Profesionalism teoretic vs. profesionalism practic

La puţin timp după terminarea facultăţii am avut şansa să găsesc un loc de muncă în domeniul asistenţei sociale, într-o organizaţie care lucrează cu tineri proveniţi din centrele de plasament. Nu avusesem tangenţe prea mari cu această categorie de beneficiari, cărţile fiind o resursă importantă prin care am încercat să-i cunosc.

Ştiam că voi lucra şi pe partea de consiliere şi eram nerăbdătoare să pun în aplicare ce învăţasem în facultate. Ceea ce am fost încurajaţi pe băncile facultăţii a fost să păstrăm o distanţă profesională între noi şi beneficiarii noştri. O distanţă care să nu le permită să aibă acces la viaţa noastră... Lucrul practic, însă, m–a făcut să văd lucrurile un pic diferit. În continuare sunt de acord că trebuie să fim atenţi cu cât de mult dăm şi ne implicăm în relaţia cu beneficiarii, însă experienţa de până acum mi-a confirmat că „specialistul” trebuie să dea voie persoanei cu care lucrează să vadă dincolo de imaginea de specialist, să vadă omul din spatele specialistului, o persoană care, la rândul ei, are defecte, greşeşte sau se confruntă cu probleme. Asta aduce cu sine multă deschidere şi încredere care permit o intervenţie profundă şi cu efect.

Uneori...

Uneori, ne pasă doar de pătrătica noastră...si nici de ea îndeajuns... Ne mai mirăm că rămân atâtea goluri?

Despre mărturisitori

Astăzi am fost la o conferintă atipică... Aceeasi Aula Magna, aceeasi atmosferă plăcută... Sala s-a umplut repede si balconul etajului I s-a populat aproape miraculos... După evenimentul la care am asistat în urmă cu două zile, am început să-i cunosc pe oameni... Trăirea puternică de atunci mi i-a apropiat într-un mod neasteptat.

Domnul Radu Ciuceanu, istoric si fost detinut politic, care la ultima conferintă m-a impresionat teribil, stătea la două scaune de mine... Da, era chiar acolo...o enciclopedie si un munte de trăire crestină... Aproape că nu puteam să nu fiu foarte atent la dumnealui, să nu mă las absorbit de ceea ce făcea si de oamenii care treceau să-l salute si să-i mai spună cine, dintre vechile cunostinte, a mai murit, cine mai trăieste...

Conferinta... A fost atât de ciudată si de fascinantă prin tot ce s-a întâmplat... Prea putin protocolară, cu vorbitori, unii invitati din sală, care s-au perindat pe rând prin fata noastră electrizându-ne si, uneori, aducându-ne lacrimi în ochi...

"Mărturisitorii"... Asa s-a numit...Este, în acelasi timp, si titlul cărtii lansate cu această ocazie... Mai citisem despre viata din detentie a celor care au trecut prin puscăriile comuniste... Ioan Ianolide a zugrăvit în mod minunat si fărâme din viata de după trecerea din sistemul concentrationar în marea puscărie care devenise România, despre trăirea crestină si dincoace de gratii, după ce au iesit din mânăstirile pe care si le-au creat în locuri în care comunismul a adus iadul pe pământ, dar acum am simtit că se deschide o perspectivă si asupra sfinteniei acestor oameni si a lucrării lor de după urcarea la Cer...

Mi-am adus aminte de o vizită pe care am făcut-o cu detinutii actuali la Mănăstirea "Râpa Robilor" din Aiud. Părintele Augustin, ostenitorul si mărturisitorul, ne-a primit cu drag si ne-a vorbit despre jertfa martirilor. Cei cu care am intrat la dumnealui poate că nu erau tocmai pregătiti pentru o astfel de experientă de viată. Am intrat în biserică si în osuar cu gândurile împrăstiate si ne-am întors cu ele asezate la locurile lor.

Multi dintre cei cu care venisem comiseseră infractiuni grave, unele de neimaginat... Apoi...au urmat programe educationale si de asistentă psihosocială, au participat la turneul de teatru si la multe alte activităti, dar niciodată nu i-am văzut atât de impresionati si de pregătiti pentru o schimbare reală în viata lor.

