosc îndeaproape comunităţi de romi din alte judeţe. Nu cunosc multe persoane de etnie romă care să fi urmat o facultate. Nu neg faptul că etnicii romi sunt implicaţi frecvent în acţiuni ilegale. Nu cred însă în predispoziţia nativă a romilor spre infracţionalitate.
Acestea fiind spune, voi relata din perspectiva mea ce văd eu că funcţionează la nivel microregional, la nivelul a câtorva comunităţi de romi. Sunt conştientă că nu sunt cea mai în măsură să comentez politici publice şi să analizez strategii, tocmai de aceea îmi voi exprima observaţiile personale legate de lucrurile care există în realitate şi de cele care există doar pe hârtie. Afirmaţiile sunt astfel de lucrurile care s-au schimbat în bine sau în rău, în ultimii 3 ani. Nu mă pot pronunţa decât cu privire la comunităţile de romi din jurul Municipiului Săcele, judeţul Braşov, la ceea ce observ şi se întâmplă în jurul meu.

De bine...
  • Mediatorul şcolar există şi în teorie şi în practică însă pasiunea şi dedicaţia variază de la persoană la persoană. 
  • Programele  „Fiecare copil la grădiniţă” şi „Fiecare copil în şcoală”  derulate la nivel local de Asociaţia OvidiuRom sunt extrem de utile şi au feedback pozitiv în rândul părinţilor şi cadrelor didactice. 
  • Se ţin cursuri de limba romani în şcoli.
  • Programele afterschool  sunt de impact atâta timp cât există suficiente resurse financiare şi personal competent.
  • Se alocă burse sociale pentru elevii romi care merg la liceu.
  • La Facultatea de Sociologie şi Comunicare un singur student este de etnie romă.
  • Se derulează programul „A doua şansă” însă cu o participare şi o frecvenţă redusă.
  • Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi are activitate şi în judeţul Braşov. Există, finanţează proiecte şi înfiinţează asociaţii locale prin intermediul facilitatorilor.
  • Comportamentul social este foarte mult influenţat de apartenenţa la un grup religios.
  • Festivalul Internaţional de Arta Romani, aflat la a cincea ediţie este un model de bune practici care vizează cultura romă. (www.iraf.ro)
 De rău...
  • Atitudinea celor din jurul meu este discriminatorie faţă de romi. Bursa Locurilor de Muncă pentru Romi se derulează însă discrepanţa dintre pregătirea solicitanţilor şi cerinţele angajatorilor face ca evenimentul să nu obţină rezultatele dorite.
  • Nu ştiu nimic despe activitatea Biroului Judeţean pentru Romi, în cazul în care are activitate iar consilierii locali pentru problemele romilor din cadrul Primăriilor nu au calificarea şi motivaţia necesară postului. 
  • Nu ştiu de existenţa unui mediator sanitar în vreuna din comunităţile braşovene.
  • Vizibilitatea liderilor romi şi a modelelor pozitive este scăzută, exceptând persoanele dintr-un anumit segment al industriei muzicale, care din păcate, în lipsa altor modele, devin exemple pentru întreaga comunitate.
  • Sunt copii romi care în continuare cerşesc în spaţiile publice, spală maşini în intersecţii sau vând legume în piaţă în timpul zilei.
  • Majoritatea tinerilor instituţionalizaţi sunt de etnie romă. 
  • În Penitenciarul Codlea romi sunt în proporţie de aprox. 70%.
  • Romii lucrează în continuare pe posturi necalificate, munca de „subclasă” (lucrători în domeniul salubrizării), cel puţin astea sunt cele mai vizibile.
  •  „Problema romilor” a ajuns până în Franţa, de unde s-au luat măsuri de expulzare şi nu de integrare, imaginea României fiind afectată
  • Prin mijloacele de comunicare media se promovează în continuare comportamentul inadecvat al romilor şi stilul lor de viaţă  (telenovele, show-uri de comedie, talk-show-uri)
Dacă eu ca simplu voluntar, la curent cu ce se întâmplă, văd prea puţine acţiuni concrete şi nu aud despre deciziile luate local, cum să ajungă la urechile romilor care locuiesc în comunităţi marginalizate unde informaţia ajunge mai greu şi unde şi mai greu ajunge vreun factor de decizie. Deviza Deceniului este “Nimic pentru romi fără romi” şi este extraordinar că activişti romi şi membrii ai societăţii civile rome au participat în mod direct la monitorizare şi evaluare şi în mod indirect la implementarea măsurilor. Însă opinia romilor de rând nu este consultată când se iau decizii locale care-i privesc în mod direct, nu sunt implicaţi în programele derulate şi nu sunt încurajaţi să participe activ în comunitate. Ar putea să se autosesizeze, să ia singuri atitudine şi să-şi arate interesul, să-şi ofere ajutorul. Corect. Dar pentru asta ar trebui să afle în faza incipientă despre ce au de gând să facă funcţionarii din administraţiile locale. În plus, primează lipsa de încredere şi speranţă în demersurile autorităţilor. La care adăugăm aspecte din viaţa de zi cu zi: traiul de azi pe mâine care nu mai lasă timp sau atenţie pentru altceva. Prioritatea individuală este câştigarea existenţei de la o zi la alta şi nu cercetarea politicilor locale cu scopul de a face ceva pentru membrii comunităţii. 