Danion Vasile spunea în această seară, referindu-se la minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui Valeriu Gafencu, cel numit de toti sfântul închisorilor, că una dintre cele mai mari minuni este ca omul să-si schimbe sufletul. Asta făcea el... Îi ajuta pe oameni să lase răul si să se apropie de Dumnezeu. Asa am simtit că s-a întâmplat cu cei care au vizitat Mănăstirea "Râpa Robilor" din Aiud, locul în care si-au găsit odihna vesnică multi martiri români si nu numai.

Avem nevoie cu totii, detinuti din ziua de azi, educatori, psihologi, asistenti sociali, colegi din pază sau oricine am fi, de valori, de credintă, de iubire si de adevărate repere morale.

Minunată a fost conferinta din astă seară! Nici nu mi-am dat seama cum au trecut aproape patru ore. Aveam mare nevoie de ea si am primit-o ca pe încă un dar nepretuit.

Despre înfiorătorul fenomen Pitesti...

Aula Magna a Facultătii de Drept a devenit neîncăpătoare ieri... Motivul? Lansarea cărtii "Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate" si a filmului documentar "Demascarea". Oameni de toate vârstele... dintre care ieseau în evidentă tinerii, prin entuziasm si prin numărul mare, si cei mai în vârstă, prin acea distinctie pe care doar credinta trăită până la sânge o asterne în sufletele încercate ale omului.

Autorul cărtii, Alin Muresan, la fel de tânăr ca si majoritatea celor din sală...la doar 25 de ani...are deja cinci ani de când studiază fenomenul Pitesti. M-a surprins îmbinarea fericită a vioiciunii cu întelepciunea, a rigorii cercetătorului cu iubirea si cu credinta crestinului, a respectului cu empatia...

Am avut plăcerea să-l văd pe domnul Nicolae Mărgineanu, fiul marelui psiholog arestat, la rândul său, 17 ani în închisorile comuniste. Văzându-l, mi-am amintit zâmbetul nelipsit din toate fotografiile psihologului, unele făcute imediat după liberare...

De asemenea, domnul Sorin Lavric, amfitrionul întâlnirii, ridicând destinul filosofului la nivel crestin, ne-a dus într-un spatiu al studentiei căutătorului sensului celui bun...

Am auzit mărturii înfiorătoare până la lacrimi, unele rostite pe viu, de însisi cei care au trecut prin iadul românesc si care încă mai sunt printre noi, mărturii puternice ale acelor vremuri pe care prea putin ni le amintim si asupra cărora nu ne aplecăm, poate de teama contrastului.

M-a impresionat si reprezentantul Fundatiei "Părintele Arsenie Boca" si m-a cutremurat mărturisirea unui om din sală, despre care am auzit că este fiul părintelui Marcu, un om sfintit prin credintă, suferintă, iertare si iubire... Despre părintele Marcu am citit si...apropierea fiului său mi s-a părut venită din altă lume, ca si prezenta oamenilor trecuti pe la Pitesti. Coborâti parcă din istorie si din calendar, acei oameni si toti cei care au suferit alături de ei erau printre noi. Uneori îi vedem si îi confundăm, la prima vedere, cu niste bătrânei cumsecade... Imediat ce interactionăm cu ei, însă, simtim fiorul pe care doar cei încercati îl pot trezi în inimile si în mintile celorlalti.

Acum, scriind acest articol, mă gândesc la autorul cărtii... Ce responsabilitate trebuie să-ti asumi scriind despre acesti oameni si despre tot ce au pătimit ei! Mie îmi tremură inima si acum, când scriu despre evenimentul de ieri, dară lui, celui care a înmănuncheat durere, deznădejde, căderi, iubire crestină, înviere si toată drama omului celui coborât în iad si urcat apoi până la Cer... Da, le-a înmănuncheat într-o carte si, alături de domnul Nicolae Mărgineanu, le-a asternut si într-un film, dăruindu-ni-le cu generozitate.

Simteam că am venit dintr-o lume atât de îngustă si m-am trezit în fata eternitătii... Acei oameni... As fi vrut să-i ating si să păstrez amintirea senzatiei tactile, dar nu am avut curaj. Mi-au atins, însă, inima si nicicând nu voi uita darul de ieri.

Sunt oameni care ne pot transforma viata, uneori fără să stie...

Campanie reusită împotriva comercializării etnobotanicelor

Pentru că nimeni nu mi-a răspuns la întrebarea referitoare la oportunitatea implicării lui Puya în campanii antidrog, am mers să văd cu ochii mei. Glumesc... De fapt, aveam drum prin Bucuresti...

Cum a fost? Util. Buzdugan si Morar au fost nemaipomeniti. I-au mobilizat pe tineri, le-au vorbit despre adevăratele visuri, despre viată, despre familie... Nu le-a fost usor, pentru că între adolescenti au fost si unii care au încercat să deturneze mitingul în directia sustinerii legalizării marihuanei. Mă asteptam la asta, mai ales după interventia neghioabă a lui Bendeac, în timpul emisiunii lui Gâdea. Nu spun că reactia lui Bendeac a provocat această tendintă, ci a fost doar un simptom. Si ei se asteptau si au reactionat prompt, neutralizând urgent minorele încercări.

Puya? Da, Puya a jucat rolul băiatului bun si l-a jucat bine... A avut doar o scăpare, una mică... În rest, a fost de ajutor. De cartier si de ajutor...

Nu stiu în ce măsură guvernul si parlamentul vor reactiona, dar a fost o actiune de prevenire a consumului de droguri cum nu am mai văzut... Au pus suflet, inteligentă si nerv... Stiu că nu vor citi rândurile mele, dar simt nevoia să-i felicit.

Puya si protestul împotriva comercializării produselor etnobotanice

Radio ZU organizează luni, 14.02.2011, un protest "împotriva deciziei de redeschidere a magazinelor de vise şi a comercializării produselor etnobotanice". Actiunea are si o semnificativă componentă de informare a tinerilor si de prevenire a consumului de etnobotanice. Imnul protestului este cântat de Puya.

Ce părere aveti despre asta?

Vă invit la o cafea...

O.K., eu pregătesc cafeaua si vă astept să discutăm... Pe mine m-ar interesa să stiu cum ati vrea să fie acest blog, pentru ca voi să reactionati... :)

Control psihosocial si libertate

Teoriile controlului psihosocial fac referire la tendinta constantă si generală a oamenilor de a devia de la norme, dacă nu sunt formati si sustinuti în a evita această tendintă. Se insistă, astfel, pe formarea unor structuri crimino-inhibitive care să prevină această tendintă deviantă. T. Hirschi consideră că mecanismul controlului social care actionează coercitiv asupra individului trebuie căutat în legăturile acestuia cu societatea. Astfel, dacă legăturile individului cu societatea sunt puternice, el se va conforma mai usor, iar dacă aceste legături slăbesc, probabilitatea violării normelor creste.

În "Psihologie judiciară", T. Butoi ne prezintă cele trei elemente care, în conceptia lui Hirschi, definesc legătura individului cu societatea. Acestea sunt:

1) Atasamentul fată de persoanele conventionale;

2) Obligatia fată de comportamentele conventionale;

3) Convingerea că trebuie să se subordoneze societătii.

Nu pot să nu fac legătura cu articolele si comentariile precedente, referitoare la evolutia psihomorală si la tipul sanctiunilor. Făcând o paralelă între cele trei elemente sustinute de Hirschi si nivelurile evolutiei psihomorale (Kohlberg), observăm că suntem condusi spre nivelul conventional. Astfel, ele corespund stadiilor 3 si 4, după Kohlberg, adică stadiului copilului bun, care întretine relatii armonioase cu ceilalti, pentru a obtine recompense morale si stadiului orientării spre autoritate.

După cum stim, nivelul mediu al evolutiei psihomorale a celor care ajung în penitenciare este cel intermediar 2/3. Proxima dezvoltare este spre stadiul trei, echivalent primului element descris de Hirschi, atasamentul reprezentând un mijloc semnificativ de actiune crimino-inhibitivă. Următorul pas este cel spre stadiul patru, corespondent celorlalte două elemente ale lui Hirschi. S-a mai subliniat că, la nivel formal, penitenciarul promovează comportamente specifice nivelului patru. Noi stim, însă, că mai există două stadii de evolutie psihomorală, cel al responsabilitătii democratice si cel al evitării autoblamării.