Ca şi concluzie, politicile publice iniţiate de guvern nu sunt suficiente dacă nu se iau măsuri şi la nivel de populaţie, asta în cazul în care ajungem până la implementarea corectă a politicilor. Degeaba se aprobă legi peste legi şi se lucrează doar la nivel de comunităţi. Complexitatea problemei solicită ajutor nu numai din partea societăţii civile sau a statului ci şi din partea oamenilor de rând, care cel puţin în privinţa atitudinii se pot schimba. Dar cum să schimbi o atitudine când tu nu ai curajul să mergi într-o comunitate, când tu nu vrei nici măcar să vorbeşti cu o personă de etnie romă d-apăi să o ajuţi când chiar nu are alternative. Primul pas este cunoaşterea îndeaproape a câtorva persoane, a unei comunităţi, a unui ONG care se ocupă de sprijinirea romilor. Apoi atitudinea se va schimba de la sine pentru că o dată ajunşi în locurile lor, ne putem da seama mai uşor ce înseamnă cu adevărat traiul în zonele marginalizate (şi nu mă refer aici de castelele sau palatele romilor şi la acele comunităţi opulente). Experienţa poate distruge prejudecăţile. Trăim alături de romi, sunt de aceeaşi naţionalitate ca a noastră, nu prea avem ce face, trebuie să-i acceptăm,nu? Ce e grav e că unii oameni nu-şi dau seama că această acceptare este benefică pentru toţi. Şi pentru romi, şi pentru restul populaţiei.

Sursa principala: Raportul DecadeWatch Romania.




marți, 9 august 2011

Cum să trecem mai usor peste obstacole ?


Piedicile reprezintă o piatră de încercare pentru noi toți, însă cei care au o anumită dizabilitate pot fi considerați “ eroi”, datorită greutăților pe care le întâmpină zi după zi.
Deși sufăr de tetrapareză spastică din naștere, am înțeles că viața e o luptă continuă cu propriul destin abia acum, după mai bine de 20 de ani. Asta deoarece părinții mei m-au iubit, m-au sprijinit necondiționat, oferindu-mi totul pe tavă, fără să conștientizeze că în acest fel îmi fac cel mai mare rău.

Până mai ieri m-am complăcut în această situație, spre rușinea mea, totul s-a schimbat acum aproape două săptămâni, când m-am decis să schimb ceva si am mers într-o tabără de instruire pentru viață independentă cu cei de la Fundația Motivation.

Cum credeți că m-am simțit eu,nefăcând aproape nimic singură…….?

Nu mi-a fost deloc usor, experiența a fost dură și a lasat urme adânci în sufletul meu, dar în același timp m-a coborât cu picioarele pe pământ, căci am înțeles că este timpul să îmi port singură de grijă. Nu îmi va fi deloc usor, va trebui să o iau cu pași mărunți, dar voi lupta cu toate forțele si sunt convinsă că perseverând voi câștiga.

Am scris acest articol în speranța că voi fi de folos persoanelor aflate în situații similare cu a mea.

Chiar dacă suntem persoane cu dizabilității, trebuie să înțelem că dizabilitatea nu înseamnă: dependență, izolare sau lipsa unei vieți sociale.

Pe cât posibil, descurcați-vă singuri, cereți ajutorul doar atunci când este neapărată nevoie, ieșiți din casă fără să vă pese de privirile celorlalti, trăiți-vă viața la intensitate maximă, oferind un exemplu celor din jur si cu siguranță veți fi priviți cu admirație!!!!!
www.Mxtv.ro/S.O.S

duminică, 7 august 2011

Paradoxul zilelor noastre


„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,
mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi si totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor si
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câstigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţa anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă
cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat sa ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorţuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această
scrisoare şi în care
poţi decide
fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste randuri.
Aminteşte-ţi sa-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te
venerază, pentru ca acel copil va creşte curând şi va
pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru ca aceasta este singura comoară pe
care o poţi oferi cu inima şi nu te
costă
nimic.
Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sarutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le
ai.”

Octavian Paler
(„Paradoxul zilelor noastre”)

miercuri, 3 august 2011

Ce eşti tu este tot atât de important ca ceea ce faci


„Era o sâmbătă dupa-amiaza însorită în Oklahoma. Prietenul meu, Bobby Lewis, îşi ducea cei doi băieţei să joace mini-golf. S-a dus la vânzătorul de bilete şi i-a spus, “Cât costă biletul?”
Tânărul i-a răspuns, “3 dolari pentru dvs.şi 3 dolari pentru orice copil mai mare de şase ani. Pentru cei mai mici de şase, intrarea este gratuită. Câţi ani au?”
Bobby spuse, “Avocatul are trei, iar doctorul şapte, deci cred că iţi datorez şase dolari”.
Omul de la tejghea i-a zis, “Hei, domnule, ai câştigat la loterie sau ce? Ai fi putut să-mi spui că băiatul mai mare are 6 ani; oricum n-aş fi avut de unde să-mi dau seama”.
Bobby răspunse, „Da, e adevărat, dar şi-ar fi dat seama copiii”.

Aşa cum a spus Ralph Waldo Emerson, „Ceea ce eşti vorbeşte aşa de tare încât nu se aude ceea ce spui”. În moment de încercări, morala conteaza mai mult ca niciodată, fiţi siguri că sunteţi un exemplu bun pentru cei cu care lucraţi sau cei cu care trăiţi.”

Patricia Fripp
(„Supă de pui pentru suflet”)