Dacă punem problema pedepselor alternative, a justitiei restaurative, a depenalizării, e important să cunoastem stadiul internalizării mecanismelor de inhibare a impulsului criminal. Astfel, o persoană aflată la nivelul sase, care ajunge să comită o infractiune, simte remuscarea pentru ceea ce a făcut si ar reactiona foarte bine la astfel de măsuri alternative. De asemenea, cei aflati în stadiile 4 si 5 (al orientării spre autoritate si al responsabilitătii) au mecanisme crimino-inhibitive eficiente. În ceea ce-i priveste pe cei aflati în stadiul 3 de evolutie psihomorală, mecanismele lor inhibitive depind foarte mult de cei din jurul lor, de atasamentul fată de persoanele semnificative pentru ei. Nivelul intermediar 2/3 presupune că eficienta inhibitorilor impulsului criminal oscilează în functie de functionarea sistemului de pedeapsă/recompensă materială sau morală si depinde, de multe ori, de prezenta persoanelor semnificative si, bineînteles, de calitatea morală a acestora. Eficienta măsurilor alternative ar fi diminuată în acest caz, în comparatie cu cea a aplicării lor în cazurile persoanelor aflate la stadii superioare ale evolutiei, dar ele pot să aibă efecte pozitive, dacă sunt combinate cu exercitarea unui control mai consistent si cu încurajarea mentinerii/îmbunătătirii relatiilor cu persoanele semnificative pentru ei.

Cu totul aparte e situatia în cazurile celor care au ajuns abia la stadiul doi, instrumental-naiv, în care omul se orientează exclusiv după principiul câstigului imediat. Un astfel de om, întrebat fiind, după ce a comis o infractiune, dacă regretă, va răspunde invariabil că regretă faptul că este pedepsit. Hedonismul, egocentrismul, instabilitatea sunt caracteristice celor care se află la acest nivel. Măsurile alternative, la vârsta adultă, mai ales în cazuri de recidivă, ar avea eficientă scăzută.

Referitor la pedepsele penale si la executarea lor în detentie, as vrea să dau exemple din Germania si Spania... Două sisteme penitenciare diferite, organizate, însă, astfel încât, din prima până în ultima zi de detentie, fiecare pas făcut este spre libertate si simti că principalul rol al penitenciarului este reintegrarea socială, asta presupunând un efort comun, adică măsuri de sigurantă, de respectare a legalitătii, programe si activităti educative si de asistentă psihosocială, asistentă religioasă, învătarea si practicarea unei meserii, asistenta medicală etc.

După cum spunea si Anamaria, situatia este extrem de complexă. Infractiunile sunt variate, fiecare om este unic, are motivatiile sale, experientele sale de viată, contextul social este diferit, prin urmare, fenomenul si fiecare om merită o abordare înteleaptă, iar o astfel de abordare apare în urma schimbului de idei profesionale. Vă invit, prin urmare să vă spuneti punctul de vedere cu privire la fenomenul infractional si la combaterea lui.

Colegialitate

Ideea de a initia o revistă-blog a apărut din nevoia de a interactiona pe teme care tin de preocupările noastre profesionale. Mi-am dorit ca ea să aibă autori multipli, să fie dinamică si să ducă orice gând profesionist până la capăt, mai devreme sau mai târziu. Reactiile au fost dintre cele mai diverse, de la entuziasm, până la acceptare, mai mult sau mai putin din curtoazie, indiferentă sau contrariere.

Am avut parte chiar de o simpatică glumă colegială. Mi s-a spus că a discuta, în afara programului de lucru, despre cele ale serviciului e un semn de boală. :)) Gândul mi s-a dus la situatiile în care colegii se întâlnesc la o bere si continuă să rumege conflictele de la locul de muncă, dar nu asta este ideea blogului si nici nu cred că a părut vreun moment asa. Dacă tot e să ne amintim discutii între colegi, as asemăna ceea ce îmi doresc de la revista mai degrabă cu acele convorbiri plăcute pe care le avem în convocări. Stiti...după discutiile formale, ne întâlnim si dezbatem, informal, relaxat si prieteneste, atât temele convocării, cât si alte subiecte profesionale.

După cum stiti, la serviciu rareori avem timp să ne asezăm si să discutăm despre ceea ce facem. Prinsi între solicitările si sarcinile zilnice, nu mai avem timp să reflectăm împreună. Rămâne această nevoie de a comunica experientele proprii si de a lăsa să se astearnă în noi si ceea ce au ceilalti de spus, nevoia de a simti că faci parte dintr-o comunitate profesională, ale cărei valori, principii si obiective le împărtăsesti si ai cărei membri actionează, uneori atât de diferit si alteori asemănător cu ceea ce facem noi.

Când mă gândesc la comunitatea profesională, îi am în vedere pe totii colegii care lucrează în penitenciare, fie în sectorul socio-educativ, fie în sectorul pază, ori în alte sectoare si pe toti cei care, în diverse institutii, organizatii, asociatii, sunt preocupati de integrarea/reintegrarea socială.

Vă asteptăm, dragi colegi, să ne oglindim unii în ceilalti.

P.S.: As vrea să vă rog să avem cu totii grijă ca, atunci când scriem articole sau comentarii care fac referire la diverse cazuri, să protejăm identitatea celor la care ne referim. Confidentialitatea e extrem de importantă pentru noi toti. :)

Mister

Azi pur si simplu mi-am dat seama ca nu inteleg persoanele private de libertate minore. Nu inteleg cum un copil poate sa comita faptele pe care le comite.

Recent am intalnit 2 minori care au comis tentativa de omor. Poate ca pana acum, vazandu-i pe ceilalti am inteles de ce au comis mai multe talharii decat aveau ani de scoala. Asta invatasera in familie, iar eu consider ca in cazul minorilor care ajung in penitenciar vina apartine familiei, fie ca e vorba de nepasare, de batai crunte sau pur si simplu de un mod de viata pe care il impartasesc si copiilor.

De ceva timp insa incerc sa ii inteleg pe acesti 2 copii care au comis tentativa de omor. Parca ar fi 2 persoane intr-una singura. Pe de o parte sunt niste copii care sunt pierduti, nu stiu ce e cu ei in penitenciar si tot ce vor e sa plece acasa. Unul dintre ei nu stie decat sa isi scrie prenumele, numele nu, stie doar ca are 16 ani si jumatate dar nu si cand anume e ziua lui. Cu toate astea e suparat ca doamna invatatoare de la centrul de reeducare nu isi da silinta sa il invete sa scrie. Pare pur si simplu un copil amarat. Si atunci cum a putut sa incerce sa omoare un alt om? Nu pot sa inteleg ce a fost in mintea lui. Conform spuselor lui doar alcoolul l-a impins sa faca asta. Nu concep sa lasi un copil sa bea in asa fel ......

Si parca mai mult ma uimeste un alt copil. Are doar 14 ani si 1.50 cm, cel mult. Are cea mai inocenta si trista privire pe care am vazut-o vreodata la un copil. Ai impresia ca abia s-a oprit din plans, si e foarte sensibil, poate si de asta a comis fapta. Ii place sa stea singur fiindca poate sa stea in liniste si....vrea sa vina la scoala. Vrea sa asculte povesti si deseneaza.... Rade cand il intrebi ce a mai facut si pana acum cateva zile nu prea vorbea, decat daca il intrebai. Azi, pentru prima oara l-am vazut la geam. Poate fiindca s-a incalzit afara. E suparat insa pe faptul ca fostul lui coleg de camera i-a luat lucrurile. Mi-a spus ca a incercat sa omoare victima fiindca inainte de asta il batuse. Poate....Inca nu am vazut nimic rau la el si totusi e aici, ca si tatal lui.......

O noua intrebare

Credeţi că asprirea pedepselor pentru comiterea infracţiunilor ar contribui la scăderea numărului persoanelor care comit fapte ilegale ?